Sfârșitul anului se apropie, iar fiecare dintre noi are anumite regrete. Ce pot eu să fac, e să mă asigur că nu treci în 2019 fără a asculta câteva dintre cele mai reușite albume lansate în acest an. Normal că pe lângă cele menționate de mine, mai sunt mult albume bune, dar am să îmi permit să le prezint pe cele care îmi plac cel mai mult.
Violence – Editors
Am să încep cu noul album al celor de la Editors, pentru că e cea mai nouă „obsesie” a mea. Vocea pătrunzătoare și câteodată înfricoșătoare a solistului împreună cu instrumentele care îmbină rock-ul și muzica electronică sunt obligtorii în viața oricărui iubitor al genului alternativ. Cântece precum Cold, Violence, Nothingness și Darkness at the Door construiesc suspansul, iar pe când ajungi la refren, deja vrei mai mult. Dacă piesele de care ți-am zis înainte, pot fi ascultate cam de oricine, acum ne îndreptăm spre tărâmuri mai puțin suportate.
Hallelujah (So Low) este genul de cântec care scoate din tine tot; e o melodie puternică care începe doar cu o chitară și câteva efecte, dar care ajunge să elibereze o bestie muzicală, refrenul. Mai avem nevoie și de momente liniștite, așa că cei de la Editors ne emoționeză până la lacrimi cu No Sound but the Wind. Un pian singuratic și o voce sinceră te scufundă într-un moment de contemplare. Ne apropiem încet, încet de marele sfârșit, dar până la acel moment avem Magazine și Counting Spooks care ne pregătesc pentru spaima finală. Belong, ultima piesă de pe album și preferata mea, pot să spun că te trece printr-un amalgam de stări. De la frică și furie până la câteva momente de levitație între realitate și sunetele de pe fundal, piesa Belong poate să fie atât un vis, cât și un coșmar, depinde de tine cum o percepi…
A Brief Inquiry Into Online Relationships – The 1975
După un album clar structurat și care face parte dintr-un întreg, cei de la the 1975 par să se împotmolească la unele piese pe A Brief Inquiry Into Online Relationships, dar oare chiar e așa? Fanii aveau așteptări mari de la noul album, la fel și eu. Nu pot spune că sunt dezamăgită, pentru că atunci când vine vorba de piese lente, The 1975 s-au autodepășit. Găsim cântece cu linie melodică simplă, dar cu mesaje puternice precum Be My Mistake și Surrounded by Heads and Bodies. Se mai strecoară câteva instrumente și, împreună, creează Inside Your Mind, I Couldn’t Be More in Love și I Always Wanna Die (Sometimes) care tind să ducă către piese tipice anilor 80 (în special I Couldn’t Be More in Love). Am găsit și un jazz pliat pe stilul The 1975 în piesa Mine; pot să spun că sunt plăcut surprinsă când îi văd pe cei patru artiști că experimentează și alte genuri muzicale. Mai sunt rămășițe din primele albume ale trupei, cum ar fii It’s Not Living (If It’s Not With You) sau Sincerity Is Scary. Normal că solistul Matty Healy nu a putut lansa a piesă care îmbină perfect primul și al doilea album fără a face ce poate el mai bine, adică critică asupra societății, aceasta fiind denumită Love It If We Made It.
Ne întâlnim și cu niște instrumentale How To Draw / Petrichor și partea a doua de la The Man Who Married A Robot ( Love Theme), povestea care critică viața petrecută pe rețelele de socializare (The Man Who Married A Robot). Petrichor sună mult prea segmentat și încearcă să fie ceva ce The 1975 nu e, la fel și unul dintre single-urile lansate TOOTIMETOOTIMETOOTIME care e prea repetitiv și nu spune absolut nimic. Chiar dacă nu mă impresionează acest cântec, pot înțelege de ce este pe album, până la urmă muzica e pentru toată lumea. Un experiment eșuat este I Like America & America Likes Me: Deși are câteva idei bune sunetul mult prea robotic și destul de comun preluat de la hit-urile de azi, pur și simplu nu se potrivește trupei. Ultima mea dezamăgire este prima piesă The 1975. Cântecul de la începutul fiecărui album care, deși are aceleași versuri, modul în care este construit muzical diferă. Ei bine, după două versiuni reușite, a treia, din păcate, lasă de dorit; parcă a fost creată înainte cu o seară de lansarea albumului, de parcă trupa a uitat că există acel cântec. În mare, pot spune că, în afară de ultimele piese de care ți-am zis, albumul e unul bun care încercă să aducă la suprafață probleme reale care devin din ce în ce mai des întâlnite și mai grave.
Tranquility Base Hotel & Casino – Arctic Monkeys
Anul acesta a venit apocalipsa pentru mulții dintre fanii Arctic Monkeys, pentru că Tranquility Base Hotel & Casino nu e deloc ce și-au dorit. Urechea mea aude o evoluție clară în cântece. Cât despre versuri, ce pot să mai zic? Îl lăsăm pe Alex Turner să arunce cu cuvinte la întâmplare, dar care normal că au sens dacă stai să la studiezi (de altfel, tipic Arctic Monkeys). Critica adusă societății învelită în linii melodice care îți dau senzația că te plimbi noaptea într-un castel gotic fac Tranquility Base Hotel & Casino să fie o adevărată plăcere pentru urechi.
Chiar dacă în cântece precum The Ultracheese sau She Looks Like Fun a mai rămas foarte puțin din vechiul sunet Arctic Monkeys, trebuie să recunosc că m-am îndrăgostit de efectele care parcă îți coboară alergând pe șirea spinării, precum în American Sports, sau care fac valuri instrumentale ca în The World’s First Ever Monster Truck Front Flip. Star Treatment, Four out of Five și Batphone prezintă probabil cel mai clar critica lui Alex Turner. Golden Trunks are linia melodică destul de repetitivă, dar, oricât de mult mi-aș spune că nu e un cântec bun, tot nu mă pot despărți de el. Motivul este cel mai probabil faptul că sună ca o fantezie (I must admit I fantasize about you too). Piesa curge și oprește timpul, moment în care instrumentele aleargă prin coridoarele minții mele. În aceeași capcană repetitivă te prinde și One Point Perspective, dar are noroc cu solo-ul de chitară care sparge monotonia și te transpune în altă lume pentru aproximativ 30 de secunde. Precum o ficțiune de groază e Science Fiction; piesa te urmărește la fiecare pas. Bine că sunt versuri care totuși te fac să te simți mai în siguranță (I wanna stay with you my love) în acel cadru nesigur, în care te învelește compoziția. Cântecul care denumește albumul adică Tranquilty Base Hotel & Casino, clarifică starea lui Alex Turner prin crearea unui spațiu fictiv. Întreaga colecție de cântece se simte ca și un loc îndepărtat, care ar putea fi orice, un loc care, deși e înfricoșător, poate să devină cămin pentru gândurile oricui.
După un an plin de muzică nouă atât bună cât și rea, m-am limitat la cele trei albume care m-au impresionat cel mai tare, fie datorită conținutului liric, fie a celui muzical. Aștept cu nerăbdare să văd ce aduce 2019 în lumea muzicii. Până atunci, sărbătorește ultimele ore din 2018 cu piese bune precum Cold, Violence, Belong, Love It If We Made It, I Couldn’t Be More In Love, Star Treatment sau Science Fiction.
„You see us as you want to see us—in the simplest terms, in the most convenient definitions.” – The Breakfast Club