Lacul Lebedelor este unul dintre cele mai cunoscute balete din canonul clasic. Acesta debutează în 1877 la Sankt Petersburg și este jucat de compania de balet a teatrului Mariinski. Critici din perioada respectivă l-au numit plictisitor, coregrafia – neremarcabilă, povestea – stupidă, iar muzica wagneriană și prea simfonică pentru un balet. Cu toate acestea, în zilele de astăzi, acest balet a reușit sa captiveze cunoscători și necunoscători deopotrivă.
Mai târziu, coregarfia este reinterpretată, iar acum, pe scenele de balet, se joacă două finaluri – unul tragic și altul fericit. Cel tragic este cel original, unde cei doi îndrăgostiți mor și merg împreună în Rai, iar cel fericit fiind acela în care reușesc să rupă vraja lui Rothbart și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.
Dar de ce există un final alternativ? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne uităm înapoi în istorie, la Uniunea Sovietică.
Inițial, acest balet nu se bucură de o popularitate foarte mare, fiind eliminat din program după primii șase ani de la premieră.
Totuși, în anul 1950, coregraful Konstantin Sergheev vrea să readucă la viață Lacul Lebedelor în Uniunea Sovietică; este oprit însă de faptul că finalul are o tentă religioasă. Din acest motiv, schimbă actul al IV-lea și îi lasă în viață pe Siegfried și pe Odette pentru a evita conotația religioasă a ascensiunii în Rai a celor doi.
De data aceasta, baletul se bucură de un mare succes, ceea ce duce la reînvierea acestuia în majoritatea țărilor din blocul comunist, unde se joacă cu acest final alterat.
Până astăzi, în estul Europei, se joacă cu finalul fericit, iar reprezentarea de la teatrul Bolshoi din Moscova ajunge una dintre cele mai cunoscute și apreciate variante ale acestui balet clasic. Din acest motiv, cei mai mulți dintre noi știu acest final și, de multe ori, îl consideră ca fiind unicul.
În partea vestică a Europei și în America, nu a fost nevoie de nicio adaptare a poveștii originale, coregrafii nefiind influențați de cenzură. De aceea, companiile de balet din vest încă dansează varianta clasică a Lacului Lebedelor, a coregrafului Marius Petipa, cu sfârșitul tragic.
Indiferent de sfârșit, Lacul Lebedelor este unul dintre cele două balete cunoscute de toată lumea, celălalt fiind Spărgătorul de nuci compus tot de Tchaikovsky. Acest balet reprezintă cel mai bine viziunea pe care o are publicul asupra baletului clasic. Costumele sunt finuțe și este plin de tutuuri peste tot, coregrafia are multe poze mari cu picioare ridicate până la cap și secvențe imposibil de lungi de piruete. Totuși, eu aș încuraja publicul care a văzut doar acest balet să vizioneze și alte balete clasice, poate mai puțin cunoscute, precum Giselle și Coppelia, dar și balete contemporane, ca Romeo și Julieta.
Autor
