O carte pe săptămână: Un experiment de viață

Oricât am nega, fiecare dintre noi pierde o grămadă de timp pe nimicuri. Unii se rostogolesc prin pat, alții răspund la întrebări pe Instagram sau să intră într-o gaură neagră a YouTube-ului. Ei bine, eu am decis să opresc ciclul leneviri în care m-am găsit și să încep un experiment de viață. Am ales să citesc o carte pe săptămână. Iată de ce ar trebui să încerci și tu același lucru.

Cum am ajuns la această decizie?

 Nu știu cum a fost pentru voi, dar pentru mine liceul urma să fie un nou început. Doream să pot trăi liber, lipsit de stresul iubitei domnișoare Eva și purtat de valul viselor mele. Astfel, motivația a fost acolo. Pentru început, mi-am propus să mă apuc de sport, apoi să merg des la teatru și în final să fiu fericit.

 Ce nu plănuisem însă, a fost că ritmul meu se schimbase. După anul precedent, în care învățasem fără oprire și viața mea se lipsise de orice altă ocupație, faptul că acum aveam ore întregi de timp liber părea ireal și surprinzător de apăsător. Astfel, m-am regăsit la liceu, plin de timp și de motivație, însă lipsit de ocupație.

Trecerea pragului

 Ajuns acasă marți  după prima zi de școală (neluând în considerare festivitatea), m-am plimbat prin cameră pentru o oră, iar apoi am ridicat de pe birou o carte pe care mi-am dorit de mult să o citesc, însă nu am avut timp. Cartea se numește “Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”. În trecut, reușisem să citesc primele câteva capitole. Miercuri seara, cartea a fost gata. Și de-atunci am știut ce e de făcut.

 Știu ce veți spune mulți: Că cititul e plictisitor și cărțile sunt lungi. Sunt conștient că pare extrem de dificil la început, însă odată ce ați trecut pragul, veți fi prinși în casa lecturii și o carte pe săptămână o să vi se pară puțin. Pentru a ușura trecerea acestui prag, recomand să începeți cu o carte scurtă, care v-a interesat mereu. Citiți un thriller, o carte despre adolescenți, o carte după care s-a făcut un film, ceva se să fie în zona voastră de confort.

Beneficiile: O lună mai târziu

O lună mai târziu, nu pot înțelege cum de nu am făcut asta mai devreme. Nu m-aș opri pentru nimic în lume. Acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care le-am observat pe parcursul experimentului:

  1. Mi-am dezvoltat opiniile și limbajul, fiind mult mai apt în a-mi argumenta poziția referitor la anumite subiecte și pe anumite teme.
  2. Am întreprins noi idei și noi subiecte de discuție, atât cu colegii, cât și cu oamenii mai mari decât mine.
  3. Am descoperit anumite aspecte despre lume și cultură, astfel simțindu-mă mai sigur pe mine în mai multe scenarii și grupuri.
  4. Mi-am sporit viteza de lectură, ajungând în fața colegilor mei cu cărțile pentru școală.
  5. Mi-am umplut timpul și micit nivelul de plictis.

Un ghid simplu

 Pentru a vă ajuta în experimentul vostru  către a atinge aceste beneficii, voi încerca să ofer câteva sfaturi și o listă cu cărți de calitate pentru tovarășii mei adolescenți.

 În primul rând, țineți minte că fiecare pagină citită este o pagină în plus. Ce vreau să spun prin asta este că fiecare minut contează. Dacă ajungeți mai repede la școală sau la un local, dacă sunteți pe autobus, dacă așteptați să fie gata masa, folosiți acele minute pentru a citi. Încetul cu încetul, acele minute se vor aduna.

 În al doilea rând, citiți înainte de culcare. Nu doar că este mai puțin dăunător pentru ochi decât statul pe telefon sau laptop, dar și ajută cu somnul.

Ca un ultim ajutor, acestea sunt câteva dintre cele mai bune cărți citite de mine. Toate primesc Cartofiorul de Aur drept semn de aprobare și le recomand cu tot dragul.

  1. De Veghe În Lanul De Secară de J.D. Salinger
  2. Cum Să Oprești Timpul de Matt Haig
  3. Jurnalul Unui Adolescent Timid de Stephen Chbosky
  4. În Cafeneaua Tinereții Pierdute de Patrick Modiano
  5. Un Bărbat Pe Nume Ove de Frederik Backman
  6. Scandalul de Frederik Backman
  7. Bunica Mi-a Zis Să-ți Spun Că-i Pare Rău de Frederik Backman
  8. Exerciții De Echilibru de Tudor Chirilă
  9. Extrem De Tare Și Incredibil De Aproape de Jonathan Safran Foer
  10. O Poveste Haioasă de Ned Vizzini

Concluzie

Ca să încheiem rezumat (deoarece pe alea le citiți des), dacă aveți timp, dorința de a crește și nu aveți idee cum, încercați, măcar pentru o lună, să citiți o carte pe săptămână. Cine știe? Poate chiar o să vă placă. Poate ne vom revedea într-o zi și vom avea aceeași carte în ghiozdan.

Autor

  • Cartoful Filosofic

    Cartoful Filozofic nu e ca toți ceilalți. Nu trăiește viața în minute, ore, zile, ci-n infinite. E mereu într-o căutare pentru esența vieții și arta sa e presărată cu un stil aparte: un stil alegoric, metaforic, filozofic.

    View all posts