Reîncarnarea

“If you’re really a mean person you’re going to come back as a fly and …”

― Kurt Cobain

Cu toții am experimentat măcar o dată un déjà vu, o mocnire a unei amintiri trăite parcă într-o altă viață. Puși în fața unor imagini, fie ele auditive,vizuale sau olfactive, se pornește ceva în interiorul nostru ca și cum am mai fost puși în situația aceasta într-o altă viață. Deci, să fim oare nu mai mult decât niște suflete care descend în diferite corpuri, până când răsăritul soarelui nu va mai fi un fapt sigur al zilei de mâine?

 
Unele școli de psihologie susțin că, pentru a ne vindeca traumele din viața curentă, trebuie să le regăsim rădăcinile dintr-o viață anterioară acesteia. Tratarea traumelor prin aceste metode validează teoria reîncarnării. 

În multe cazuri, copilăria este etapa vieții fiecărui om de a-și manifesta experiența altui trecut. Carol Bowman scrie cartea sa Viețile anterioare ale copiilor, bazându-se pe cazuri în care copii au început să-și coasă singuri nasturii sau alții care dau informații despre figuri istorice sau oameni decedați, cum ar fi rude, locații și alte detalii pe care, conform părinților, nu aveau de unde să le cunoască. (copiii și reîncarnarea merită un articol separat)

Nedreptele inegalități ale vieții pot fi explicate prin teoria reîncarnării, spun hindușii și budiștii, astfel încât, pentru o purtare bună în această viață, suntem recompensați cu o renaștere pe măsură și invers. Acest ciclu ia sfârșit când sufletul va fi împăcat. 

Înțelegerea legilor reîncarnării ar schimba mentalitățile tuturor. Am înțelege că tot ce facem în viața curentă ar avea o repercusiune în următoarea, că oportunitățile pe care nu le-am primit vor fi prezente în alt viitor. Să atingem perfecțiunea pare imposibil într-o singură viață, dar de la o viață la alta, omul se poate purifica și perfecționa într-o nouă existență.

Credința în reîncarnare ar împiedica rasismul și xenofobia, deoarece dacă în această viață suntem albi și ortodocși, în următoarea am putea fi asiatici, arabi sau evrei și în aceste condiții, cum să nu îi respectăm pe toți? 

Omenirea de când se știe, și-a trăit viața sub amenințarea morții. Unii pur și simplu încearcă să nu se gândească la „sfârșit” prea mult, pentru că viața și moartea îi privesc doar pe ceilalți, nu și pe propria persoană. Așa că se pune întrebarea: Dacă există un „după”, de ce nu și un „înainte”?. 

O asemenea credință ar ameliora caracterul amenințător al morții, ar diminua suferința separării de ființa iubită. Nu ar fi ideal să ne regăsim în alte experiențe? În zilele noastre, această judecată s-a răspândit în Occident, 22% dintre francezi, 23% dintre americani și 23,9% dintre canadieni îi sunt adepți, iar lângă aceste numere, se mai adaugă practicanții religiilor orientale, jumătate dintre care cred în viața după moarte, aderând la reîncarnare. 

 

Tu ce crezi?