Sistemul de învățământ în perioada ceaușistă

Elevi în uniforme, săli de clasă cu poza tovarăşului deasupra catedrei, manuale unice, abecedare cu texte patriotice, sesiuni de muncă pe câmp, îndatoriri şi obligaţii pentru copii, încă de la intrarea în grădiniţă. Așa arăta sistemul de învățământ românesc în perioada comunistă.

Anul şcolar era împărţit pe vremea lui Ceauşescu în trimestre. Învăţământul era structurat în ciclu primar (clasele I-IV), gimanziu (clasele V-VIII), treapta I de liceu (IX-X) şi treapta a doua de liceu (clasele (XI-XII). După clasa a VIII-a elevii susţineau examen de admitere la liceu. Pentru a intra în clasa a XI-a de liceu, elevii susţineau un nou examen: treapta I. Cine nu trecea ”treapta”, nu putea continua cursurile la zi la liceu, ci trebuia să și le continue la o școală profesională. Anii de studiu în liceu se încheiau cu examenul de Bacalaureat. După examenul de Bacalaureat, cei mai norocoși aveau posibilitatea să intre la o facultate.

 

“Șoimii Patriei”, “Pionierii” și “UTC-iștii’

La vârsta de 4 ani, când un copil intra la grădiniță, era învățat ce înseamnă comunismul. Ei deveneau “șoimi ai patriei”, o organizație comunistă a copiilor preșcolari cu scopul “educării moral-civice a copiilor, în spiritul umanismului, al dragostei şi respectului faţă de patrie şi popor și față de partid”. Acești copii aveau îndatoriri legate de mai marii partidului și de partid, cum ar fi: cunoaşterea Drapelului PCR, recunoaşterea portretului tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi al tovarăşei academician și de renume mondial, Elena Ceauşescu”. Pe scurt, capul lor era umplut încă din copilărie cu idealuri comuniste.
După terminarea grădiniței, până la vârsta de 14 ani, copiii deveneau în clasa a II-a “pionieri”. Bineînțeles că intrarea în rândurile pionierilor era o adevărată ceremonie unde, proaspătul pionier depunea un jurământ prin care se angaja să își iubească patria, să învețe bine, să fie harnic și disciplinat și nu în ultimul rând, să își cinstească “cravata roșie cu tricolor”.
Odată intrați la liceu și ajunși adolescenți, tinerii intrau în Uniunea Tineretului Comunist, pe scurt UTC. Aici ei acceptau regulile și îndatoririle care li se cuveneau. Totuși, existau și unii tineri care nu făceau asta și ajungeau să fie excluși din UTC care însemna automat excluderea de la viața socială și marginalizarea acelui tânăr. 

 

Manualele unice și abecedarul

Spre deosebire de învățământul din perioada democratică, în vremea comunistă abecedarele și manualele aveau format unic. Ele erau gratuite pe toată perioada școlii și se produceau în cantități mari.  
Primul manual pe care îl primeau proaspeții învățăcei se deschidea cu portretul mult prea iubitului tovarăș, Nicolae Ceaușescu, iar prima poezie era imnul Republicii Socialiste România, “Trei culori”, pe care îl cântau în fiecare dimineață înainte de începerea cursurilor. De asemenea, mai toate textele aveau caracterul de a-l influența pe școlar, prezentând țara și societatea la superlativ.

 

Munci “patriotice” și ateliere de muncă

Pe lângă orele de curs, elevii erau urcați sâmbăta în autobuze și duși la așa-zisele “munci patriotice”, care începeau dimineața în zori și se terminau seara. Cu cât elevii erau mai mari, cu atât le erau date munci mai grele. Elevii de școală generală erau duşi la cules de struguri, fructe, cartofi, porumb sau bumbac, iar cei de liceu la plivitul buruienilor pe câmpurile patriei. Tinerii erau puși să zâmbească în fața camerelor de filmat și să cânte sau să recite poezii cu entuziasm pentru a susține ideea de muncă patriotică.
Pe lângă faptul că mergeau la școală și sâmbăta, elevii aveau atelierele de muncă, obligatorii în programa școlară. Când l-am întrebat pe tatăl meu despre atelierele de muncă, el mi-a spus: “Eram obligat în clasa a 8-a, sub supravegherea atentă a unui maistru care probabil nu avea prea multe pregătiri în domeniu, să ascut scule la polizor, să fac traforaj și să dau găuri în diverse bucăți de tablă. Și, crede-mă, degeaba erai tu olimpic la 2 materii, dacă nu îți ieșea bine piesa, erai în pericol de a rămâne corigent.”
Nici fetele nu scăpau de aceste ateliere, doar că ele erau puse la munci mai ușoare, învățând să coase și să croșeteze.

                                                      Uniforma

Încă de la grădiniță, regimul impunea uniforma obligatorie. La grădiniță, copiii purtau şorţulet bleu cu fundiţă albă, iar în ciclul primar şorţuleţ pepit alb-albastru. În ciclul gimnazial, îmbrăcămintea fetelor consta în sarafan albastru și cămașă bleu pentru fete și sacou, pantaloni negri și cămașă bleu pentru băieți.
În plus, fetele purtau bentiță albă pe cap, iar băieții, șapcă. Niciun elev

nu avea voie să intre în școală fară matricolă, o bucată de pânză pe care erau trecute şcoala la care era înscris elevul și numărul de înmatriculare al acestuia (cam ca și deținuților din lagărele de concentrare, dacă mă întrebați pe mine).

Carnetul de elev

La fel ca și acum, pe prima pagină a carnetului de elev este scris “Carnetul de elev este oglinda activității școlare și a conduitei elevului. Calitatea de elev trebuie să se reflecte în atitudinea perseverentă și entuziastă față de învățătură și muncă, în comportarea corectă și demnă în școală și societate.” Însă, aspectul era diferit, un dreptunghi cartonat și îmbrăcat în pânză, de culoare gri sau vișiniu și un format dubios (prea mare ca să intre în buzunar, prea mic pentru a sta printre caiete), pe coperta căruia trona stema Republicii Socialiste România. 

 

 

Mulți spun că sistemul de învățământ era mai bine organizat în perioada comunismului decât acum și poate au dreptate, dar eu sunt de părere că acel sistem forma tineri-roboți. Tineri, al căror cap era plin cu idei și strategii comuniste, care nu aveau dreptul libertății de exprimare și care erau conduși, cred eu, doar de un singur gând: Trebuie să îmi iubesc patria și pe conducătorul ei, chiar dacă asta înseamnă să nu mă ghidez după propriile mele valori și gânduri.