Te-ai uitat vreodată în oglindă și ai simțit că ceva „nu e în regulă” cu tine? Poate nasul pare prea mare, pielea prea imperfectă sau corpul nu arată „ca pe Instagram”? E normal să avem zile în care nu ne simțim 100% în pielea noastră. Dar ce se întâmplă când aceste gânduri nu pleacă, ba chiar devin o obsesie?
Aici intră în scenă un personaj mai puțin cunoscut, dar destul de răutăcios: body dysmorphia (tulburarea dismorfică corporală). Nu e un monstru real, dar se comportă ca unul. Îți șoptește mereu că nu arăți bine, chiar dacă toți din jur te văd perfect normal. Și cu cât îl asculți mai mult, cu atât devine mai greu să-l oprești.
De ce ajungem să ne vedem „urâți” când nu suntem?
Body dysmorphia apare dintr-un amestec de lucruri care se întâmplă în mintea noastră, în jurul nostru și uneori chiar în trecutul nostru. Mulți oameni care se confruntă cu aceasta au fost cândva tachinați, ignorați sau criticați pentru felul în care arătau, mai ales în copilărie, iar aceste răni rămân în suflet și pot apărea mai târziu ca o voce interioară care spune: „Nu arăți bine.” Pe lângă asta, rețelele sociale, cu toate filtrele și pozele „perfecte”, ne fac să ne comparăm mereu și să credem că trebuie să arătăm ca influencerii de pe internet. Și dacă mai avem și o tendință spre perfecționism sau anxietate, creierul nostru poate începe să vadă „defecte” care în realitate nu există sau sunt foarte mici. Toate aceste lucruri combinate – traume, presiuni sociale, social media și felul în care funcționează creierul – pot face ca o persoană să fie extrem de preocupată de aspectul său fizic, chiar dacă ceilalți nu văd nicio problemă.
Studiile arată că această tulburare poate fi moștenită în proporție de aproximativ 43%. Multe persoane afectate au avut probleme de anxietate socială înainte să dezvolte BDD. Alte cauze pot include o stimă de sine scăzută, o imagine corporală negativă și o sensibilitate crescută față de aspectul fizic. Substanțele psihoactive pot declanșa simptomele la persoanele sensibile.
Perspectiva și importanța tratamentului
ea de dismorfie corporală este prezentă la aproximativ 2,4% dintre adulții din SUA (adică undeva la 8,3 milioane de oameni), iar în alte țări procentul variază între 1,7% și 2,9%.Numărul real ar putea fi chiar mai mare, pentru că mulți evită să vorbească despre problema lor. Este la fel de frecventă ca tulburarea obsesiv-compulsivă și chiar mai des întâlnită decât alte afecțiuni, precum anorexia sau schizofrenia.
Mai mult, ea este și mai des întâlnită la persoanele care merg la specialiști, cum ar fi chirurgi estetici sau dermatologi. De exemplu, în unele clinici, până la 20% dintre pacienți se confruntă cu această problemă. În general, această afecțiune este mai frecventă la fete (cam 60% fete și 40% băieți), dar dintre cei care apelează la chirurgie estetică sau dermatologie, băieții sunt mai afectați.
Partea ciudată? Mai mulți oameni au această tulburare decât alte probleme mintale comune, cum ar fi teama de a vorbi în public sau tulburarea obsesiv-compulsivă.
Cum afectează tulburarea de dismorfie corporală adolescenții și cum poate fi tratată?
„Pentru că tinerii cu tulburare de dismorfie corporală nu spun singuri ce simt, doctorii trebuie să îi întrebe direct dacă au griji legate de cum arată și să folosească teste speciale pentru a-i ajuta să fie descoperiți mai ușor.”- Dr. Georgina Krebs
BDD afectează aproape 2 din 100 de adolescenți. Acești tineri sunt foarte preocupați de anumite defecte pe care le văd în felul în care arată, chiar dacă alții nu observă nimic în neregulă. Ei pot sta mult timp uitându-se în oglindă sau cerând mereu să li se spună că arată bine. Chiar dacă nu este așa, creierul lor le transmite că arată greșit, spune Dr. Katharine Phillips.
Un studiu arată că BDD este mai des întâlnită la fete și la adolescenți între 12 și 19 ani. Aproape 70% dintre ei mai au și alte afecțiuni, ca anxietatea sau depresia. De asemenea, aproape jumătate au încercat să se rănească sau să se sinucidă, ceea ce arată cât de serioasă este această problemă.
Dr. Phillips spune că tratamentele cosmetice nu ajută, pentru că problema este în felul în care creierul percepe corpul.
Singurul tratament care funcționează cel mai bine este terapia care poate ajuta adolescenții să se simtă mai bine, să meargă la școală și să aibă prieteni.
https://www.psychiatryonline.org/doi/10.1176/appi.pn.2024.06.6.12?utm
Trebuie să luăm în calcul și constituția corporală
Fiecare persoană are o constituție corporală diferită, adică felul în care este construit corpul – înălțimea, forma, proporțiile sau repartizarea masei musculare. Este important să ținem cont de asta când ne raportăm la propriul corp și când ne comparăm cu alții. Nu toți suntem făcuți să arătăm la fel și nu e sănătos să ne forțăm să schimbăm ceea ce natura ne-a dat. Acceptarea corpului începe cu înțelegerea faptului că fiecare constituție corporală este unică și că frumusețea și valoarea noastră nu depind de cum arătăm, ci de cine suntem în interior.
Acceptarea de sine
Să-ți accepți corpul înseamnă să înveți să te vezi așa cum ești — fără să te judeci, fără să te compari cu alții și fără să te critici tot timpul. Înseamnă să spui: „Asta sunt eu, corpul meu face parte din mine și e în regulă așa cum e.”
Toți avem părți ale corpului pe care uneori nu le iubim. Poate că ți-ai dori să fii mai înalt, mai slab, să ai alt nas sau altă formă. E normal să ai astfel de gânduri. Acceptarea corpului nu înseamnă că trebuie să-ți placă totul la tine, ci că alegi să nu te urăști pentru lucrurile care nu îți plac.
Nu trebuie să arăți ca pe Instagram ca să meriți respect sau iubire. Nu trebuie să slăbești, să ai pătrățele sau să arăți „perfect” ca să fii ok cu tine.
Corpul tău nu e o problemă. E casa ta. Ești deja suficient, exact așa cum ești.
