Întotdeauna m-am întrebat de ce sunt chipsurile cel mai cumpărat snack din lume. Ce le face atât de atractive? Ei bine, in anii ‘60, sloganul “Betcha can’t eat just one” al celor de la Frito-Lay a captat perfect natura consumului de chipsuri. Șase decenii mai târziu cercetările din domeniul nutriției confirmă că sub pretextul unor simple gustări, industria alimentară modernă a transformat simțurile omului în unelte pentru a vinde cât mai multe produse.
Pentru a înțelege ce cauzează până la urmă dependența, trebuie să știm ce este dependența în primul rând.
Dependența a fost definită de directorul general al companiei Philip Morris (sub umbrela căreia sunt brand-uri ca Marlboro, IQOS și ZYN) ca fiind “un comportament repetitiv la care unii oameni consideră dificilă renunțarea”. Ca un produs să fie considerat adictiv, trebuie să provoace dependență doar în cazul anumitor persoane.
Chimia din spatele chipsurilor
Secretul chipsurilor constă într-un amestec alcătuit din trei elemente fundamentale: sarea, grăsimea și carbohidrații. În natură, aceste ingrediente apar rar împreună în cantități mari. Cu toate acestea, mâncarea ultraprocesată (care conține în medie 24% grăsimi și 57% zahăr sau carbohidrați rafinați) le combină într-un mod artificial, creând ceea ce cercetătorii numesc alimente hiperpalatabile.
Când muști dintr-un chips, sodiul de pe suprafață atinge saliva instantaneu, grăsimea oferă o senzație bogată în gură, iar amidonul din cartof se descompune rapid în zaharuri simple, declanșând o “explozie de gust”. Semnalele electrice parcurg calea de la papilele gustative direct către creier în doar 600 de milisecunde (de peste 15 ori mai rapid decât ajunge nicotina din fumul de țigară la creier). Această viteză extremă de stimulare este clasică substanțelor care creează dependență.
Acest stimul triplu atinge ceea ce savantul Howard Moskowitz a numit “bliss point”. Aceasta este combinația optimă de ingrediente care generează plăcere maximă fără a genera imediat o senzație de sațietate. Astfel, creierul eliberează dopamină, forțându-te să repeți acțiunea.
Cercetătorul german Dr. Tobias Hoch de la Universitatea din Erlangen-Nürnberg a demonstrat acest fenomen prin scanări RMN pe șobolani. Oferindu-le opțiunea între chipsuri, un amestec simplu de grăsimi și carbohidrați cu același număr de calorii, sau hrană obișnuită, animalele au preferat masiv chipsurile. Scanările au arătat o activare extremă a centrilor de recompensă, fenomen numit “hiperfagie hedonistă”, adică tendința de a mânca excesiv din plăcere, nu de foame.
Un studiu condus de prof. Ashley Gearhardt de la Universitatea din Michigan, publicat în Nature Medicine, a analizat aproape 300 de studii din 36 de țări, arătând că alimentele ultraprocesate pot deturna sistemul de recompensă al creierului în mod similar cu alcoolul sau alte substanțe ce creează dependență.
Chipsurile nu cauzează dependență doar din cauza gustului. Mai sunt și alți factori.
Jurnalistul Michael Moss, autorul cărților “Salt Sugar Fat” și “Hooked”, a arătat cum fiecare detaliu al unui chips este calibrat pentru a păcăli creierul.
Prima metodă este “satisfacția acustică” (sau știința sunetului). Atunci când muști dintr-un chips, zgomotul crocant se transmite prin osul mandibulei direct către urechea internă. Creierul interpretează acest sunet drept o dovadă a prospețimii. Studiile arată că oamenii clasifică chipsurile drept mai gustoase și mai proaspete dacă sunetul “craking-ului” este mai intens. Producătorii adaptează rețetele astfel încât chipsul să se spargă la o presiune precisă de aproximativ 0,28 kg/cm².
A doua metodă este un fenomen numit “densitate calorică volatilă” (vanishing caloric density). Chipsurile sunt concepute să se dizolve și să se topească rapid în gură. Această dispariție păcălește creierul. Deoarece alimentul dispare repede, stomacul și creierul cred că nu ai consumat o cantitate semnificativă de alimente sau calorii. Prin urmare, semnalul de sațietate nu se activează, iar impulsul de a continua să mănânci rămâne intact.
În cele din urmă este “sațietatea senzorială specifică”, adică tendința noastră naturală de a ne plictisi de un singur gust. Pentru a preveni acest lucru, chipsurile sunt condimentate cu mai multe straturi de arome, de la smântână și ceapă la barbecue sau tikka masala. Multe dintre ele conțin monoglutamat de sodiu (MSG), un potențiator de gust ce amplifică aroma umami. Un bun exemplu sunt cele 100 de arome diferite de chipsuri Lay’s la nivel global, de la rață Peking în China până la castraveți în Rusia, create special pentru a menține entuziasmul.
Până și ambalajul este conceput pentru a te atrage și încuraja cumpărarea.
Culorile vii ale pachetelor și foșnetul specific al pungilor sunt concepute pentru a capta
atenția și a încuraja consumul lipsit de atenție (mindless snacking). Cercetările arată că oamenii mănâncă o cantitate semnificativ mai mare de chipsuri atunci când sunt serviți dintr-o pungă mare în comparație cu o pungă mică sau bol. Tentația creată de ambalaj este atât de puternică încât pur și simplu îndepărtarea ambalajului original (de exemplu mutarea într-un bol) reduce semnificativ atracția față de produs.
De asemenea, sloganurile publicitare precum “Betcha can’t eat just one!” sau “Once you pop, you can’t stop” și etichetarea chipsurilor drept produse “gourmet” sau destinate “adevăraților cunoscători” creează o imagine mentală apetisantă care justifică și încurajează consumul. Expunerea ambalajelor la casele de marcat din magazine (de exemplu pachetele de skittles sau gumă de mestecat) exploatează impulsivitatea creierului, ducând la cumpărarea neplanificată înainte ca o decizie rațională să intervină.
Consecințele asupra sănătății
Oamenii de știință avertizează că a mânca o pungă de chipsuri pe zi echivalează cu consumul a aproximativ 5 litri de ulei prăjit pe an. Dr. Dariush Mozaffarian de la Universitatea Harvard a subliniat că chipsurile sunt alimentul cu cea mai mare contribuție la “epidemia” de obezitate. Acesta mai zice că feliile de cartof prăjit se lipesc de dinți, unde amidonul descompus în zaharuri hrănește bacteriile, favorizând cariile severe. În plus, prăjirea la temperaturi înalte creează o substanță toxică numită acrilamidă, asociată cu modificări ale ADN-ului. În cazul femeilor însărcinate, consumul excesiv de acrilamidă poate afecta dezvoltarea fătului la fel de grav ca fumatul.
Rezultatele studiilor făcute de Dr. Ashley Gearhardt de la Universitatea din Michigan și Yale Food Addiction Scale se indică faptul că 14% dintre adulți și 12% dintre copii suferă de dependență clinică de alimente ultraprocesate. Au fost înregistrate consecințe grave ale consumului cronic: obezitate și diabet de tip 2, boli cardiovasculare, afectarea fătului în sarcină și sănătatea dentară.
Cum poți limita consumul?
Mănâncă mai încet: Deoarece viteza de stimulare este cheia dependenței, forțează-te să mănânci mai încet. Dă-i creierului cele 15-20 de minute necesare pentru ca semnalul fizic de sațietate din stomac să ajungă la hipotalamus.
Mănâncă conștient: Elimină distragerile (cum ar fi privitul la televizor) și concentrează-te pe mâncat, astfel să poți evita mâncatul excesiv de gustări.
Controlează dimensiunea porțiilor și elimină ambalajul: Nu mânca niciodată direct din pungă. Pune o mână de chipsuri într-un bol mic. Îndepărtarea ambalajului reduce declanșatorii subconștienți.
Găsește înlocuitori potriviți pentru tine: Schimbă gustările hiperpalatabile cu alternative care trebuie mestecate mai mult și oferă sațietate: popcorn făcut cu aer cald, edamame prăjite, nuci sau iaurt grecesc simplu cu fructe.
Combină cu un dip potrivit: Dacă alegi să mănânci chipsuri, combină-le cu un dip bogat în proteine și fibre (cum ar fi hummus sau guacamole). Acestea încetinesc evacuarea gastrică și atenuează șocul glicemic.
Fă cumpărături conștient: Evită cumpărarea pachetelor de chipsuri “pentru mai târziu”. Dacă nu se găsesc în casă, vei evita deciziile luate pe fond de oboseală, stres sau poftă.
Citește eticheta: Compară mai multe produse similare, verifică valorile nutriționale și nu te lăsa păcălit de mesajele promoționale din reclame.
Autor
