„Perfecționismul nu înseamnă să fii perfect, ci teama de a fi imperfect.”
— Gordon Flett
De fiecare dată când am fost judecați, criticați sau înjosiți, ceva în creierul nostru s-a programat crezând că există o singură cale corectă. Nu numai că ne afectează acțiunile, dar și gândirea, devenind o povară mentală, pentru ca pe urmă să îi criticăm și noi, la rândul nostru, pe cei din jur.
Așa a luat naștere perfecționismul, un obicei mental greu de depășit care poate afecta pe toată lumea, în special pe cei care muncesc mult și depun efort excesiv în tot ceea ce fac.
Cum ne afectează sănătatea mintală?
Critica constantă pune presiune foarte mare asupra psihicului, accentuând starea de îngrijorare, neliniștea, stresul cronic sau epuizarea mentală. Nemulțumirea frecventă față de propriile rezultate, chiar și atunci când există reușite, afectează încrederea în sine, întrucât succesul nu este recunoscut dacă nu corespunde idealului impus. Acestea pot duce și la autocritică, izolare și tristețe.
Menținerea constantă a unor standarde foarte înalte devine astfel o sarcină obositoare, ce necesită strădanii uriașe și poate provoca atât extenuare psihică, cât și fizică. În plus, efectele perfecționismului nu se limitează doar la propria persoană, ci afectează relațiile cu cei din jur, provocând conflicte în mediul profesional, familial și social.
Conform psihologilor, aceste probleme se nasc încă din copilărie, când părinții obișnuiau să își impună așteptările înalte asupra copilului. Există excepția ca copilul să-și stabilească singur anumite standarde, chiar dacă părinții nu au pus accent pe impecabilitate.
Lipsa sau excesul de laudă pot deveni un mecanism de formare a acestui burnout mental, deoarece copilul ajunge să perceapă lauda prin filtre precum: “Oamenii mă apreciază doar atunci când obțin rezultate excelente.” sau “Dacă nu reușesc ceva simt că nu sunt perfect”. De aceea, psihologii consideră critica o formă incorectă de mustrare, care poate duce la nesiguranță, frica de a face greșeli, anxietate și nevoia de a fi mereu perfect.
Diferența între OCD și perfecționism
OCD (TOC) este o tulburare mintală caracterizată prin prezența gândurilor obsesive și comportamentelor compulsive care reduc anxietatea și oferă un sentiment temporar de ușurare.
Perfecționismul, în schimb, reprezintă o trăsătură a personalității definită prin standarde și așteptări extrem de ridicate. Persoanele care suferă de OCD, deși conștientizează problema, sunt incapabile să-și controleze comportamentul obsesiv-compulsiv.
Perfecționiștii nu simt nevoia să se oprească din sforțarea constantă pe care o depun, deoarece acest comportament le oferă senzația de control și ordine.
Dorința de a face totul la perfecție este periculoasă, deoarece poate duce la evitarea provocărilor adevărate, comparația între noi și alte persoane, dar și lipsa creativității.
Există 3 tipuri de perfecționism:
- Perfecționismul social – societatea pune presiune asupra noastră ca nu cumva să fim diferiți sau să facem o greșeală
- Perfecționismul față de alții – ne mărește așteptările față de ceilalți
- Perfecționismul personal – este vocea interioară care ne spune “nu ești suficient” și care se poate manifesta oricând. De exemplu, când încerci să desenezi o linie dreaptă, dar ți se pare strâmbă și simți că trebuie să o refaci.
Conflictul interior
Perfecționiștii trăiesc un conflict constant între valoarea lor personală și performanțele obținute. Ei simt o tensiune interioară puternică de a atinge standarde foarte înalte, impuse de ei înșiși sau percepute ca venind din exterior. Totodată, aceștia se confruntă cu sentimente de insuficiență, rușine și teamă de respingere atunci când nu reușesc să atingă aceste idealuri.
Acest dezechilibru între „ce ar trebui să fie” și „ce sunt sau ce pot realiza” generează suprasolicitare psihică, un efect depresiv și comportamente de auto-înfrângere, precum amânarea sau conflictele cu ceilalți, care amplifică și mai mult lupta interioară.
Adolescenții care urmăresc perfecțiunea pot fi mai motivați, mai perseverenți și obțin rezultate mai bune, iar acest lucru poate sprijini dezvoltarea sănătoasă.
În același timp, adolescenții care sunt obsedați de greșeli și se autocritică excesiv sunt mai predispuși la anxietate, depresie și stres, chiar dacă au aceleași așteptări.
Toți suntem perfecționiști în felul nostru, chiar dacă nu vrem să recunoaștem. Este important să fim noi înșine, fără să ne pese de ceea ce spun alții sau să ne comparăm cu cei din jurul nostru. Greșelile fac parte din natura noastră umană; prin ele avem oportunitatea să ne cunoaștem mai bine și să ne dezvoltăm personal și psihologic. Așa că este în regulă dacă nu îți iese un lucru din prima. Dacă nu te dai bătut, vei vedea că ajungi să apreciezi mai mult efortul depus, decât atunci când îți impui așteptări nerealiste.
