Justiția

În serile 10-14 decembrie a avut loc un protest, care s-a ținut atât în capitală cât, și la noi, la Cluj.

Acest protest a fost urmarea documentarului realizat de către “Recorder”, care a fost difuzat la Televiziunea Română în data de 9 decembrie, stârnind îngrijorare și determinând reacția spontană a omului simplu de a ieși în stradă, pentru a-și exprima nemulțumirile față de sistemul judiciar și nedreptățile prezentate.

Câteva mii de Clujeni au ieșit pe străzi pentru a-și exprima opiniile față de situația actuală. S-au adunat între orele 18:30 și 19:00 în fața Tribunalului și a Curții de Apel. Când spațiul nu le-a mai ajuns, s-au întins și în zona Teatrului Național și pe străzile care înconjoară aceste clădiri.

Protestatarii aveau pancarte pe care se regăseau scrieri precum  “Error, justice not found”, “Jos gheara de pe justiție”, “Corupția distruge încrederea”, “Toți pentru justiție” etc. Iar pe străzi răsunau, printre altele, “Nu vrem influență, vrem independență!”, “Curtea e plină de corupție și crimă!”, “Justiție curată, țară respectată!”.


Ce înseamnă justiția?

Cuvântul justiție provine din latină, de la cuvântul “justitia”, derivat la rândul său din “ius”, care înseamnă dreptate, corectitudine, lege.

Sistemul judiciar reprezintă un complex de instituții care trebuie să funcționeze în mod autonom și independent, imparțial și transparent, accesibil oricărei persoane care se confruntă cu nevoia de a fi auzit și ascultat atunci când un drept sau interes legitim le este încălcat sau vătămat.

Structura acestui sistem este simplă, fiind constituită din cel puțin trei instituții importante:

-Instanțele Judecătorești, aici se înfăptuiesc actele de justiție.

-Ministerul Public, cunoscut sub denumirea de Parchete, care se ocupă doar de infracțiuni, cercetându-le.

-Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), acesta gestionează cariera magistraților, a judecătorilor și a procurorilor.

Sistemul judiciar funcționează în baza unor principii care guvernează orice cerere sau sesizare pe care o formulează o persoană, și, în mod evident, asta depinde dacă suntem pe tărâm penal sau civil. În cazul dosarelor penale, avantajul constă în faptul că cercetarea se realizează din oficiu, și anume: indiferent dacă dorești sau nu, sesizarea va fi verificată din toate punctele de vedere – autorul faptei, vinovăția, fapta efectiv săvârșită, trimiterea în judecată și sancțiunea.

În civil însă, lucrurile stau foarte diferit, mai exact: ”cere, și ți se va da”. Pe scurt, dacă nu formulezi o cerere în mod concret, nu vei fi ascultat sau auzit, ceea ce înseamnă că pretenția ta nu o poți lăsa la aprecierea judecătorului, și trebuie să precizezi cât mai exact ceea ce dorești, adică să obții prin soluția ce se va pronunța.

Din ce constă mai exact documentarul “Recorder”?

Acesta reprezintă o anchetă realizată de către jurnaliști, cu personaje reale, care relatează aspecte controversate din interiorul profesiei de judecător sau procuror, potrivit cărora libertatea justiției este afectată de ”ordinele de serviciu” date de șefii de secții sau instanțe cu privire la dosare sau, mai exact, soarta acestora care, în mod normal, ar putea sau ar trebui să influențeze opinia publică. Pe înțelesul nostru, reportajul pune în discuție înfăptuirea justiției dirijată și orchestrată foarte atent de diverse interese sau oameni, înzestrați foarte bine financiar, cu o influență puternică asupra rezultatului final. Practic, reporterii Recorder subliniază un aspect esențial: rețeaua/firul infinit al relațiilor.

Mesajul anchetei este unul de “trezire”, extrem de îndrăzneț și îngrijorător în același timp, deoarece schimbă întreaga perspectivă a ceea ce ar trebui să fie firesc pentru omul de rând, anume: persoanele vinovate să fie trase la răspundere conform legilor pentru a se crea și a se menține principiul statului de drept, nu doar o iluzie sau ficțiune.

Există voci în sistem care pretind că soluțiile în dosarele de importanță majoră sunt dirijate, impuse, întârziate în mod voit, cu scopul de a crea avantaje pentru persoanele foarte bine poziționate din punct de vedere social, cultural și politic, pentru a le menține și justifica statutul lor (aparent). În plus, în mod artificial, s-a declanșat un veritabil “război” atunci când s-a decis că anumite fapte penale și răspunderea lor se prescrie/ se dă uitării/ se șterge într-un termen foarte scurt, înainte ca procurorii să reușească să strângă dovezi suficiente pentru tragerea la răspundere penală a vinovaților.

De ce a răbufnit totul?

Din nevoia oamenilor de a fi tratați ca participanți direcți în procesul de informare, și nu simpli “pioni” , într-un sistem care pare să îi înghită, reporterii Recorder având astfel ocazia de a prezenta în prime time la Televiziunea Română un reportaj care răspunde unor întrebări în mod onest și deschis.

Situația actuală în sistemul juridic ne afectează, deși poate pe moment nu ne dăm seama. Practic, legea nu te mai protejează, ci rangul pe care îl deții în societate și relațiile pe care le ai reprezintă un privilegiu. În aceste condiții noi, oamenii nu mai sunt în siguranță. În același timp, banii pe care îi alocăm în dosare pentru a ne apăra cauza sunt ”pierduți”, deoarece unele dosare sfârșesc fără niciun rezultat, având o soluție de amânare, care duce până la expirarea termenului, deci muncă degeaba, risipă de timp, bani și energie. Totodată, ne pune în pericol viitorul. Aceste tensiuni politice și judiciare pot întârzia reforme necesare, acestea cauzând presiuni asupra bugetelor și creșteri de taxe și se poate ajunge chiar la scăderea pensiilor și înlăturarea burselor elevilor și a studenților. O soluție corectă poate atârna inclusiv de siguranța magistraților la locul de muncă.

Ce se poate face pentru a remedia situația? Ce putem face noi?

Pentru a remedia situația trebuie să existe schimbări majore, care sunt legate de stat și autoritate, de exemplu: numirea și evaluarea șefilor să fie realizată printr-un un proces transparent, termene limită care se respectă în funcție de gravitatea dosarului, angajarea răspunderii oamenilor care lucrează în sistem, dar în același timp și curajul acestora de a-și exprima nemulțumirile pe care le resimt și cu care se confruntă, și în cele din urmă să îndrăznească să se impună și să nu se teamă!

Screenshot