Nu a fost mereu despre seriozitate,
Dar undeva,
Emoțiile s-au frământat,
Lăsând îngerașul liber să zboare
Liber ca fulgul în zi de ninsoare.
Tunelul amintirilor bântuite de gânduri,
Șoptește umbrele mascate,
Iar pașii inimii obosite,
Doresc blândețea nemaiîntâlnită.
S-a întâmplat o dezbinare.
Și oglinda s-a spart,
Cioburile ei urlau,
Lăsând amintirile însângerate,
Copilăria s-a îndepărtat.
Maturitate,
Cheia ușii spre destin,
Dar parcă aș mai trăi în gândul de copil.
O voce jucăușă,
Nu mai lua totul ca pe o lecție!
Lasă-ți pânza liberă,
Ca valurile sclipite de lumina interioară,
Să nu mai mărunțească ce a fost odată,
O poveste reală!
Totul are un sfârșit,
Uneori chiar unul neprevăzut,
Sângerează până la ultima rază de soare,
Și-și flutură aripile pictate
De inocența afectuoasă,
Artistul să-și modeleze propria povară,
Singurul care știe
Unde începe drumul spre
Așa-numitul “acasă”.
Plină de peripeții, dar care lasă o arsură,
Ca un trandafir în flăcări,
Haideți înapoi dragi umbre,
Dorul este mare,
Și parcă, parcă nu mai există culoare.
Zbori în fiecare clipă cu aripi de lumină,
Îngerașul veghează asupra ta,
Și când liniștea se așeză asupra trupului
Lacrimile vor fi scânteia de scăpare,
Marcând amintirile pe un tablou
Pătat cu semnături nemuritoare.
Nu uita, piticule!
Te așteaptă,
Deschide comoara,
Lasă trandafirul să-și murmure povestea
În tăcerea lacrimilor înflăcărate,
Cristalizând petalele,
Până la ultima picare
Ca un secret ce devine o fermecare.
Comoara nu este aur,
Nici pietre prețioase,
Ci amintiri fragile,
Pline de nostalgie și bucurie,
Împletite cu zâmbete și dor.
Se află înăuntru,
Așteptând deznodământul,
Fără a mai trăi cu fiori.
Și atunci maturitatea nu mai doare,
Se naște o pată de culoare,
Copilăria ce renaște în tăcere,
Este așteptată ca o mângâiere.
