În fiecare an, în jurul Crăciunului, lumea își amintește de baletul Spărgătorul de nuci fie pentru că vede programul operei, amplasat în toate stațiile de autobuz, fie pentru că aude piesele cunoscute din această lucrare, precum Valsul Florilor sau Dansul zânei Dragee, sau poate chiar datorită filmului Barbie care, cu toate că a apărut în anul 2001, are succes până astăzi.
Din aceste motive, biletele la Spărgătorul de nuci se vând ca pâinea caldă cu câteva luni înaintea spectacolului propriu-zis. Astfel, să prinzi bilet este aproape imposibil dacă nu ești pe fază în primele zile după ce se scot la vânzare. Astăzi, vă voi prezenta puțin acest balet, dar și povestea din spatele lui, așa că și dacă, printr-un miracol, ai prins bilet, vei afla totuși ceva nou.
Compozitorul, Pyotr I. Tchaikovsky, începe, împreună cu Marius Petipa, să conceapă o idee pentru un nou balet; al treilea și ultimul compus de Tchaikovsky, celelalte două fiind Lacul Lebedelor și Frumoasa din pădurea adormită. Ca la celelălte balete, cei doi își bazează creația pe o poveste de copii din spațiul germanic. De această dată, aleg Spărgătorul de nuci și regele șoarece, scrisă de către E. T. A. Hoffmann.
În această poveste, este vorba despre o fetiță pe nume Clara, care se împrietenește cu un Spărgător de nuci ce învie în seara de Crăciun și o salvează de regele șoarecilor. Tchaikovsky se chinuie să compună primul act, zicând că îi este mult mai ușor să compună opere decât balete.
Tchaikovsky găsește inspirația pentru actul al doilea într-un eveniment trist din viața lui, care îl marchează profund, anume moartea surorii lui, Maria. Acesta își imaginează că personajul Clarei este, de fapt, sora lui. În actul al doilea, fata și Spărgătorul de nuci ajung în Tărâmul Dulciurilor, unde mai multe țări dansează pentru Clara. Acestea sunt reprezentate de dulciuri precum ciocolata (spaniolii), cafeaua (arabii), ceaiul (chinezii) și bastonașele de acadea (rușii).
Compozitorului, regăsind-o pe sora sa în Clara, îi este mai ușor să compună, imaginându-și că toate personajele dansează pentru ea. În acest fel, Tchaikovsky găsește un mod de a-și onora sora după moartea acesteia, imortalizând-o ca personaj principal în cel mai faimos balet din lume.
În contrast cu faima de care se bucură acest balet în prezent, premiera sa nu a avut succes. Tchaikovsky nu a fost niciodată mulțumit de Spărgătorul de nuci și l-a numit „infinit mai prost decăt Frumoasa din pădurea adormită”, acest balet fiind lucrarea sa preferată.
Astăzi, am auzit cu toții de Spărgătorul de nuci. În mod ironic, a devenit cel mai renumit balet din lume, în ciuda preferințelor compozitorului. Un lucru este însă cert: frumusețea se află în ochii privitorului. Probabil frumusețea acestui balet se vede în mișcările grațioase ce captivează privirea și în muzica de poveste împodobită cu un instrument necunoscut de mulți, celesta. Fascinantă este însă mai ales frumusețea ce se reflectă pe chipul tău atunci când cortina se lasă, cu promisiunea că te va revedea luminând sala, altfel, și Crăciunul următor. (În caz că prinzi bilet 😉
