Cenzura în epoci -

Cenzura a fost și va fi mereu un subiect actual, deoarece ea apare de-a lungul istoriei neîntrerupt.

Acest act de blamare își are rădăcinile încă din antichitate, dar se intensifică după căderea Imperiului Roman și ascensiunea Bisericii Catolice. În perioada respectivă, un procent mare din populație nu avea acces la educație. Prin urmare majoritatea oamenilor nu știau să scrie sau să citească, iar cărțile sau materialele de studiu erau fie arse, fie închise în mănăstiri, din cauze multiple. Așadar, cenzura era și un rezultat al lipsei de educație, motiv pentru care manipularea informației în favoarea celor aflați la putere nu necesita un efort considerabil.

Biblia, până în secolul al XVI-lea, era scrisă doar în limbile antice (latină, greacă, ebraică). Atunci când Martin Luther a început să o traducă pentru omul de rând, Biserica l-a excomunicat și a emis un ordin de urmărire, ceea ce însemna că putea fi capturat sau chiar omorât. Până în secolul al XVI-lea, doar cei aflați în slujba bisericească aveau acces direct la înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, Biserica a reușit să profite de această situație, acumulând averi substanțiale (comori, bani, pământuri), luând din puținul oamenilor de rând și îmbogățindu-se în mod excesiv.

Cărțile erau puse la index. Index Librorum Prohibitorum reprezenta o listă extinsă a Bisericii Catolice care cuprindea scrieri interzise, ce nu puteau fi citite de nimeni, nici măcar de preoții catolici. Acest index a fost activ până în anul 1966 și a interzis numeroase opere ale intelectualilor europeni. Contextul istoric în care a apărut Indexul a coincis cu primele restricții privind tipărirea în Europa. Deoarece cărțile, care anterior existau în număr limitat în bibliotecile mănăstirilor, au devenit brusc mult mai ușor de copiat, puterile dominante au încercat să oprească fluxul de informație, iar includerea pe index a fost una dintre cele mai utilizate metode.

Din păcate pentru minoritatea influentă, odată cu modernizarea statelor și apariția tiparului lui Gutenberg, foarte multe lucruri s-au schimbat. Biserica nu a mai putut menține situația sub control, astfel că elitele politice au început să exercite cenzura asupra presei.

Așadar tiparul a simbolizat o foarte mare schimbare în lume. Publicații precum “Relation aller Fürnemmen und gedenckwürdigen Historien” au apărut în anul 1605 la Strasbourg și conțineau informații din tot continentul european. Asta a determinat statul să introducă noi forme de restricție, ca de exemplu licența de publicare sau interzicerea articolelor considerate periculoase. Dacă în Evul Mediu Biserica decidea ce se poate citi, în Epoca Modernă Statul decidea ce se putea publica.

Cenzura poștală apare încă din perioada modernă timpurie, când în Franța, Austria și alte monarhii europene funcționau așa-numitele cabinete negre (cabinet noir). Acestea deschideau și copiau în secret scrisori pentru a obține informații politice și diplomatice. Practica era folosită în special pentru supravegherea opoziției și a diplomaților străini.

La sfârșitul anului 1916, controlul corespondenței externe a fost concentrat în trei mari centre de cenzură: Viena, Budapesta și Feldkirch, unde aproximativ 1.000 de persoane procesau lunar între unu și trei milioane de trimiteri poștale. Scopul autorităților militare era împiedicarea transmiterii informațiilor care contraveneau intereselor statului, în special celor militare.

Deși neutră, până și Elveția a introdus în 1940 cenzura corespondenței persoanelor internate (soldați străini, refugiați). La Bern a fost creată o secție specială de cenzură care deschidea, citea și resigila scrisorile.

Poșta militară a fost esențială pentru menținerea legăturii dintre front și populația civilă. În timpul războiului, miliarde de scrisori au fost trimise între soldați și familiile lor. Cenzura era justificată prin necesitatea protejării informațiilor tactice. Însă ea avea și un rol propagandistic. Autoritățile doreau să controleze imaginea războiului transmisă populației. Oamenii nu aveau voie să știe ce se întâmplă cu adevărat pentru a evita demoralizarea sau revolte împotriva deciziilor militare.

Bineînțeles, cenzura nu se oprește doar la telegrame și scrisori. Toate mijloacele de informare erau limitate: radio, telefon, presă, comunicații diplomatice, iar până și oamenii începeau să practice autocenzura. Lumea învăța ce nu trebuie spus. Apăreau formule standardizate precum „sunt bine”, „totul merge foarte bine”, iar pe lângă asta comunicau codificat. Mereu au existat metode de ocolire a barierelor impuse de oamenii.

De-a lungul secolelor, cenzura s-a adaptat la noile tehnologii și contexte politice, trecând de la controlul cărților și scrisorilor, la supravegherea mass-mediei și comunicațiilor digitale.

Povestea e aceeași. Înainte de naționalism e antichitate, după Primul Război Mondial vine Al Doilea, apoi perioada dictatorială și, într-un final, ziua de astăzi. În ciuda valurilor de informație care circulă liber în scris sau pe internet în lumea de azi, cenzura încă există, ascunsă poate chiar mai bine decât înainte. Este foarte important să nu uităm că ea nu dispare, ci doar se dezvoltă odată cu societatea, dar scopul ei rămâne același: controlul informației și al opiniei publice.

Surse:

https://en.wikipedia.org/wiki/Johannes_Gutenberg#Printing_press

https://ro.wikipedia.org/wiki/Reforma_Protestant%C4%83

https://en.wikipedia.org/wiki/Index_Librorum_Prohibitorum

O scurta istorie a lumii de Ernst H. Gombrich (p128 – p215)

Religionen und Glauben, Wissensbibliothek 11 (p168 – p195)

Enciclopedie, Editura Corint (p126)

https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_newspaper_publishing

https://fuggerzeitungen.univie.ac.at/was-sind-die-fuggerzeitungen

https://ww1.habsburger.net/de/kapitel/es-wird-alles-zensiert

https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_R%C4%83zboi_Mondial

https://mediengeschichte.dnb.de/DBSMZBN/Content/DE/Zensur/06-zensur-im-ersten-weltkrieg.html