Cimitirul Clujului – Hajongard

De la Ion Agârbiceanu, la Iuliu Hațieganu, la Emil Racoviță, cimitirul central este locul de odihnă al multor personalități clujene. Hajongard-ul este un simbol al Clujului pe care multă lume nu îl cunoaște.

Cimitirul central „Hajongard”(în maghiară Házsongárdi temető) se află în partea central-sudică a municipiului Cluj-Napoca și se întinde pe o suprafaţă de peste 22 de hectare, între străzile Avram Iancu și Calea Turzii.

Denumirea cimitirului „Hajongard” este incertă, iar versiunile în acest sens diferă. Se crede că ar proveni din unul dintre următoarele trei cuvinte : „Hasinschart”, după numele unui burghez german, „Hasengarten”, ceea ce în limba germană înseamnă „grădină cu iepuri”, sau „Haselgarten”, însemnând, tot în limba germană, „grădină cu alune”. Există, însă, şi unele opinii, conform cărora denumirea ar proveni, de fapt, din limba olandeză, din termenul „Harsboomgard”, adică „grădina cu pomi” sau „ grădina cu tei”.

Cimitirul există încă din perioada medievală

În Clujul medieval, oamenii erau înmormântați în jurul bisericii centrale și în interiorul cetății. În timpul epidemiei de ciumă, cimitirul din centrul orașului devine supraaglomerat și consiliul orașului decide să înființeze un nou cimitir, în afara cetății. Din vara anului 1585, locuitorii Clujului vor fi înmormântați acolo.

Noul cimitir începe să se extindă. Zonele mărginaşe ale cimitirului sunt flancate de grădini private şi livezi; unele dintre aceste zone se vor contopi cu acesta. În anul 1739, se formează sectorul pentru luterani, în urma donaţiei contelui Iohannes Fabritius de Gladys. În anii 1840, ia fiinţă vechiul cimitir evreiesc, în zona nord-estică a Hajongardului, aproape de actuala stradă Aviator Bădescu.

În 1881, se constituie şi primul regulament al cimitirului. În acel an se stabilesc preţurile la care sunt acordate mormintele. Căile de acces între lăcaşuri s-au format în mod spontan, fără o planificare prealabilă. Prima planificare organizată are loc în 1885, atunci când multe pietre funerare neîngrijite (cea mai veche datează din 1599 şi se află în cimitirul luteran) sunt îndepărtate. Plantarea copacilor e specifică celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Capela în care se ţin slujbele de înmormântare a fost construită în anul 1897.

  În urma unei hotărâri din 1892, cimitirul se extinde spre sud și către vest. În timpul Primului Război Mondial, continuă extinderea spre sud (până în Calea Turzii). Se înființează Cimitirul Eroilor, unde sunt înhumați soldații căzuți la datorie.

   O caracteristică a cimitirului Hajongard reprezintă faptul că este un loc de veci în care de-a lungul timpului au fost înhumați oameni de diverse etnii (români, maghiari, germani, evrei) şi care aparțin diverselor confesiuni (romano-catolici, greco-catolici, luterani, calviniști, protestanți, unitarieni, iudaici). Aceeași varietate se poate observa și în ceea ce privește clasele sociale din care provin cei înmormântați aici.

   La început, caracterul cimitirului a fost definit de unitarieni, care reprezentau populaţia majoritară a Clujului. Ulterior, sub comanda principilor reformați, numărul locuitorilor clujeni care aveau acestă confesiune s-a mărit. Din secolul al XVIII-lea, din momentul în care Transilvania ajunge sub stăpânire habsburgică, crește numărul romano-catolicilor. Din punct de vedere etnic, maghiarii constituiau majoritatea, urmați de români, germani şi evrei.

    După Primul Război Mondial, după ce Transilvania intră oficial în componența României, începe, treptat, să crească numărul românilor, până în 1940, când Transilvania devine din nou parte a Ungariei. Odată cu realipirea Transilvaniei la România, numărul românilor începe să crească din nou, iar în anii 60’ și ‘70 acesta îl depășește pe cel al maghiarilor. Aceasta influențează, bineînțeles componența cimitirului

                                                                                                                             

        

Personalităţi înhumate

Cimitirul Hajongard este un simbol al oraşului Cluj şi totodată o oglindă a locuitorilor lui. La început, găsim aici meşteşugari, preoţi, profesori, dar şi nobili. Din 1790, când Dieta Transilvaniei se mută de la Sibiu la Cluj apar cavourile somptuoase ale familiilor nobiliare (se pot identifica trei tipuri de loc de veci: cripta, tumba şi cavoul). În urma deschiderii Universităţii Regale Maghiare, vor fi înmormântaţi cercetători şi profesori universitari, fie ei maghiari, români, germani sau evrei.

    Printre personalităţile clujene înhumate aici se numără: Emil Racoviţă, István Asztalos, Raluca Ripan, Károly Kós, Emil şi Iuliu Haţieganu, Emil Isac, Augustin Bena, Miklós Jósika, conţii Bethlen şi Teleki, Miklós Bánffy, Mária Rhédey, Imre Mikó, Gheorghe Dima, Sámuel Brassai, János Apáczai Csere, Jenő Dsida, Ion Agârbiceanu, Mózsa Berde, familia Mauksch-Hintz, Iohannes Fabritius de Gladys şi mulți alții.