Discriminarea. Ce înseamnă și cum se manifestă?

Încă din Antichitate, oamenii au fost supuși discriminării, deși Declarația Universală a Drepturilor Omului din anul 1948 proclamă în primul articol faptul că “Toate ființele se nasc libere și egale în demnitate și drepturi.”  De-a lungul timpului, discriminarea s-a bazat pe diverse lucruri și s-a manifestat în diferite forme. În Evul Mediu, de exemplu, când societatea era organizată piramidal, ideea de egalitate era doar o utopie.


Ce este discriminarea?


Termenul de discriminare are multe definiții, dar, în principiu, toate înseamnă același lucru: tratamentul diferit aplicat asupra a două persoane care se află în aceeași situație.  
De exemplu, să presupunem că unul dintre noi, elevii, cu toate că a rezolvat exercițiile la fel ca  restul colegilor săi, a primit o notă mai mică la test, deoarece provine dintr-o etnie diferită.
Totuși, să nu confundăm discriminarea cu altceva (o nedreptate, de exemplu). Pentru a considera o situație ca fiind discriminatorie, trebuie să nu existe nicio justificare rațională pentru diferența făcută. Dacă acel copil din exemplul de mai sus a primit o notă mai mică la test pentru că nu a scris corect gramatical, atunci nu avem de-a face cu o acțiune de discriminare, dar dacă ar primi o notă mai mică datorită culorii pielii sale, copilul ar fi discriminat.


Care sunt criteriile de discriminare?


Criteriile de discriminare sunt acele caracteristici pe baza cărora se realizează actul discriminării.
Criteriile sunt numeroase în ziua de astăzi, dar cele mai cunoscute sunt:

-Rasa                                
-Naționalitatea
-Etnia
-Convingerile
-Sexul
-Orientare sexuală
-Diferitele boli contagioase sau necontagioase



Forme ale discriminării

  1. Discriminarea directă are loc atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o situație comparabilă.
    De exemplu, la o activitate organizată de școală, elevii de etnie romă nu au voie să participe.

      2.  Discriminarea indirectă se întâmplă atunci când o prevedere, un criteriu, o practică aparent neutră dezavantajează anumite persoane pe baza diferitelor criterii menționate mai sus. Atunci când într-un anunț pentru participarea la un proiect organizat de școală sunt prezentate cerințe precum înălțimea sau alte caracteristici fizice care nu sunt necesare.

       3.  Hărțuirea este crearea unui mediu ostil, inconfortabil, ofensator pentru persoanele care aparțin unei anumite categorii sociale. Hărțuirea poate fi mascată sub forma unor glume sau a unor acțiuni aparent inofensive.
    Atunci când un coleg face glume rasiste, misogine sau homofobe este un exemplu clar de hărțuire.


Efectele negative ale discriminării


Este unanim acceptat că discriminarea nu are niciun efect pozitiv. Poate avea doar efecte negative asupra persoanei în cauză, care o vor afecta pe lungă durată.
Eu nu am fost niciodată o victimă a discriminării, dar am cunoscut câțiva oameni care au trebuit să treacă prin asta și efectele negative produse se pot observa foarte ușor.
Un efect devastator al discriminării este diminuarea nivelului stimei personale și încrederii în sine. De asemenea, discriminarea are un impact negativ asupra stării sociale și a sănătății mintale a victimelor. În plus, victima se poate confrunta cu performanțe scăzute, lipsa motivației, neimplicare și chiar cu un sentiment constant de vinovăție.
Aceste efecte enumerate mai sus nu vor fi vizibile imediat. Ele vor apărea în timp și vor contribui la formarea viitorului adult.


Iată ce poți face ca să sistezi o situație de discriminare:


1. Ia legătura cu un adult capabil să te ajute (părinții, un cadru didactic sau psihologul școlii).
2. Apelează la un ONG care se ocupă cu anti-discriminarea.
3. Ai putea să comunici cu cel care te discriminează și să încerci să remediezi problema.
4. De asemenea, poți încerca, tot cu ajutorul unui ONG, să implementezi un program prin care, de exemplu, să integrezi tinerii cu o stare materială precară într-un colectiv în care vor putea să ia parte la activități la care vor participa tineri cu o situație materială mai bună.
Atunci când întâlnești o situație de discriminare de orice fel, nu o ignora! Încearcă să pui în aplicare una dintre metodele pe care le-am enumerat mai sus. Poate crezi că nu vei ajuta cu nimic, dar crede-mă, eu am întâlnit situații de discriminare și, cu ajutorul metodelor de mai sus, am reușit, mai mult sau mai puțin, să opresc acea situație sau, cel puțin, să o atenuez. Iar dacă tu treci sau ai trecut prin asta, nu te teme să spui sau să recunoști acest lucru. Apelează la metodele de mai sus pentru că te vor ajuta!


Discriminarea este una dintre cele mai mari probleme de actualitate care ne afectează stilul de viață din toate punctele de vedere. Sunt de părere că, ar trebui să tratăm cu foarte mare seriozitate această problemă și să conștientizăm că dacă nu luăm măsuri cât mai repede, consecințele ne vor afecta colectiv, ca societate.

Iar sfatul meu este:Nu fi nepăsător atunci când întâlnești o situație de discriminare. Încearcă să o rezolvi pentru că în locul celui discriminat ai putea fi chiar tu!

Un comentariu la „Discriminarea. Ce înseamnă și cum se manifestă?

Comentariile sunt închise.