Crăciunul în tranșee și dincolo de ele -

Era o noapte frumoasă, cu lună, solul înghețat, alb peste tot, relata soldatul Albert Moren din Regimentul al doilea al Reginei Marii Britanii.

Pe la șapte sau opt seara a fost multă agitație în tranșeele germane și au apărut niște lumini – nu știu ce erau.

Și apoi au cântat „Silent Night” – „Stille Nacht”. Nu o voi uita niciodată; a fost unul dintre cele mai importante momente din viața mea. Ce melodie minunată!

În zilele noastre, petrecem Crăciunul alături de cei dragi într-un loc cald, confortabil, fără griji. În timpul celor două războaie mondiale, trupele au fost nevoite să petreacă Crăciunul în tranșeele înghețate, întrebându-se: Împotriva cui luptăm? Sunt adversarii atât de răi pe cât ni se spune?

Crăciunul a supraviețuit și în acele vremuri întunecate.

Primul Război Mondial a început la mijlocul anului 1914. Între 14 și 22 decembrie, trupele britanice și indiene au luptat pe frontul din Belgia, sprijinindu-i pe francezi. De asemenea, au fost implicați în alte lupte în jurul localităților Arras și Givenchy (Franța), căci nu totul a fost pașnic înainte de miraculosul armistițiu festiv.

Era ajunul Crăciunului.

Primele tranșee fuseseră construite prost. Pe vreme rea, ele se inundau și se prăbușeau. Iarna acelui an fusese deosebit de rece și umedă. Ploaia torențială încetase. Un ger alb începuse să înghețe unele zone ale liniei frontului, imitând aspectul ninsorii de Crăciun. Soldații britanici din No Man’s Land observaseră că tunurile germane tăcuseră, deși oamenii continuaseră să se agite în adăposturi. Imaginea germanilor care aprindeau lumânări în tranșee, ridicând steaguri albe și cerând să nu se tragă, precum și sunetul cântecelor lor pașnice, care străbăteau câmpurile ucigașe din No Man’s Land, au rămas în memoria soldaților britanici. Nu peste mult timp, începură să cânte împreună, să facă glume și să-și arunce insulte joviale. Marmaduke Walkinton, din Regimentul Londonez, a descris astfel scena: „Un german a spus: Mâine, dacă voi nu trageți, noi nu tragem. A venit dimineața, noi nu am tras, iar ei nu au tras.”

Dimineața de Crăciun.

După colindele și după corurile din ajunul Crăciunului, ambele părți făceau pași timizi peste parapeți pentru a verifica dacă promisiunea a cel puțin unei zile de pace avea să fie respectată.

Priveliștea trebuie să fi fost incredibilă: bărbații care, cu puțin timp înainte participaseră la lupte mortale, își strângeau acum mâinile, cântau și făceau schimb de cadouri. Se auzeau râsete și se vedeau chibrituri aprinse, un german aprindea țigara unui scoțian și invers, schimbând suveniruri.

Aproximativ 100.000 de soldați britanici au renunțat temporar la arme, cuprinși de spiritul Crăciunului, alături de adversarii lor germani.

Meciul de fotbal.

Dintr-odată, veni un englez cu o minge de fotbal, pe care o lovea deja și făcea haz de necaz. Începu apoi meciul, scria locotenentul Johannes Niemann din Regimentul 133 de infanterie saxonă. Am marcat golurile cu șepcile. Echipele s-au stabilit rapid în meciul pe noroiul înghețat, germanii învingându-i pe englezi cu 3-2.

Sunt mai multe mărturii din ambele tabere cu privire la meciul de fotbal. Cu toate acestea, este mult mai probabil că avuseseră loc mai multe meciuri spontane, nu unul singur.

Să nu uităm că aceasta era o zonă de front, ceea ce a făcut ca Armistițiul de Crăciun să fie cu atât mai miraculos. Deși în acea zi de Crăciun s-au dus lupte și au mai murit oameni, pe linia frontului era liniște. Însă, armistițiul de pe frontul de vest nu a durat mai mult de o zi sau două. Comandanții ambelor tabere s-au asigurat că noul sentiment de fraternitate nu avea să se răspândească și au ordonat trupelor să tragă asupra celor cu care abia se împrieteniseră, dacă nu au mutat regimentele în alte zone ale frontului, pentru a risipi acel spirit de camaraderie. Era greu de acceptat că, în ciuda acelor zile pașnice, soldații cu care te-ai împrietenit și cărora le-ai oferit daruri îți erau, de fapt, dușmani.

Dintr-o perspectivă pragmatică, astăzi putem spune că armistițiul a fost doar o pauză care a permis ambelor tabere să își consolideze apărarea și să-și evalueze inamicii. Din perspectivă antropologică, armistițiul a fost un efort natural al oamenilor care au încercat să pună capăt violenței. Indiferent de perspectivă, Armistițiul de Crăciun ne spune că și atunci când oamenilor li se cere să urască și să ucidă, aceștia își păstrează puterea de a răspândi dragostea, bunăvoința și pacea pe care le inspiră Crăciunul.