Anul acesta, de Paște, va trebui să stăm acasă. Dar cum va decurge, totuși, acest lucru?
Slujba de înviere
Cu toții ne întrebăm cum vom putea rezista fără să mergem la ora 12 noaptea, la biserică. Cum o să putem sta în casă fără să ne îngrămădim cu alți 200 de oameni pentru o linguriță de „paști”?
Va fi greu, recunosc, dar trebuie să fim puternici.
De data asta, nu va mai trebui să ne îmbrăcăm cu hainele de sărbătoare. Putem sta în pijama, în timp ce mâncăm drob și ouă roșii, iar ca să iasă la iveală credinciosul din noi, punem pe fundal slujba de înviere. Poate dacă ascultăm toți, trece pandemia mai repede…
Cumpărăturile
Dacă nu v-ați făcut cumpărăturile de Paște, încă, anul acesta trebuie să vă mulțumiți cu conservele de pe raftul din spatele cămării și cu borcanul de dulceață de la bunici. De ce? Pentru că în magazine nu găsești prea multe, în afară de potențiali purtători ai virusului, săpun și periuțe de dinți, de care cu toții știm că nu avem nevoie, nu?
Există, totuși, și eroi printre noi: cei care merg la magazin, fără frica îmbolnăvirii. Dacă faci parte dintre aceștia, te felicit, dar simt nevoia să te întreb ceva: Dacă ai alege un aliment pentru care te-ai certat cu cel puțin trei persoane, care ar fi și de ce drojdia?
Iar în caz că vrei să sărbătorești ca la carte, anul acesta poți să îți cumperi chiar și mielul online. Se merge pe principiul: văzut, plăcut, livrat.
Iepurașul
Dacă ați sperat până în ultima clipă ca în anul 2020 iepurașul va fi mai darnic, v-ați făcut greșit socotelile. Anul acesta iepurașul stă și el în autoizolare. Totuși, nu e cazul să disperăm, el tot va ajunge la noi prin mesajele trimise de dragele noastre rude.
În caz că nu știți la ce mă refer, e vorba de genul acesta de urări „Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete…” pe care le iubim cu toții.
Masa de Paște
Din păcate pentru toți, în acest an, nu vom avea parte de veșnicele „cât de mult ai crescut” și „parcă ieri te vedeam la serbare la grădiniță” spuse de draga noastră mătușă.
Ca să fie și mai trist, nici bunica nu ne va mai da bani anul acesta de Paște. (Ai mare noroc dacă ai o bunică pricepută la tehnologie, poate reușești să primești ceva prin Bt Pay sau Revolut.)
Îți dau, totuși, și o veste bună. Măcar de Paște, casa ta va mirosi a cozonac, nu a clor sau alcool sanitar. În plus, ai un motiv nou să ieși din casă: vopsești ouăle tradițional și ai nevoie de plante pentru modelul lor.
Poate Paștele din acest an este o pauză binevenită de la tot excesul făcut în ultimii ani de sărbători.
Și, până la urmă, trebuie să îți dai seama ce înseamnă Paștele pentru tine: să primești cadouri, să stai cu familia sau să înțelegi adevăratul sens al acesteia.
Până atunci, #stămacasă și „Fie ca…” știți voi continuarea.
Se consideră o persoană empatică, deschisă și extrovertită. În timpul liber ascultă muzică, citește și se uită la filme. Este de părere că, dacă avem încredere în noi, putem realiza ceea ce ne dorim.