Lupt neîncetat pentru a evada, nu doar din temnița rutinei umane, dar și din temnița gândirii mele. Mă cert cu mine însumi, destul de des. Nu știu dacă să alung dorința sau să-i ofer locul la cârmă. Adevărul e ca, oricât de mult aș dori să am răspunsuri, am aflat că un răspuns e atât o sămânța a întrebării, cât și fructul acesteia. Privesc atunci în jur, căutând răspunsuri, și nu pot decât să zâmbesc nostalgic.
Există unii care au trecut prin toate și au învățat că lumea este palidă. De cele mai multe ori… e o carcasă goală. O iluzie. Totul e de fapt o iluzie. Vedem doar ceea ce ne este permis să vedem. Locuri, idei, oameni. Sunt speriat de un astfel de lucru. Sunt speriat de gândul că și eu sunt o iluzie. Pentru voi și… poate și pentru mine. Răspunsul lor e unul tăios: Că lumea e palidă. Îmi e frică să văd lumea ca fiind palidă.
Există alții care sunt încă adânc învolburați în tot ce pretinde lumea asta să fie. E o oarecare inocență in ignoranță. E delicat. Să pășești pe linia roșie a neștiinței și să-ți menții echilibrul. Să nu fi devorat de lumea aceasta… Răspunsul lor e curat: Lumea e frumoasa,atât timp cât închizi ochii. Îmi e frică să nu pot vedea lumea întreagă.
Mai apoi sunt cei ce-au îndurat căderile. Cei ce-au fost pedepsiți de lume,pentru a vedea iluzia, însă au ales să lupte împotriva ei. Cei ce nu vor să creadă că oamenii sunt doar răutate. Cei ce vor să găsească ceva… Răspunsul lor are speranță: Lumea e frumoasă, dar e nevoie să cauți frumusețea. Îmi e teama, ca nu vor găsi nimic.
Valsez astfel la infinit cu iluzia. Ocazional, o claritate mă scoate la un alt dans, un flamenco timpuriu, efemer, din care-ntr-o clipită sunt aruncat înapoi în ghearele dubiului. Alteori, mă așez și insomnia mea face ca toate astea să nu conteze, să fie îndepărtate.
Toate astea sunt moduri de a vedea această iluzie, dar poate să încercăm să o înțelegem odată ce o vedem nu-și are rostul. Poate că suntem meniți pentru ceva, mult mai simplu. La urma urmei, fiecare își poate forma iluzia sa. Așa că asta voi face și eu.
Nu vreau să cred într-un destin crud și meschin, ci-n credința celor din jur și puterea zâmbetului onest. Nu mă aliniez într-una din două non-culori, încercând să schimb sensul din care le privim. Suntem toți fiii și fiicele acestei iluzii. A unei lumi din ceață, unde fiecare a greșit și fiecare și-a cerut iertare.
Aș dori și eu… Simplu și sincer, să-mi pot cere iertare ,cu șansa la o lume mai bună. O lumea în care cu toții ne împachetăm răspunsul într-o valiză veche și plecăm la drum. O lume în care râdem și cântăm aritmic în timp ce răspunsurile zac pe bancheta din spate. O lume în care să-ncăpem cu toții, neluând în calcul ce răspunsuri am găsit.
Cartoful Filozofic nu e ca toți ceilalți. Nu trăiește viața în minute, ore, zile, ci-n infinite. E mereu într-o căutare pentru esența vieții și arta sa e presărată cu un stil aparte: un stil alegoric, metaforic, filozofic.