“What separates us from the animals, what separates us from the chaos is our ability to mourn people we’ve never met.”
ora 10:28 am
Revin în corpul meu parcă trezită dintr-un îngheț. Constat că revenirea se datorează faptului că m-am lovit de o persoană cam de vârsta mamei mele, îmi cer scuze și o întreb dacă e bine. Nu răspunde. Nici măcar nu pare că mă observă. mai sunt oameni pe stradă care vin din direcția dezastrului, iar asemenea femeii, glasurile le-au secat de șoc. În fața mea, e o mulțime îndreptată spre noi, de fapt, spre sursa coșmarurilor, tuturor celor din New York, cel puțin din seara ce va urma. Câțiva îndreaptă camerele de filmat spre turnul rămas, câțiva dau telefoane, câțiva pur și simplu stau și privesc cu teroare. Puțini plâng, asta e sigur. Apoi, se întorc și fug, mă lasă în urmă și sunt înghițită de vid.
Fotografie făcută de un astronaut, a cărui prieten, care era pilot pe unul dintre avioanele deturnate, a decedat.
ora 8:00 am
O nouă zi însorită în New York, cu o energie oarecum stranie, își face loc în calendar pe data de 11 septembrie, iar eu o celebrez luând ascensorul spre biroul meu de la etajul 76.
ora 8:45 am
Se aude un sunet ciudat.
ora 8:46 am
Următorul lucru pe care îl știu e că sunt aruncată de cealaltă parte a mesei și totul în jurul meu se cutremură. Colegii mei sunt la fel de confuzi, toată lumea apelează serviciul de urgență sau securitatea turnului. Telefonul meu sună. Răspund. E o colegă de la etajul 106, îmi vorbește repede și îi aud tremurul din glas. Spune că îi e greu să respire deoarece camera e inundată de fum. Mă întreabă dacă am primit instrucțiuni despre ce ar trebui să facem. Încerc să o liniștesc și îi promit că o sun îndată ce aflu ceva.
Peste câteva minute, o sun din nou, deoarece s-a hotărât să evacuăm clădirea, dar nu îmi răspunde nimeni.
ora 8:57 am
Împreună cu șeful departamentului, mă asigur că toți colegii mei au plecat și ne îndreptăm spre lifturi. El mi-a zis să merg înainte, pentru că va merge să ajute și celălalte departamente. Am luat ultimul lift care a mai coborât vreodată de la etajul 76.
ora 9:02 am
Încerc să obțin informații despre ce s-a întâmplat, dar sunt grăbită afară din lobby de către polițiști, așa că mă îndrept spre un reporter, iar atunci îl văd…
ora 9:03 am
Un avion lovește turnul sudic. Îmi este greu să cred ce văd. Mii de hârtii, ca cele pe care le printasem eu în această dimineață, zboară deasupra capetelor noastre, prevestind haosul. Clădirea plină de colegii mei, de vecinii mei, de prietenii de la facultate, de oameni nevinovați cu care mă mai întâlnesc la brutăria din colț în pauza de prânz, este înghițită de un lacom fum negru de la jumătatea ei până sus. Atunci, îmi dau seama ce trebuie să se fi întâmplat și cu turnul nordic, iar stomacul mi se întoarce pe dos.
ora 9:23 am
O iau pe Liberty Street fără să știu unde mă îndrept.
ora 9:37 am
Simt că ceva îmi apasă pieptul și îmi devine greu să respir.
ora 9:59 am
Oamenii din jurul meu se agită și îmi îndrept, pentru o ultimă dată, atenția, turnului sudic pe care l-am părăsit fără ca măcar să mă uit înapoi. E ultima mea amintire cu World Trade Center înainte de a se prăbuși. Mă întorc și grăbesc pasul, dar, de data aceasta, fumul care vine dinspre locul în care era cândva un zgârie-nori este de un alb sincer și pur.
ora 10:07 am
O briză caldă mă învăluie, iar fața mea este brăzdată de razele miloase ale soarelui în drumul meu spre casă.
Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost plănuite și executate de niște oameni orbiți de credința într-o putere divină atât de tare, încât au uitat să se iubească unii pe alții înaintea Atotputernicului lor. Turnurile gemene nu au fost singurele ținte ale mișcării al-Qaida condusă de Osama bin Laden. Patru avioane de pasageri au fost deturnate și menite să țintească clădiri de mare importanță pentru America. Din 4, doar 3 avioane și-au atins ținta, cele două care au atacat World Trade Center, unul care a lovit Pentagonul, iar cel de-al patrulea, ai cărui pasageri sunt considerați eroi, s-a prăbușit în câmp liber, deoarece oamenii au luat cu asalt carlinga și au prăbușit avionul. Pasagerii au luat această decizie în urma telefoanelor pe care le-au dat membrilor familiei, aflând despre soarta avionului lor care avea ca țintă Capitoliul.
Povestea personajului principal nu este adevărată, este o creație a mai multor experiențe trăite de supraviețuitori. Ea simte o presiune în piept când avionul lovește Pentagonul și o eliberare când pasagerii se sacrifică. Dacă vă pasionează subiectul, recomand serialul Turning Point de pe Netflix, de-acolo vine și o parte semnificativă din informațiile prezentate aici.
Rest in peace.
