Mereu pierdut in propriile gânduri, căutând o ieșire in mine însumi, în arte, natură, filozofie și alții lipsiți de cruda realitate.

Prolog

Faci zgomote ciudate când vezi animale drăguțe?

Ai fost vreodată frustrat și amuzat în același timp pentru că ți-ai scăpat mâncarea pe jos, ceea ce a devenit un obicei?

Când ești singur acasă, te comportați ca și Rowan Atkinson într-un film de comedie?

Ai vrut vreodată să omori pe cineva din gelozie sau invidie, dar ți-ai amintit imediat că nu ai înnebunit încă?

Te ancorezi în amintirile bune sau într-un viitor improbabil atunci când prezentul nu este prea strălucitor?

Dacă te-ai regăsit în ceea ce am enumerat mai sus, am vești proaste pentru tine, s-ar putea să fii om! Dar oare cum putem verifica dacă cineva este om? Ce înseamnă să fii om în primul rând? Nu este la fel de ușor să deslușim această întrebarea ca, de exemplu, pe autointerogația „eu exist?”, la care am primit un răspuns simplu de la marele alcoolic René Descartes, și mai exact „beau, deci exist”. Problema este că până acum nu am avut pe cineva care să ne contrazică ideile, animalele nu sunt destul de deștepte, așa că ne-am împotmolit într-o aroganță care are dreptate pe nedrept. Sigur, suntem persoane, dar ce ne face umani? Abilitățile cognitive? Le au și animalele, dar la un nivel inferior. Afectivitatea? Același argument funcționează.

Cred că ne-am arogat prea multă valoare nouă înșine ca specie, pe nedrept față de celelalte ființe, din cauză că avem un creier mai mare. Ceea ce ne diferențiază de o maimuță este evoluția și puțin noroc. Eu nu am ales să ajung în Coșbuc la profilul științe sociale, dar cu nota potrivită la examen (evoluție) și opțiunile puse de semenii mei (noroc), am ajuns să întâlnesc o persoană a cărei existență n-aș putea să o apreciez mai mult. Totuși, odată ajunși la locul potrivit, tot putem greși amarnic și să transformăm istoria într-o poveste care să-i țină pe adulți treji, și orice act bun să devină irelevant. Ignoranța, indiferența, greșelile, toate sunt oribile, dar doar pentru că nu am vrea să ne însușim astfel de atribute nu le face mai puțin umane. Dacă considerăm bunătatea ca fiind o caracteristică umană, aflăm că specia umană este formată din câțiva extratereștri și că ar putea exista roboți care seamănă mai mult cu un om. Însă, ceea ce un robot nu poate face este să simtă cum simțim noi sentimentele, mai ales cele de regret. Nici noi nu știm ce simțim până la urmă. Unde se ascund fluturii din stomac?

„Toate Momentele acelea sunt pierdute în timp, ca lacrimi în ploaie.” Este timpul să scrii o poezie.

Când te sună cineva și te informează de moartea unei persoane dragi, ești străpuns instant de un sentiment dezgustător de dureros în zona pieptului, urmat de un gol în stomac, o poftă după ceva ce nu mai există, un dor zadarnic de iarnă după fluturii de primăvară… și așa, deja ești pe culmile disperării fără să fi avut timp să te gândești conștient de ce. Pare să fie iarăși un caz de „cum știi dacă ești viu? Dacă suferi”, și dacă se dovedește că și sentimentele sunt predeterminate și pot fi simulate într-un creier de siliciu, a mai rămas semnificația, acel sentiment care ne împinge să facem lucruri complet inutile din punct de vedere utilitarist. Omul caută să dea o importanță mai mare tuturor lucrurilor, la nivel cultural sau personal și sper că fiecare dintre voi să găsească un sens cald în spațiul rece dintre oameni.

Ca să finalizăm ideile, vă rog să răspundeți la încă câteva întrebări:

Dacă ai animale de companie, atunci când ai avut o zi nasoală, ele s-au comportat diferit și au părut extrem de empatice?

Ai verificat vreodată cât este ora, doar ca să nu fi atent la ceas pentru prima dată și să trebuiască să te mai uiți odată?

Te-ai imaginat vreodată pe tine însuți în situații absurde făcând ceva extraordinar, și să realizezi că probabil nu ai fi capabil să faci acel lucru fantastic în viața reală?

S-a întâmplat vreodată să te trezești dimineața cu un sentiment cumplit de nostalgie, și să fii incapabil să îți imaginezi un viitor fără o persoană care nu mai face parte din viața ta, știind totuși că viitorul se va întâmpla indiferent de gândurile tale?

Dacă ai răspuns cu „da” la cel puțin trei întrebări din cuprinsul articolului, condoleanțe! Ești om. Dacă nu ai împlinit criteriul, nu spera și nu ai teamă, viața nu cruță pe nimeni.