În urmă cu 30, 40 de ani, iubirea era un lucru select. Trăind în sumbrul comunism, oamenii aveau alte priorități. Majoritatea iubeau puține persoane de-a lungul vieții, nemaivorbind de numărul și mai redus de relații. Astăzi însă, totul este diferit. De ce? Pentru că generația tehnologiei a răspândit un microb, și-anume: Romantizarea romanței.
Conceptul original
Daniel Sloss, un comediant scoțian, a scos anul trecut monumentalul show intitulat ”Jigsaw”, în urma căruia peste 20.000 de relații, logodne și căsnicii au fost năruite. Teoria sa la adresa iubirii a atins nenumărate suflete. Scopul acestui articol este de a răspândi această teorie mai multor liceeni, căci au nevoie de ea.
Când Daniel și-a întrebat tatăl care e scopul vieții la vârsta de 7 ani, tatăl său a răspuns cu următoarea metaforă: „ Viața e ca un puzzle. Și cu toții am pierdut manualul cu instrucțiuni. Așa că habar nu avem ce facem. Astfel, începem cu colțurile: familie, prieteni, muncă și hobby-uri. Și apoi, pentru restul puzzle-ului, ai nevoie de jumătatea ta.” Pentru tânărul Daniel, metafora avea sens. Acum, mulți ani mai târziu, opinia sa s-a schimbat.
Ani mai târziu
Privind de la distanță, Sloss a observat toxica stare a iubirii. Oamenii sunt mai îndrăgostiți de ideea acestei jumătăți decât de jumătatea lor. Din acest motiv, cu toate că nu suntem capabili de iubire, cu toate că nu ne iubim pe noi înșine, angajăm persoane să o facă. Astfel de relații sunt menite distrugerii. Când iubim doar 10% din ceea ce suntem, putem descoperi o persoană care iubește 20% și să credem că e ceva monumental. Și nu durează mult, pentru că cu timpul, începem să privim din ansamblu. Și observăm. Observăm că am mutat lucruri la care țineam, că persoana ”perfectă” este de fapt doar un contur. Atunci suntem prezentați cu o decizie. Fie acceptăm că timpul petrecut cu persoana în cauză a fost pentru nimic, fie ne riscăm restul vieții pentru o fantezie.
Nu vom reuși să găsim persoana perfectă prin fantezii și filme de dragoste. E nevoie de iubire de sine, de respect de sine. Doar odată ce ești conștient și iubitor de sine, poți observa valoarea amoroasă a unei alte persoane. V-ați întrebat vreodată de ce la finalul unei relații, persoana care a fost cea mai îndrăgostită este profund schimbată? Prin astfel de relații, observăm nedreptățile comise de noi înșine, însă într-o formă cristalizată. Încet, începem să ne iubim, iar apoi renunțăm la persoana care am crezut că ne iubea îndestul, fiindcă acum noi ne iubim 30%, iar acel 20% nu mai e destul. Acest proces de evoluție este însă ineficient și predispus la eșec și durere.
Nimeni nu e un puzzle
Adevărata problemă este că nimeni nu e o piesă într-un puzzle. Fiecare om este propriul său puzzle. Niciun alt om nu te poate completa. E nevoie ca tu să te completezi pe tine însuți. Abia atunci vom reuși să ne unim puzzle-ul cu încă o persoană și să formăm ceva cu adevărat frumos.
În final, tot ce pot spune este că suntem tineri. Și mai e mult până să ne completăm puzzle-ul. Însă ar fi preferabil să începem de pe acum să ne iubim. Pentru că orice ar fi, oricum am aranja puzzle-ul, scopul va rămâne același: De a putea descifra cum pe piesele de puzzle scrie cuvântul IUBIRE.
Cartoful Filozofic nu e ca toți ceilalți. Nu trăiește viața în minute, ore, zile, ci-n infinite. E mereu într-o căutare pentru esența vieții și arta sa e presărată cu un stil aparte: un stil alegoric, metaforic, filozofic.