Consideră că speranța este un lucru minunat. Când ai speranță poți să realizezi tot ceea ce îți propui, poți muta munții din loc. Secretul e doar să speri...

Înainte de Coşbuc

   Am stat și am chibzuit un an de zile la alegerea locului în care sunt acum. Cât timp eram la Liceul Teoretic ,,Avram Iancu’’, mă tot gândeam cum va fi și dacă va fi locul potrivit pentru mine sau cum este colectivul de aici, de la Colegiul Naţional ,,George Coşbuc’’.

Da, poate că multora li se pare o alegere surprinzătoare să treci de la o şcoală precum Avram Iancu în alta, dar pot spune că atunci când realizezi că îţi doreşti altceva şi că chemarea ta este în altă parte, merită să lupţi pentru ea.

Am mai auzit întrebări de genul: ,,Ai avut medie să rămâi. De ce nu ai rămas?’’, ,,Ştii că alţii dacă ar fi avut posibilitatea să rămână, ar fi rămas?’’ sau ,,De ce Coşbuc şi nu Avram?’’.

În acel moment, conştientizezi că ţi-a fost bine în mediul în care te-ai aflat până atunci, dar de acum încolo îţi doreşti altceva mai potrivit.

  Alegerea opțiunii de a veni la Coşbuc a avut în spatele său multe idei care trebuiau cântărite cu atenție pentru a vedea dacă este cu adevărat ceea ce îmi doresc eu. Știam foarte bine că vreau să aleg să merg la științe sociale. Voiam să optez și pentru studiul limbii germane, iar din acest punct de vedere opțiunile îmi erau limitate, aproape inexistente. Am observat că doar în Coșbuc puteam să ating ambele mele dorințe și am optat pentru a-mi trăi anii de liceu în această școală.

 

Noua şcoală 

  Primul an de liceu, școală nouă, colegi noi și implicit noi emoții, pentru că eu în sine sunt nouă în acest mediu.

Încă din prima zi de când am pășit pe porțile școlii, am simțit o atmosferă diferită față de cea cu care eram eu familiarizată până acum. Mă uitam fascinată la curtea imensă care se întindea în mijlocul clădirilor mari. Eram surprinsă să observ atâția elevi glumind şi râzând.

În următoarele zile, s-a dovedit că totul era diferit față de cum mă așteptam să fie.

   Exploram clădirile, deși parcă toate etajele mi se părea că semănau între ele și credeam că mă voi pierde în mulțimea de elevi care trecea pe lângă mine și se îndrepta spre următoarea lor oră de curs.

În timpul orelor, profesorii ne invitau să dăm frâu liber ideilor și gândurilor noastre, să ne exprimăm opiniile și să ne afirmăm propriul nostru punct de vedere. Acest aspect m-a impresionat, deoarece până acum trăisem într-un mediu în care trebuia să ofer informații exacte și precise, dar și să asimilez aspectele care ne erau predate, fără ca dimensiunea gândirii să poată să fie extinsă și adusă în discuție.

  Elevii stăteau în curtea școlii adunați în grupuri mari și vorbeau unii cu alţii sau unii jucau baschet. Toată lumea părea binedispusă și fericită cu viaţa pe care o au în acest liceu.

Totodată, râsetele și glumele pe care și le împărtăşeau unii altora erau radiante și chiar molipsitoare.

 

Echipa revistei Ţaitung

  De asemenea, unul dintre cele mai bune lucruri pe care am putut să le fac încă din primele săptămâni de școală, a fost să intru în echipa de redacţie a şcolii. Aici am cunoscut oameni deschiși, cu niște suflete frumoase, care sunt dornici să își împărtășească ideile unei lumi întregi, fiind susținuți de întreaga echipă.

   Ea este un colectiv , dar funcționează precum o familie : fiecare își spune părerea, exprimă ceea ce gândește, iar mai apoi ceilalți îl susțin și în același timp, îl ajută să facă totul mai bine, la final ieșind un articol minunat la care s-a muncit din greu. Totuși, cel mai frumos lucru este acela că, în spatele articolelor scrise în cadrul revistei, se află niște oameni cu suflete superbe și cu niște idei inovatoare, iar eu mă bucur că am ocazia să îi cunosc, realizând că, în această societate, mai există locuri și oameni care să reprezinte partea frumoasă a acestei vieți.

 

Ich bereue nichts  (Nu regret nimic)

   Toată lumea era atât de deschisă spre a trăi și a se bucura de viața, încât de abia acum realizam și eu cât de mult contează să te afli în locul potrivit pentru tine.

Și cred că am ales bine.

  Consider că am făcut o schimbare majoră în viața mea, într-adevăr mi-am asumat și riscuri, dar totuși am ajuns într-un loc în care să realizez că tot ceea ce contează până la urmă în acești ani ai școlii este să te bucuri de viață, să îți faci prieteni. De asemenea, să primești cu brațele deschise orice oportunitate de a descoperi lumea aceasta și de a face ceva minunat cu persoana ta.