Aproape toată lumea se plânge de sistemul nostru de educație pe care mulți îl consideră demodat. Eu le dau dreptate. Atunci când eram mic aveam speranța că se va schimba ceva, dar mai am câteva săptămâni până la absolvirea liceului și acea schimbare încă nu s-a produs
De ce sunt elevii nemulțumiți de sistem?
Cea mai des întâlnită plângere este faptul că sistemul nostru se bazează pe teorie… multă, multă teorie! Nu cred că cineva se bucură să stea 7 ore în bancă să scrie după dictare, iar apoi să meargă acasă și să învețe totul pe de rost.
O altă nemulțumire este legată de infrastructură. Chiar dacă există profesori buni care își doresc să schimbe ceva..nu pot, deoarece nu dispun de mijloacele necesare. La o școală din centrul Clujului situația nu este încă chiar așa de rea, dar în multe școli din mediul rural elevii nu au încălzire sau sunt nevoiți să meargă pe jos kilometrii pentru a primi educația necesară

De asemenea, modul de evaluare este greșit. Bacalaureatul constă în învățarea pe de rost a 20+ de eseuri pe care cei mai mulți le uită până la sfârșitul lui iulie. Notele sunt privite ca scopul suprem al învățatului, deși acest ar trebui să fie dezvoltarea ca individ. Pentru a face față sistemului, temele și proiectele pentru școală devin priorități, iar orice activitate sau hobby care te ajută să te dezvolți sunt puse în plan secundar.
De ce am ajuns în această situație?
România are cel mai mic procent din PIB alocat educației, deci să nu ne mirăm când auzim că încă un acoperiș este pe cale să se prăbușească peste elevi.
Anumiți părinți cred că soluția este să își trimită copiii la o școală privată, însă acestea se găsesc doar în marile orașe și numai cei mai bogați pot să își permită să plătească o astfel de școală. Cea mai mare parte a copiilor vor fi nevoiți să meargă în continuare la aceleași școli de stat care se degradează tot mai mult cu fiecare zi care trece fără ca politicienii să ia măsurile necesare.
Tot ce pot să sper este ca într-o zi acea schimbare să apară. Desigur, putem să ne inspirăm și de la alte țări. Am putea de exemplu să adoptăm sistemul de notare din Finlanda. Acolo notele sunt confidențiale și au rolul de a ai ajuta pe elevii să se autoevalueze, nu să creeze o competiție între aceștia. Am putea, de asemenea, să adoptăm sistemul din SUA și să îi lăsăm pe elevi să își aleagă materiile (sau nivelul acestora) pe care ei le consideră cel mai utile în funcție de profilul și dorințele lor.


Îmi place să scriu despre cele mai actuale știri din orice colț al lumii. Sunt o persoană optimistă care vrea să călătorească cât mai mult pentru a descoperi cele mai interesante locuri.