„Buster’s Mal Heart” – Review

În ziua de azi, când majoritatea filmelor par făcute după aceeași rețetă de succes, respectând un singur tipar arhi-folosit, e frumos să găsești un film diferit.
Nu neapărat mai bun, ci pur și simplu diferit. Un film care, pe rând, te farmecă, te face să plângi, te șochează. Sau toate în același timp, până simți că ți-e creierul pastă și nu mai ști ce să crezi, nu mai ști ce e real și ce, nu.

De ce „Buster’s Mal Heart”?


Ultimul film care mi-a indus toate aceste emoții se numește „Buster’s Mal Heart” și este un film indie din 2016. Când l-am găsit, speram să urmăresc un film probabil misterios, dar relexant și ușor de înțeles.

Posterul filmului

Însă, din primele minute am descoperit că acesta nu e filmul potrivit la care să te uiți când ai chef să te destinzi și să te bucuri de viață. E genul de film pe care îl vezi când ai nevoie de o provocare, de ceva care să te oblige să rămâi atent încontinuu, în timp ce încerci să legi din ce în ce mai multe piese de puzzle unele de altele.

Până la urmă, “Buster’s Mal Heart” nu e pentru toată lumea. Dacă preferi să ai mereu un sentiment plăcut la final, probabil că nu o să ți se potrivească acest film. Dar pentru cei cărora le place să-și depășească limitele, să-și facă vreo zece idei diferite despre direcția pe care o ia filmul (idei care vor fi toate spulberate), s-ar putea să le placă.

Despre ce e vorba în film?


Ciudățenia filmului începe de la titlu, „Buster’s Mal Heart”, care îmbină engleza cu spaniola („mal” însemnând „rău”). Buster este, bineînțeles, numele protagonistului – sau, mai bine zis, numele uneia din cele trei ipostaze ale protagonistului.

Primele minute înfățișează un om al muntelui singuratic, care intră, iarna, prin efracție în casele oamenilor plecați în vacanță. El este „Buster”, poreclit astfel de stațiile de radio care îi relatează infracțiunile. Fiind urmărit de poliție, Buster se ascunde într-o peșteră, de unde polițiștii încearcă să-l convingă să iasă și să se predea.

Buster

Apoi, cadrul se schimbă și îl întâlnim pe Jonah. Jonah e un familist convins ce lucrează ca recepționer în tura de noapte la un hotel dărăpănat. Deși își iubește soția și fiica, frustrările personale și singurătatea îl alienează și îl extenuează fizic și mental.

Într-o noapte, la hotel apare un vagabond misterios, un așa-numit „The Drifter”. El crede cu pasiune într-o teorie a conspirației, conform căreia sfârșitul lumii va veni în 2000 (acțiunea se petrece în anii ’90), sub forma unei inversiuni. The Drifter îi spune lui Jonah că trebuie să evadeze cu soția și fiica sa înainte să fie prea târziu. Jonah îl cataloghează drept nebun, dar se lasă influențat de ideile lui, înainte însă să-l oblige să părăsească hotelul.

Jonah

Peste câteva zile, The Drifter reapare, rănit și cu moralul la pământ, și îl roagă pe Jonah să-l lase să rămână peste noapte. Jonah e de acord, dar, ca să îl supravegheze, îi dă camera de lângă cea a familiei lui, care stă la hotel în weekend. Noaptea, încep să se întâmple lucruri stranii: pozele cu familia lui Jonah și chiar numerele de pe uși par să fie cu susul în jos.
Iar noi înțelegem că gestul lui Jonah are consecințe brutale și tragice, deși inițial neclare, pentru firul său narativ.

A treia ipostază din film e o variantă exagerată a lui Buster – un naufragiat pe mare, despre care nu știm nimic, în afară de faptul că aruncă o sticlă cu un răvaș în mare. Apoi, se ceartă cu Dumnezeu în spaniolă, întrebându-l de ce îl ține în viață.

Naufragiatul fără nume

De ce trei povești?


Aceste trei fire narative parcă nu au nicio legătură unul cu altul. Singurul lucru comun e că Buster, Jonah și naufragiatul sunt toți jucați de același actor – Rami Malek, cunoscut pentru rolurile foarte variate, de la geniul informatic Elliot în „Mr. Robot” până la Freddie Mercury în „Bohemian Rhapsody”.

Dar, pe parcurs, apar câteva indicii subtile ce leagă cele trei povești între ele. Primul ar fi limba spaniolă – Jonah încearca să-și învețe fiica această limbă, iar Buster vede un anunț la televizor despre o sticlă găsită la mal, cu un răvaș în spaniolă.
Al doilea indiciu sunt pozele de familie – Buster are obiceiul să întoarcă cu susu-n jos toate pozele pe care le găsește în case.

Dar ceea ce e unic la acest film este că, până la urmă, nu ajungem la nicio concluzie concretă.
Sunt Jonah și Buster una și aceeași persoană?
The Drifter e real, sau doar o halucinație cauzată de oboseală?
Naufragiatul e real, sau doar o personificare a minții lui Jonah și/sau Buster?

Cele trei ipostaze – Buster, Jonah și naufragiatul

Nu știm, dar asta poate face parte din farmecul filmului, care ne dă libertatea să ne creăm propriile teorii legate de semnificațiile poveștii. Și ne face să ne punem întrebări, deși nu ne dă răspunsuri la niciuna dintre ele.

Dar așa e și în viață, nu? Nu putem desluși toate misterele vieții. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie măcar să încercăm, să ne dăm silința cât putem.
Și să sperăm că nu vedem lucruri cu susul în jos prin jur, pentru că atunci nimic nu o să mai aibă sens.