Adevărații Coșbuceni: Herr Florin Bucilă

V-ați întrebat vreodată cum de profesorii noștri au ajuns să predea la Coșbuc? Din miile de școli din România, aceștia au ales să rămână aici. Dar de ce?

Florin Bucilă, profesor de geografie din 2004 la Colegiul Național „George Coșbuc”, are o iubire aparte pentru acest liceu, întrucât el a terminat cei 12 ani de școală tot aici. Mai departe, ne va răspunde la câteva întrebări, dar nu numai.

 

 

Augusta: Povestiți-ne primele amintiri de la școală.

Florin B.: Când am intrat la Coșbuc, în clasa întâi, în 1987, era liceu industrial. Fiecare liceu industrial avea o fabrică care-l tutela. Al nostru era patronat de Combinatul de Utilaj Greu, de C.U.G. Avea două clase la secția română și două la secția germană, iar noi eram în clasă 42 de elevi. Disciplina în clasă era destul de clar impusă. Când se suna de intrare, la 8, ne ridicam toți în picioare și cântam imnul Trei culori cunosc pe lume… Numai când chiar nu se mai putea altfel, se luau măsuri drastice, precum loviturile cu rigla peste degete. Totuși, nu țin minte să fi avut probleme grave învățătoarele noastre cu noi, am lucrat foarte bine împreună. Na, era o atmosferă destul de plăcută.

În timpul comunismului, am devenit și pionier în clasa a II-a. Am reușit chiar să facem următoarea generație de copii pionieri. De obicei, era așa: în clasa a II-a deveneai pionier, iar clasa a III-a îi făcea pe cei din clasa a II-a pionieri. La Casa Armatei, mergeam în sala de spectacol și acolo se făceau pionierii. Țin minte că un elev din clasa a II-a își pierduse inelușul de la cravată. Era un ineluș cu care se fixa cravata și el plângea în hohote, pentru că nu putea să devină pionier.

 

Augusta: Cum a fost pentru dumneavoastră perioada de după comunism?

Florin B.: A fost destul de interesant. Ne-am bucurat, pentru că întreaga lună ianuarie a fost vacanță. Fiind copii, am simțit-o ca pe o bucurie, dar s-a întâmplat ceva între timp: la finalul clasei a III-a, eram două clase de câte vreo 42 de elevi. Eu am fost în A și, din cele două clase, s-au făcut trei, astfel încât am rămas undeva la 28-30 de copii per clasă.

Însă cum s-a făcut? S-au luat din cele două clase, pe baza mediilor, copiii cu rezultate mai… slabe și au fost duși într-o nouă clasă, în C. A fost așa o suferință, fiindcă s-a mers cu clasa C doar până la sfârșitul clasei a VIII-a. Clar că au primit și o etichetă din chestia asta. Puțini din clasa aceea au mai continuat la noi la școală, doar vreo 3-4. A fost destul de brutală situația, dar asta a fost decizia pe care a luat-o conducerea de atunci.

 

Augusta: Cum a decurs trecerea dinspre gimnaziu către liceu?

Florin B.: Pe vremea aceea, se dădea examenul de admitere un pic diferit față de Evaluarea Națională de acum. Noi am dat, tot așa, din română, matematică și am dat și un examen, fiind la intensiv, din limba germană. Trebuia să-ți alegi liceul la care dădeai admitere. Acum, ai o întreagă listă de opțiuni, dar, pe atunci, mergeai să dai admiterea la un liceu specific, la Coșbuc, în cazul meu. Dacă nu erai admis… nu mai țin minte cum era la distribuirea ulterioară.

Cât despre trecerea în sine, am simțit că nu trebuie să ne mai adaptăm. S-au mai schimbat profesorii de la gimnaziu la liceu, dar relația pe care au avut-o profesorii din gimnaziu cu noi a fost mult mai apropiată față de cea a profesorilor care ne-au preluat doar din clasa a IX-a. E o diferență de conexiune pe care o văd și din perspectiva de profesor acuma. Avem o istorie lungă împreună, cunoscându-ne deja din clasa a V-a.

 

Augusta: Vi se pare că a fost util că ați ales să rămâneți la Coșbuc? Ați avut regrete legate de faptul că nu ați plecat?

Florin B.: Nu, nu regret. Din moment ce m-am și întors să predau aici, este clar că nu există un regret. Mi-a oferit deschiderea spre limba și cultura germană pe care într-o altă școală n-aș fi avut-o. Până la urmă, mi-a dat și un job!

 

Augusta: Considerați că profilul intensiv s-a schimbat de atunci?

Florin B.: Noi eram pe profilul de matematică-fizică. Și aici e o poveste interesantă. Am fost în gimnaziu o clasă de 28 de elevi, însă după 4 ani, doar 15 ne-am dorit să continuăm cu intensiv germană. De la liceu, s-a făcut o clasă mixtă cu o jumătate de clasă intensiv germană, jumătate nu. În timpul în care aveam orele de germană, cealaltă grupă avea franceză, informatică sau pleca acasă, având per total cu două-trei ore mai puțin pe săptămână decât noi.

Ei dădeau teza la chimie și noi o dădeam la germană. Un alt aspect interesant: din cei 15 elevi care am rămas la intensiv germană, cei mai mulţi au dorit ca profilul să fie real și nu uman. Eu mi-aș fi dorit cu siguranță să mă duc spre uman. Îmi plăcea istoria, îmi plăcea geografia, dar pentru că secția germană se continua doar la real, acesta a fost prețul pe care l-am plătit.

 

Augusta: Care a fost experiența dumneavoastră cu certificatul DSD?

Florin B.: Nu am dat DSD-ul în liceu, deși este un beneficiu semnificativ pentru elevii școlii. Era o opțiune, dar nu am considerat să fie nevoie. Din clasa noastră, doar patru l-au dat. În schimb, am dat în liceu prin clasa a XI-a certificatul Goethe. Mie mi-a trebuit un așa certificat pentru înscrierea la universitate aici, în Cluj-Napoca.

 

Augusta: Ce amintiri v-au rămas din liceu?

Florin B.: Foarte greu să aleg momente. Mai degrabă aș evoca persoane, diriginta noastră ne-a preluat în a VI-a și ne-a dus până în a XII-a. Doamna Crăița Moldovan era o legendă în școală, pentru că organiza toate serbările școlii. Era în fiecare an, în iunie, o serbare mare pentru încheierea anului școlar. Se desfășura la Casa de Cultură a Studenților, un program de 2-3 ore în care se arătau toate talentele elevilor din Coșbuc, de la mini-piese de teatru la dansuri, la cântece și așa mai departe. Ea coordona toate lucrurile acestea. Nu cu mult timp în urmă, mi-am dat seama că am preluat de la dânsa anumite lucruri. De exemplu, niciodată nu-mi încep ora dacă tablele nu sunt curate. Asta era una dintre pretențiile ei. M-a marcat și prin modul în care mă raportez la școală, la colegi și la elevi. A fost modelul meu. Deși era o persoană colerică, era și o sufletistă foarte mare.

 

 

Augusta: Credeți că ați preluat de la ea și dorința de a preda?

Florin B.: Dorința de a preda a apărut undeva în clasa a VIII-a. Am avut un profesor de geografie, domnul Ilisie Tuluc, cu care am rezonat foarte bine. Am fost și la olimpiadă şi mi s-a deschis apetitul pentru geografie, mi-a încolțit acolo o sămânță că „Oare cum ar fi să fiu și eu de partea cealaltă a catedrei?” Lucrurile s-au dezvoltat în direcția aceasta, rămânându-mi tot timpul acest interes pentru predare.

 

Augusta: De ce ați ales să predați la Colegiul Național „George Coșbuc”?

Florin B.: Aici e și multă întâmplare, pentru că eu am fost să mă interesez, undeva la începutul anului școlar 2003-2004, dacă există post de geografie sau post de germană liber la Coșbuc. Eu fiind la o secție în facultate unde am studiat ca materie principală geografia și ca materie secundară germană, puteam să predau atât germană ca limbă străină, cât și geografia. Mi s-a răspuns că, la momentul respectiv, nu exista nimic disponibil și atunci deja mă reorientasem mental că mă voi duce să predau germană undeva într-o altă școală din oraș. Dar, după câteva luni, la biblioteca germană, m-am întâlnit cu un coleg de geografie, care mi-a spus că a trecut pe la Coșbuc și a aflat că domnul profesor care era atunci titular pe geografie în limba germană va pleca la Târgu Mureș. Colegul nu mai era interesat de post, având o altă ofertă, așa că m-am interesat și eu de post și m-am prezentat la concurs.

Dacă nu-l întâlneam pe colegul acela la momentul respectiv, cariera mea ar fi arătat cu totul altfel, pentru că eu nu m-aș mai fi întors la Coșbuc să întreb dacă s-a schimbat ceva. Aș fi fost probabil profesor de germană sau aș fi căutat un alt post, în economie.

Veniturile ca profesor pe atunci erau foarte mici, când am intrat în învățământ. Ca să dau un exemplu, eu am intrat în primul an cu jumătate de normă, în paralel făcând masteratul. Primul meu salariu a fost echivalentul a 190 de lei de astăzi.

Un elev mi-a spus odată că, fiind aici de 12 ani ca elev și deja de 19 ani ca profesor, spunea el „Domnul Bucilă încă nu a găsit ieșirea din școală și s-a blocat aici”. Am luat-o ca pe o glumă foarte reușită. Încă mai caut ieșirea din școală.

 

Augusta: Cum ați reușit să supraviețuiți financiar?

Florin B.: Fiind clujean, trăind la mama mea, nu aveam utilități sau chirie de plătit. Nevoile mele erau reduse. A fost și un episod destul de neplăcut, în momentul în care am avut un schimb de experiență în 2006 cu o școală din Germania. Salariul meu atunci era undeva spre 200 de euro și un elev din Germania m-a întrebat cât câștig. I-am spus 200 de euro și el mi-a spus: „Eu, fiind elev în clasa a X-a, mă duc sâmbătă la supermarketul la care lucrează tatăl meu și-l ajut acolo să pună marfa pe raft, timp de patru ore. Pentru patru sâmbete iau 250-300 de euro, ori eu iau mai mult decât faceți dvs. într-o lună ca profesor. De ce rămâneți?” Întrebarea aceasta a fost pentru mulți ani valabilă. Când am intrat în învățământ, am știut care sunt condițiile, iar speranța mea a fost că lucrurile se vor schimba și pe partea salarială. Salariul nu a contat însă atunci când am ales această carieră. Dacă plecăm toți, cine mai rămâne? Cine mai duce țara înainte? Suntem rotițe într-un sistem.

 

Augusta: Ce ați fi făcut dacă nu ar fi fost o opțiune să deveniți profesor?

Florin B.: În copilărie, fiecare vrea să se facă pompier, polițist, șofer de tir, de autocar… Eram dintotdeauna fascinat, în excursiile noastre, de modul în care se descurcau șoferii și ne duceau peste tot. Mi-ar fi plăcut multe lucruri să le fi știut totuși, ca de exemplu să lucrez într-un domeniu ca electronica. Mi-ar fi plăcut, nu e de parcă aș fi avut vreo aplecare spre domeniu, dar, acum fiind și tată a trei fiice, timpul e din ce în ce mai greu de găsit.

 

Augusta: Ați dorit să vă aduceți fetele la Coșbuc pentru a învăța germană sau din confortul faptului că sunteți împreună cu ele?

Florin B.: Normal că e un atu cunoașterea limbii germane. Am avut elevi care nu se descurcau grozav la germană, dar și-au găsit locuri de muncă datorită limbii germane. Fiicele mele și-au dorit să facă germană. O limbă străină îți oferă cheia spre o altă cultură, o altă lume. Limba engleză, de exemplu, este acum un must-have și este învăţată de aproape toți elevii. Germana îți dă deschiderea spre un alt spațiu cultural și spre oportunități în piața muncii, până la urmă. Legăturile comerciale cele mai intense ale României sunt cu Germania. Sunt mulți elevi de la noi care pleacă definitiv, pleacă la studiu în Germania sau în Austria, după care decid să rămână acolo. Și nu numai. Un elev care termină Coșbucul și care s-a preocupat cu dezvoltarea lui lingvistică are perspective europene sau chiar globale. Ce ne lipsește nouă este distanța de la care să privim lucrurile. Nu ne dăm seama că suntem în primele 10% școli din România și practic facem parte din elita acestei țări. Asta este adesea o problemă a noastră: ne subevaluăm.

 

Augusta: Credeți în meditații?

Florin B.: Nu putem băga toate meditațiile în aceeași oală. Presupun că vorbești de meditațiile plătite. Eu n-am dat niciodată. Mi-am permis luxul ăsta. Când vine vorba de meditații, sunt multe tipuri: meditațiile pentru examene, meditațiile că aşa este moda, meditațiile pentru excelență și multe altele. În unele cazuri, meditațiile sunt necesare. Atunci când simți că nu primești suficient la clasă, este necesar să iei un ajutor, dacă părinții pot să suporte costurile.

Mi se par nepotrivite meditațiile care se rezumă la rezolvarea temelor primite la clasă. Ar trebui în schimb elevii să pună mai multă presiune pe profesorul din clasă, să nu îl lase să plece până când nu s-au înțeles toate conținuturile. În același timp, meditațiile în stil mare subminează interesul pentru ora de la clasă. Elevul, dacă are acasă un ajutor în plus, unde i se explică pe îndelete, atunci nu mai vede sensul să fie atent la oră. Dezinteresul acesta de la clasă duce totul într-un domino, unde la ore nu se mai creează o atmosferă de studiu bună, nici profesorul nu mai dă 100% din ce ar vrea să dea. Se intră așa într-o spirală neproductivă.

În Germania, de exemplu, când eram student, am văzut anunțuri de meditații, care erau date de studenți care doreau să-și întregească veniturile sau elevi din clase mai mari ce meditau colegii lor mai mici pentru 5-10 euro și își făceau bani de buzunar. Cred că un așa sistem i-ar ajuta și pe elevii din România.

 

Augusta: Cum ar arăta școala ideală pentru dumneavoastră?

Florin B.: O școală ideală aș vedea-o pornind de la respectul reciproc: toți cei implicați să ne focusăm pe țelurile pe care le avem în comun. O școală în care să colaborăm, unde să se poată dezvolta o relație de prietenie între cei implicați. Unui prieten nu îi vei face lucruri neplăcute și un prieten te va înțelege în momentele grele. O școală în care elevii ȘTIU de ce sunt la școală și nu vin doar pentru că sunt trimiși sau pentru că sunt lăsați dimineaţa la poarta școlii și care doresc să învețe pentru a cunoaște, dar și să-și dezvolte multiple aptitudini. În această școală ideală, toți ar trebui să aibă un confort emoțional și fizic, de exemplu, să avem o școală în care să nu avem atâta gălăgie: deschizi geamul și te izbește gălăgia din curte, închizi geamul, înnebunești de cald.

Dacă ar fi să sintetizez într-un cuvânt cum ar trebui să fie școala ideală, acesta ar fi armonie. Sunt un om care tânjesc după armonie.