Atacul | Capitolul 5

Atacul

Două zile mai târziu, Matei bătu la ușa lui Răzvan. Acesta deschise ușa entuziasmat și îl pofti înăuntru.

  • – Am anunțat tot departamentul de poliție. La început, nu m-au crezut, însă, după ce le-am spus cine sunt, s-au răzgândit și s-au hotărât să mă ajute. Vor sta cu ochii în patru tot timpul.
  • – Iar eu am căutat pe internet și am aflat că doamna din fotografie era fosta șefă a băncii. Cred că ea îl ajuta să fure diamantele.
  • – Această informație ne va fi foarte utilă, dar…

Chiar în acel moment, o bubuitură se auzi din centrul orașului. Cei doi priviră unul spre celălalt și o zbughiră spre ușa. Coborâră scările în goană și ieșiră pe stradă. Banca era foarte aproape de locuința lui Răzvan, așa că cei doi ajunseră foarte repede acolo. Polițiști nu apăruseră încă, așa că se strecurară înăuntru. Răzvan își scoase un pistol pe care îl ascunsese în tot acest timp la șold.

  • – Rămâi aici. Este prea periculos, spuse Răzvan uitându-se insistent la Matei.
  • – Dar…
  • – Niciun dar! Rămâi aici și, acestea fiind spuse, îi întoarse spatele și plecă.

Matei se uită afară și observă că începu să apară din ce în ce mai multă lume, uitându-se speriată la clădirea în flăcări. Nu era cale de întoarcere. Se întoarse și o luă pe un hol, se strecură pe lângă niște dărâmături până când ajunse la intrarea principală din clădire. Totul părea în regulă cu excepția câtorva mese și statui căzute. Dintr-o dată, undeva din depărtare, se auzi o împușcătură, iar Matei o luă într-acolo. Holul spre zgomotul de împușcătură era blocat de câteva scânduri în flăcări. Matei se uită împrejur și văzu încă un hol care ocolea flăcările care se întețeau tot mai tare. O luă pe acolo și o coti la dreapta, ajunse la un seif mare,  unde se dădea o bătălie cruntă. Câțiva polițiști împreună cu Răzvan se luptau cu doi indivizi mascați care încercau să protejeze seiful. Până la urmă, hoții invinseră și intrară în seif. Nu după mult timp, unul dintre ei ieși afară, iar Răzvan, care așteptase până atunci ascuns, îl atacă.

După un schimb scurt de focuri, Răzvan fu nimerit în umăr și căzu la pământ. Matei se strecură în spatele hoțului, apucă o bucată de lemn în mână și îl lovi cât putu de tare în cap.

Acesta căzu pe jos ca secerat.

  • – Ți-am spus să rămâi acolo! răspunse Răzvan încruntându-se, dar mulțumesc că m-ai salvat.
  • – Nicio problema, însă unul dintre jefuitori a intrat în seif. Trebuie să-l oprim.
  • – De acord.

Când intră, Matei rămase înmărmurit. Niciodată, nu mai văzuse atâția saci plini cu bancnote, așezați pe rafturi de metal, numerotați în ordine. În mijlocul încăperii, se afla omul pe care Matei îl văzuse cu câteva zile în urmă.

  • – Constantin, oprește-te! urlă Răzvan îndreptând pistolul înspre el.
  • – Niciodată! Tu mi-ai luat acea comoară care era a mea de drept, răspunse Constantin și duse mâna la șold să-și ia pistolul, dar, chiar atunci, se auzi o împușcătură, iar Constantin căzu la pământ.

Matei se uită speriat înspre el:

  • – E mort?
  • – Nu, l-am lovit în picior, răspunse Răzvan stăpân pe situație. Într-un final, am rezolvat și acest caz.

 


Desene realizate de: Aiana Iepure și Teea Savu