De ce ne place să ne uităm la filme de groază, să încercăm activități extrem de periculoase sau să ne facem farse unul altuia? De ce, mai exact, ne place să fim speriați?
Frica este o emoție primordială care ne-a ajutat să evoluăm de-a lungul istoriei. Cu siguranță ai simțit și tu un gol în stomac după ce te-ai certat cu prietenul cel mai bun sau cum ți-a stat inima în loc când cineva te-a luat pe neașteptate. Frica este răspunsul biochimic și emoțional al corpului nostru, dar atunci când reacția este mult mai mare decât amenințarea reală, pot apărea probleme. Iată cum îi afectează pe doi tineri frica zi de zi:
„Acum 4 ani mă confruntam aproape zilnic cu frica, dar în prezent am reușit s-o combat și să nu mă las copleșită de sentiment. Doar în situații extreme simt frică, care, pentru mine, vine mână în mână cu stres, hiperventilație și o minte încețoșată. În schimb, ador filmele horror, pentru că scenariile sunt uneori prost scrise și au ajuns să mi se pară chiar amuzante. Îmi plac și experiențele extreme, cum ar fi parcurile de distracții. Iau la rând cele mai turbate roller coastere. Cât timp pe unii îi sperie înălțimea sau viteza, pe mine mă cuprinde senzația pe care o simt la schimbarea bruscă de altitudine, când nu mai aud nimic.”
Alexandra Mitrea, 17 ani
„I have social anxiety, so I experience fear almost every day. How does it manifest? Well, when I am in crowded places or with people, I don’t know, I am scared. I mostly get a stomach ache, or I get trouble breathing, or both. I watch horror movies for fun, but only in the comfort of my own home. Anything considered extreme I would not do, though. I watch horror movies because there are a lot of great horror movies without jumpscares; the plot is amazing. I will compromise being scared if I know I’m not gonna regret it after.”
Noa Frederickx, 19 ani
Am început acest articol cu întrebarea „De ce ne place să fim speriați?” Ei bine, există două explicații: una biologică și una psihologică. Sentimentul de frică începe de la creier și se răspândește prin întregul corp. Amigdala cerebrală, supranumită și centrul emoțional al creierului, este constituită din două nuclee situate adânc în lobul temporal. Rolul acesteia este să asimileze stimulii externi și să declanșeze un răspuns la nivelul creierului. Prin urmare, forțează întregul corp să reacționeze.
Creierul devine hiperalert, pupilele se dilată, adrenalina se răspândește prin corp și respirația accelerează. Organele care nu sunt vitale pentru supraviețuire încetinesc.
Mai departe, hipocampul și cortexul prefrontal ajută creierul să interpreteze amenințarea percepută. Aceste structuri ne ajută să ne dăm seama dacă amenințarea este reală sau nu.
Din punct de vedere psihologic, ne place să fim speriați atâta timp cât știm că suntem în siguranță. Ne urcăm pe roller coastere când știm că acestea sunt relativ sigure. Ne uităm la filme horror, știind că este pură ficțiune. Paradoxal, faptul că ne place să fim speriați este un act de masochism. Acceptăm să fim răniți, să fim înfricoșați sau chiar traumatizați de experiență pentru a descoperi noi emoții puternice și, în cele din urmă, pentru a face parte dintr-un colectiv. Fiind oameni, tânjim la noutate și la înțelegere.
Mai simplu spus, fiind speriați, căutăm evadare. Folosim experiențele care provoacă frică ca o formă de escapism, permițându-ne să ne uităm temporar grijile, să ne reducem stresul acumulat și să ne cufundăm într-o lume diferită. Este bine să fii speriat; face parte din a fi om!
