De ce se spune: „școala îmi dă depresie”, o soluție

Școala este locul în care ne petrecem cea mai importantă parte a vieții. Acolo ne dezvoltăm academic, social și personal. Acolo ne creăm amintiri, prieteni și drumul spre un viitor mai bun. Dacă așa se caracterizează școala, de ce este văzută atât de des ca și o închisoare, un loc stresant și neplăcut, la care elevii se uită cu silă și ură când se întorc din vacanță? În articolul precedent am văzut problema, în articolul acesta  se va prezenta o posibilă soluție.

Problema perspectivei

Articolul trecut a fost prezentat cât se poate de obiectiv, poate cu mici opinii pentru a accentua sau explica mai bine una, două. Articolul a fost prezentat drept o problemă, iar la o problemă, fie că te afectează direct, indirect, sau deloc, este cel mai bine să ne uităm cu un ochi rațional. La o soluție trebuie să fim mai creativi, să ne gândim înafara cutiei. Un lucru este sigur, realitatea prezentată în primul articol poate fi greu schimbată, mai ales de cei care suferă din cauza ei, elevii. Sigur, în viitorul aproximativ îndepărtat se vor face schimbări, dar noi vom fi absolvit deja și nu va mai fi grija noastră. Ceea ce poate fi schimbat este perspectiva noastră asupra problemei. Așa că acest articol, deși se bazează pe prezentul nostru și acțiunile lui, este prezentarea unei perspective diferite.

Prima problemă se bazează pe “îmi”-ul din propoziția : ”Școala îmi dă depresie”, elevii, în special adolescenții. Am menționat cât de greu este să treci peste schimbările bruște aduse de adolescență și să te formezi ca om într-o lume despre care ști puține și am explorat ideea că adolescența ar fi o a doua naștere. “Nașterea”, prin definiție, este o creație, apariție, ivire sau aducerea pe lume a unei anumite ființe. Poate fi descrisă ca un început necesar la ceva nou, cuvântul cheie fiind necesar. La nivel biologic, este un proces prin care ne dezvoltăm corpurile și devenim adulți. La nivel psihologic, este un proces care poate să înceapă mai la orice vârstă prin care suntem forțați de circumstanțe să învățăm și să acceptăm realitatea, de aceea este necesar. O problemă mai mult filozofică este dorința de a crește. Mulți spun că le este dor să fie copii pentru că atunci nu aveam probleme. Nu este neapărat adevărat, deoarece aveam probleme, dar nu le conștientizam. Eram atenți la ce aveam în față, în prezent. Dacă am merge tot așa prin viață, am rata frumusețea ei și nu am trăii-o în deplin. De aceea este „adolescența o a doua naștere” pentru că ne permite să trăim în deplin, cu bune și cu rele și este, în mare, un început nou pentru ceva mai bun.

Statutul social

Cât despre teoriile despre statutul nostru social și mentalitatea școlii nu este mult de spus. Prin simplul fapt că ne-am interesat și am aprobat/ dezaprobat ideile ne-am deschis orizontul. Toată lumea are perspective sau păreri diferite, asta face ideile și mai ușor de discutat. De exemplu, eu cred în totalitate în ideile lui Rollo May, etichetarea experiențelor drept bune și rele este o greșeală, iar noi n-ar trebui să ne împotrivim procesului natural al vieții și al durerii pe care o aduce. Ar trebui să o concentrăm într-un mediu creativ.

Interesant este cum unii dintr cei mai mari scriitori au suferit de boli mentale și alte tulburări psihice. Scriitorul Edgar Allan Poe, faimos pentru romanele de groază din secolul XIX, suferea de depresie, încă din copilărie. Lucrurile s-au agravat după moartea soției. Scriitorul consuma cantități mari de alcool, a lipsit de la propria nuntă și a murit la 40 de ani, după ce a fost găsit în haine căruia nu îi aparțineau. Chiar și Mihai Eminescu, unul dintre revoluționarii României, suferea de sindromul bipolar, avea crize maniacale și depresive, se spune că spărgea felinare, se îmbrăca multicolor, avea insomnie și un pistol cu care voia să omoare regele și fugea pe scări pentru a-și calma demonii. Asta ne arată cum cele mai frumoase creații au fost scrise de cele mai întunecate minți și cum problemele pot fi concentrate spre ceva creativ, care ne lasă să ne dezlănțuim și să trăim în armonie cu realitatea. Așa că putem să gătim, să pictăm, să alergăm și să ne eliberăm frustrările.

O altă teorie discutată este cea a tiraniei lui trebuie, care tot de acest subiect se leagă. Așteptările pe care noi le avem pentru noi și pe care ceilalți le au de la noi ne creează un perfect la care ne este imposibil să ajungem. Avem limite cu scopul de a le întrece, nu de a le ignora complet. O minte realistă și clară este o minte sănătoasă. Cum spune și în proverb, fii ca și o sticlă de apă, nu de cola. Dacă sticla de apă este agitată, arată limpede în afară și înauntru, dacă sticla de cola este agitată, arată limpede pe afară, dar pe dinauntru este gata să explodeze.

Tehnologia ne deschide porți noi?

În ceea ce privește sistemul prin care noi suntem evaluați, viitorul noilor generații arată interesant. Profesorii și Ministerele care se ocupă cu evaluările consideră implementarea unui sistem în care lucrarea elevilor este scrisă pe calculator, iar evaluarea ei este făcută tot în acesta. Cei pro consideră că tehnologiile care permit așa ceva deja există și că majoritatea elevilor aleg să se informeze și să lucreze deja pe calculator. Ei cred că acesta este un pas normal în evoluție și că procesul poate deveni mai rapid, mai ușor și mai puțin costisitor dacă se desfășoară pe calculator. Testele devin din ce în ce mai  mult prelucrarea unei informații primite, nu memorarea ei. Cei contra cred că învățarea clasică, cu creion și hârtie, nu poate și nici nu are motiv să fie înlocuită de sisteme de pe computer, acolo elevilor fiindu-le mai ușor să copieze. Ei cred că, calculatoarele pot avea greșeli în sistem și că acestea ar atrage urmări dezastroase unui elev nenorocos. Ei critică și programarea auto corectului în calculator și felul în care ar fii tratate aceste examene, cu ferestre pline de „oportunități”. Deși nu a fost spus nimic concret, iar acestea sunt doar niște opinii aruncate de la o grupă la alta, este interesant să vedem unde ne poate duce.

Argumente și plângeri

Am auzit des: “Școlile din România… rău, școlile din Finlanda, rezultate bune, e bine acolo, aci nu! “, așa că am decis să mă interesez și de acele școli. În primul rând, profesia didactică este foarte respectată și căutată, având același rang cu cel de medic sau avocat. Competiția este imensă, un profesor raportând că în Helsinki (2012) a primit peste 2.300 de cereri pentru cele 120 de locuri. Profesorii trebuie să predea pentru 5 sau 7 ani înainte de a putea conduce propria clasă, iar programul lor este flexibil, singura evaluare fiind în liceu. Profesorii au și libertatea să alegă unde să țină ora și multă autonomie în privința materiilor studiate. Copii au astfel un mediu primitor în care se pot dezvolta creativ și academic și sunt învățați de profesioniști care își pot adapta mediul de învățare după circumstanțele clasei. Finlanda și sistemul ei de educație sunt menționate din ce în ce mai des, așa că speranța la un sistem mai bun nu este așa de improbabilă cum credeam noi.

           Un alt argument ar fi: “Da păi când o să folosesc vreodată orice m-a învățat școala?” și da, chiar dacă nu o să te forțeze nimeni să spui toate teoriile învățate, școala ne antrenează într-un fel crud și ciudat pentru viața de adult. Învățăm cum să ne descurcăm în situații stresante, ca atunci când trebuie să învățăm pentru teză cu o zi înainte, cum să fim persuasivi, ca atunci când încercăm să convingem profesorii că nu am avut temă, să fim sociali, asta în general și să ne formăm un psihic atât de concentrat și de distrus încât simțim de parcă putem face orice.  Pentru mine, școala este ca și un vaccin, un proces absolut necesar pentru a putea suferii realitatea viitorului și “bolile” ei.

            Așa că, chiar dacă școala pare a fi o închisoare fără sfârșit, perspectiva cu care o vedem și viitorul la care ne uităm cu atâta speranță poate fi schimbat. Școala ne oferă mai mult decât teme și teste, ne oferă amintiri. Poate că școala nu ne dă doar depresie.