Oricât de rar (sau de des) ar citi, fiecare dintre noi are câte o carte de suflet. La ea te întorci mereu, fără să te gândești că mai ai și alte cărți de citit. Și, parcă, de fiecare dată când o recitești, descoperi ceva nou la ea. Un nou citat preferat, un nou sentiment, o nouă lecție de viață.
Una din cărțile mele de suflet, care niciodată nu încetează să mă uimească și să mă impresioneze, se numește „Marți cu Morrie”.

E greu să încadrezi „Marți cu Morrie” într-un gen anume. Cel mai des e văzută ca o simplă biografie, dar eu cred că e, mai degrabă, o combinație armonioasă între realitate și ficțiune, cu tente umaniste și filozofice.
De ce „Marți cu Morrie”?
Acțiunea se referă la conversațiile săptămânale, ce au loc marțea, între jurnalistul Mitch Albom și fostul său profesor, Morrie Schwartz. Cu ani în urmă, Morrie a predat sociologie la facultate, dar acum suferă de ALS (scleroză amiotrofică laterală), o boală neurologică dură, cu șanse de supraviețuire aproape nule.
Morrie simte că se stinge rapid, sigur și dureros. De aceea, decide să profite din plin de ultimele luni din viață și să le folosească împărtășindu-și experiența și înțelepciunea cu semenii săi. Unul dintre aceștia este fostul său student: autorul cărții.
Mitch este jurnalist sportiv și are bani, o carieră prosperă și o soție iubitoare. Pe scurt, fericirea ar trebui să-i fie asigurată. Cu toate astea (sau poate tocmai din cauza acestor lucruri), Mitch se simte neîmplinit și aleargă după iluzii, sub forma mai multor bani sau a faimei. Astfel, în goana lu ioarbă, își neglijează familia și nu apreciază fiecare zi pe care o trăiește, cu părți bune și mai puțin bune.
Despre ce să discuți când nu mai ai timp
Prin discuțiile ce au loc, cu sfințenie, în fiecare marți, timp de paisprezece săptămâni, Morrie îi arată lui Mitch ce înseamnă să trăiești cu adevărat, nu doar să exiști și să treci prin viață fără să simți fiecare emoție la intensitate maximă. Printre subiectele abordate de cei doi se numără societatea din ziua de azi, familia, dragostea și moartea.
Subiectul din urmă, mai ales, pare să planeze ca un semn de rău augur asupra întregii cărți, chiar și în momentele hazlii sau profunde.
Asta e, cred eu, aspectul cel mai emoționant al romanului. Dar ceea ce m-a impresionat până la lacrimi, nu doar o dată, nu e atitudinea lui Morrie față de sfârșitul iminent, ce se apropie din ce în ce mai rapid.
Lui Morrie nu îi este frică de moarte, nu se luptă cu ea, ci o acceptă ca pe o etapă inevitabilă a vieții. Și alege să își pună viața în ordine înainte să plece, făcând ce a știut să facă tot timpul: să-i învețe pe alții.


De ce să citești această carte?
Deși poate nu pare interesant la prima vedere, romanul conține câte ceva pentru fiecare cititor. Există pasaje amuzante sau istorice (din copilăria lui Morrie, petrecută în anii interbelici într-o familie de origine evreiască). Există clipe care te fac să zâmbești, cum sunt sfaturile înțelepte pe care le primește Mitch, și clipe care te fac să plângi, pe măsură ce boala lui Morrie avansează.
Dar un lucru e sigur: oricare ar fi motivul pentru care ai luat cartea asta în mână, vei învăța ceva de la Morrie. Poate cum să-i ierți pe cei din jur ca să nu ai regrete peste ani, sau cum să profiți la maxim de fiecare zi prin care treci.

Ce am învățat de la Morrie
Pe mine, Morrie m-a învățat să apreciez tot ce am, și, poate mai important, să iau viața așa cum e ea. Viața nimănui nu e perfectă, toți avem parte de insuccese și eșecuri. Dar asta e singura viață de care suntem cu adevărat siguri. Așa că de ce să nu folosim ocazia aceasta unică?
Asta e filozofia lui Morrie, profesorul de sociologie ce a murit acum 23 de ani, dar care încă influențează și schimbă în bine lumea de azi.
Și, până la urmă, nu avea dreptate?
Oare merită să ne irosim timpul enervându-ne din cauza fiecărui nimic ce ne iese în cale?
N-ar fi mai bine să ne trezim dimineața, să mergem afară și să ne gândim ce frumoasă e viața și ce norocoși suntem că trăim?

Este pasionată de artă și încearcă să se descopere pe sine înconjurându-se de vise, speranțe și iluzii.