Adolescența reprezintă perioada intermediară vârstei pubertății și celei adulte. Nubilitatea este o fază de formare ce are intervenții, atât pe plan psihic, cât și pe plan fizic. Apar unele probleme pe plan psihic, anume schimbarea bruscă între stările de spirit, neînțelegerea cu cei înaintați în vârstă, căpătarea de vicii, momente de rebeliune și închiderea în sine. Dar, și problemele existente pe plan fizic își fac simțită prezența, anume schimbările plăcute sau mai puțin plăcute apărute la nivelul corpului, al feței, al vocii, chiar și aspirațiile către imaginea așa zis perfectă.
Însă, cu toate „problemele” ei, adolescența este perioada indispensabilă formării unui adult echilibrat, calculat, sigur pe sine și de ce nu fericit.
Adolescența de azi
Adolescența generației de azi este mai plăcută decât a celor anterioare (cred eu), deoarece tehnologia a evoluat, rezolvările se găsesc aproape oriunde, iar sfaturile sunt întâlnite tot mai des. Adolescenții de azi sunt liberi: pot alege în ce sa creadă, pot să își creeze propriul stil vestimentar, pot avea propriile opinii și pot sa opteze în privința viitorului lor.
Adolescența de ieri
Oportunitățile adolescenței de azi nici măcar nu li se regăseau în minte părinților, bunicilor sau străbunicilor noștri, iar de aici provin diferențele în gândire dintre generații. Acestea aduc după ele critică, certuri și neînțelegeri.
Însă, generațiile trecute nu pot fi judecate, pentru că ele așa au fost învățate/li s-a impus de către sistem: cadre didactice, părinți, rarele emisiuni de televiziune, modul de guvernare, să gândească. La fel cum generațiile prezente nu pot fi judecate, deoarece lor li s-a oferit libertatea.
Bineînțeles, aceste neînțelegeri dintre generații pot fi eliminate sau diminuate prin răbdare, comunicare, explicații și indicarea altor exeperințe asemănătoare cu cele în cauză, trăite/împărtășite de alți oameni sau chiar adolescenți.
„Problemele” adolescenței
Am pus cuvântul probleme între ghilimelele, deoarece nu puteam să afirm categoric că ceea ce numim noi „probleme” respectă cu adevărat sensul acestui cuvânt. În viața adolescenților apar unele dificultăți ce împiedică comunicarea cu cei din jur, luarea unor decizii, exprimarea liberă în public sau susținerea unor examene, proiecte. Anume, adolescenții au insecurități. Aceștia se confruntă, la nivel fizic cu probeleme conștientizate doar de ei sau de apropiații lor (apariția acneei, schimbarea proporțiilor corpului). La nivel psihic, aceștia întâmpină probleme conștientizate de o mare parte din persoanele cu care aceștia au vreun contact (insecurități, frici în exprimare, tulburări comportamele).
Dar, acestea pot fi eliminate sau educate prin acceptarea sinelui, conștientizarea criticilor constructive sau consultarea unui ajutor (acest lucru ajută la dezvoltarea mintală, emoțională și este des indicat, conform ).
Imaginea așa-zisă perfectă
Rețelele de socializare sau chiar noi, raportându-ne la ceilalți, creăm niște criterii ce îndeplinesc perfecțiunea. Un corp, o față, niște trăsături, un comportament, o gândire, un limbaj, fiind toate perfecte. De fapt, nu există. Da, putem să ne educăm mintea, comportamentul, limbajul și putem să ne îngrijim fața, corpul și trăsăturile, dar nu vom ajunge niciodată la perfecțiune, deoarece perfecțiunea nu există, dar există varietate și unicitate.
Deci, ar trebui să existe acceptarea tuturor, iubirea tuturor și frumusețea variată, pentru că, dacă acestea nu ar exista, ar fi totul anost și identic, am vedea în fiecare individ același lucru, imaginea așa-zisă perfectă.
O majoritate, o minoritate și indiferența
Majoritatea
Majoritatea adolescenților merg cu silă la școală și doresc să o parcurgă cât mai repede cu scopul de a deveni adulți cu un loc de muncă bine plătit: Ei uită că niciun minut nu se mai întoarce înapoi. Unii dintre noi nu se mai bucură de lucrurile mici; pentru ei faptul că afara e însorit e doar un fapt firesc; bucuriile lor provin din lucruri mărețe și poate greu de realizat. Am impresia că adolescenții doresc să se maturizeze prematur, să lucreze, să scape de grijile părinților, uitând că timpul îți oferă niște clipe, niște minute sau niște ani, o singura dată (când primul an de liceu s-a sfârșit la șaisprezece ani, s-a sfârșit pentru totdeauna).
Minoritatea
Minoritatea este susținută de acei copii care cred în visele lor și muncesc pe brânci pentru ele, de acei oameni cărora ziua le este îmbunătățită doar de un zâmbet, de cei care susțin și nu judecă, dar, mai ales, de aceia care se bucură de adolescență.
Indiferența
Indiferența este redată prin acei oameni extrem de simpli, care nu lasă ceva în viață sau nu iau nimic din ea. Aceia care primesc totul cum li se oferă: oameni care nu au aspirații înalte, dar nici nu se bucură de nimic; cei care nu au o opinie, dar nici nu vor sa învețe, să își formeze una: Ei sunt pur și simplu indiferenți.
Mi-aș dori să nu mai întâlnesc, aproape, zilnic adolescenți care spun sau gândesc următoarele: „Nu mă poate înțelege nimeni”, „Mi-au spus că hainele care îmi plac nu sunt cool”, „Bunică-mea gândește atât de învechit”, „Muzica îmi este singura alinare”. Mi-aș dori să ne luam bucuria din orice lucru, ce ne apare în cale, să nu mai judecăm, să fim mai răbdători și înțelegători, dar, mai ales, să ne trăim adolescența.
Iubitoare de fotografie, muzică, literatură, filmografie și discuții. Deschisă la ideei și la diverse păreri, prezintă interes în abordarea subiectelor. Dorește să își petreacă timpul liber alături de cei dragi și nu numai.