Cu capul între nori, dar cu ochii la viață, cu sufletul însă în fire de iarbă.

Despre cum stelele sunt puse cu mâna

 

      Inspirat de Adrian Bezna

 

 

Dacă nu știați, stelele sunt puse cu mâna

Câte una, câte una…

 

 

Stelele SUNT puse cu mâna!… de către tine, de fiecare dată, de fiecare timp și de fiecare anotimp când, îți faci timp să te gândești la ele.

 

Eram mică… și credeam în povești… Ți-ai putea imagina niște copii, care în jocul lor de-a v-ați ascunselea printre oameni mari, noaptea, când au obosit de atâta alergat, se plimbă cu gândul printre stele? Tu poți să mai crezi, frumos, în povești spuse doar așa, de dragul de a fi spuse?

 

Treci zi de zi pe lângă ani și ani de oameni. Acum ești mare, ești adolescent, ești aproape major și aproape departe de a te mai simți copil. Ignori mai mereu viața care ți se perindă prin fața ochilor. Oamenii sunt neinteresanți, problemele nu-ți aparțin încă, iar lumea toată continuă să abereze sub pulsul timpului. Tu vezi și vrei să crezi doar în acel metru pătrat unde te simți bine. Te refugiezi adesea-n artă și îți faci din muzică loc sfânt, iar restul lucrurilor care există și ele, doar un amuzament…

 

Lumea, cu tot cu stelele ei căzătoare, este probabil cel mai frumos loc pe care a-i putea să-l observi cu ochii minții, iar tot ce simți se va încadra, la un moment dat, în firele de iarbă…

 

Și acum, te rog, deschide ochii și privește la toți oamenii frumoși cu care împarți același drum spre școală, observă lumea de la nivelul asfaltului încins de atât de multe roți, căci doar așa poți să simți pașii grei…. și nu în ultimul rând, găsește-ți colțișorul de cer unde stelele mai sunt totuși puse cu mâna!…