Îți stau pe umeri. Mă ții pe umerii tăi. Apasă-mă ușor pe cap să nu lovesc cerul. Povestește-mi toate ofurile tale. Greu nu este să trăiesc; greu este să trăiesc departe de tine.
Îmi place să cunosc oamenii încetul cu încetul, să încep să-i văd cu adevărat; doar că, mereu, după aceea, nu-mi mai place ceea ce privesc… ai spus, pare-mi-se, uitându-te la mine. Eu ți-am răspuns că mereu mi-a plăcut ce mi-a fost dat să văd. Uitându-mă la tine…
Arată-mi paginile cărții tale goale pe care eu vreau să o scriu. Destăinuie-te mie. Prefă-te că te ascult doar eu, adică nimeni. Haide să lăsăm aparențele; să abandonăm prefețele. Unde a rămas persoana de după mască? Povestește-mi despre ea, despre masca ta. Ființa ta ce a existat odată a ales-o; trebuie să însemne ceva, trebuie să însemne ceva măcar pentru mine. Îți doreai o scenă și să joci, iar eu eram spectatoare, fără voia mea, la continua tragedie. Mă întreb dacă lumea îți era scena (ori doar eu). Povestește-mi ceva, dar nu-mi șopti. Nu vreau să ajung un secret. Joacă ceva doar pentru mine. Aș fi vrut să-ți pot vedea ochii; să mă înec în ei. Să dansăm măcar pe străzi împreună sub cântecul celest.
Mereu păstrez bonul în caz că mă răzgândesc neașteptat în ultimul moment, deși nu o fac niciodată. Păstrez bonul și acum, în caz că te răzgândești tu pentru mine.
Fiecare ambalaj îl îndoiam într-o bărcuță, pentru a-l face să pară ceva ce mai are încă un rost, nu doar un… gunoi. Doar bărcuțe știam să fac. Tu luai bărcuța, o studiai, o deschideai încet, studiind-o mai departe (studiindu-mă pe mine), iar, apoi, făceai din ea un avion. Doar avioane știai să faci. Ne completăm, într-un fel, nu-i așa? Reciproc. Doar că eu nu-ți deschideam niciodată avioanele. Doar le păstram aproape de mine și te lăsam pe tine să fii.
Locuiam în casa de pe insula din parcul oarecare, în fața tuturor, nimeni observându-ne. Îmi doream o casă în nori, plutind cum îți plăcea să visezi. Îți doreai o casă undeva în adâncul mării, atât de departe, încât să nu mă mai pot sufoca. Putem zbura doar sub apă; păcat că ne înecăm. Măcar cădem liber unul în ființa celuilalt. Iluzionăm siguranța împreună.
Obișnuiam să-i povestesc nopții despre tine; îi pictam lunii chipul tău. Ai primit oare vreodată șoaptele mele? A reușit vântul nărăvaș să le ducă așa de departe, până la tine? Îmi plăcea să cred că există doar aceiași nori. Iar eu mă uitam de la mine la ei, iar tu te uitai de la tine la ei. Iar, de fapt, ne uitam unul la altul. Îți zâmbesc dintre nori; sper să mă vezi. Îți șoptesc dintre nori; sper să nu mă auzi niciodată.
Îți stau pe umeri. Mă ții pe umerii tai. Apasă-mă ușor pe cap să nu lovesc cerul. Lasă-mă să-mi iau zborul! Mă ancorez singură de cer.
I will let myself fall knowing that you’ll catch me.
