Probabil nu doar o dată ți s-a întâmplat să mergi obosit acasă și să spui că te întinzi în pat doar 10 minute și, după acele 10 minute, te-ai trezit un deceniu mai târziu. În timpul orelor se produce un fenomen mult mai straniu. Te uiți la ceas și vezi că e și un sfert, iar câteva clipe mai târziu, te mai uiți o dată ferm convins că ora se apropie de sfârșit și constați cu stupoare că au trecut abia cinci minute de când ai verificat ultima dată.
Cam aşa funcționează teoria relativității: timpul va zbura cu o viteză fulgerătoare atunci când faci ceva plăcut sau când te afli lângă persoane dragi ție. Altfel, el se va transforma în cel mai lent melc de pe faţa pământului.
Puține sunt lucrurile care reușesc să mă aducă într-un punct al disperării, dar timpul și cât e acesta de relativ e cu siguranță primul dintre acestea. Timpul nu e, în fond, nimic mai mult decât invenția noastră, un concept pe care l-am creat și folosit de milenii. De când am văzut că putem măsura durata zilei în funcție de poziția soarelui, am hotărât clar și răspicat că ziua are douăzeci și patru de ore, ora are șaizeci de minute, minutul are șaizeci de secunde și aşa mai departe. Deși noi l-am creat, acum simt că suntem mai constrânși de el ca niciodată, ca şi cum fiecare minut ce trece ne presează.
Pentru că ne place să nu ne îndoim de lucrurile pe care cineva în antichitate le-a descoperit și preferăm să le luam ca atare, am ajuns în punctul în care timpul ne controlează fiecare mișcare. Creația a ajuns să se întoarcă împotriva creatorului. Ne grăbim și fugim dintr-o parte în alta cu teama de a nu întârzia, să nu depășim timpul pe care o activitate îl are alocat. Fugim și iar fugim cu ochii îndreptați spre ceas și uităm să privim lucrurile cu adevărat importante. Uităm să ne bucurăm de cât de bine ne-am simțit stând în parc sau lenevind în pat și preferăm să ne gândim cât timp am irosit acolo. Adevărul e că timpul nu e irosit când îl investim în lucruri care sunt benefice pentru noi și care ne împlinesc.
Devoratorii de timp
Auzim în fiecare zi persoane care spun că nu au timp să se mai bucure de momentele de liniște pe care le aveau mai demult sau că serviciul le “mănâncă” tot timpul liber. Probabil cu toții ne-am confruntat într-un anumit moment din viaţă cu faptul că ne lăsam prinși de anumite datorii și lucruri pe care ne simțim nevoiți să le facem. Apoi ne trezim captivi într-un cerc vicios din care greu putem ieși și care nu acceptă înăuntrul său dorințele noastre și lucrurile care ne fac cu adevărat fericiți. Vina nu e probabil a timpului, ci mai mult a noastră.
În cartea “Momo” a lui Michael Ende am întâlnit un concept foarte interesant. Acolo, toate lucrurile care ne consumă timpul și care transformă viata într-o rutina monotonă sunt prezentate drept “domni cenușii”. Aceștia sunt ținuti în viaţă în totalitate de timpul oamenilor pe care ei îl consumă. Ei țin cont de fiecare clipă “irosită” și cum a fost petrecută aceasta, convingându-i pe oameni să înceapă să muncească pentru a recupera acel timp.
Aceasta este probabil cea mai buna reprezentare a societății. Ne sperie gândul că ne irosim clipele și muncim pentru a le recupera, dar nu facem altceva decât să ne lăsăm transfigurați de o vreme trecătoare. Preferăm să trăim o viaţă monotonă, prinși în îndatoriri, în loc sa trăim liber, fără să fim constrânși de timp și obligații.
Cred că am ajuns să percepem timpul ca pe un inamic, nu ca pe o unealtă care ne ușurează vieţile. Ar fi frumos să ne bucurăm de fiecare experienţă fără a ţine cont de timpul pe care unii ar spune că l-am pierdut. Să folosim minutele şi zilele ca să reţinem momentele cu adevărat remarcabile. Pentru atât și nimic mai mult ar fi suficient timpul.
Autor
Pasionată de artă, muzică şi tot ce înseamnă cultura în general, îşi doreşte să îi inspire pe cei din jur şi să îşi împărtăşească ideile şi sentimentele prin ceea ce scrie. Preferă să lase articolele să vorbească pentru ea în locul unei simple descrieri.