"You see us as you want to see us—in the simplest terms, in the most convenient definitions." - The Breakfast Club

 

(De la stânga la dreapta : Niles, Eloi, Jan, Casper)

Majoritatea artiștilor pe care îi auzim la radio sunt britanici sau americani. Din păcate în România nu se prea cunosc muzicieni de alta naționalitate decât cele pe care le-am menționat mai sus. Așa că, astăzi m-am gândit  să cunoaștem o trupă din Utrecht, Olanda, care ne vor încânta cu muzica lor vara aceasta la Electric Castle.

 

Povestea lor începe în 2005 când erau un trio format din Casper Starreveld (solist, chitarist), Jan Hacker (basist) și Lukas Lenslink (toboșar). În anul 2006 s-a alăturat formației actualul solist Eloi Youssef, iar în 2008 Lenslink a decis sa părsescă trupa, fiind înlocuit cu Niles Vandenberg. În vara anului  2007 au lansat primul EP intitulat Kensington,iarna anului 2008 îl aduce pe cel de al doilea Youth. Lansarea albumului de debut Borders a avut loc în 2009 ,urmat de Vultures (2012), Rivals (2014) și cel mai recent fiind Control (2016).

 

Borders

Precum orice prim album al unei trupe, Borders nu își găsește locul nici din punct de vedere al versurilor, dar nici al sunetului. Piese dansabile cu tente de pop, hectice și în același timp pline de versuri triste și haotice, sunt câteva cuvinte care ar descrie albumul în mare. Înclinat către genul alternativ, totuși vocea destul de constantă, dar răgușită și joasă împreună cu bătăile care țin tot albumul în frâu aduc un iz de rock în urechile ascultătorului. Friendly Fire, So Am I sunt genul de piese lente pe care ai putea să le lași să meargă în cameră în timp ce îți găsești ceva de lucru. Franklin Exits, Youth și What’s Gotten Into Us? te fac să fredonezi refrenul piesei fără să îți dai seama. When It All Falls Down după părerea mea, este piesa care capturează extremitățile albumului, dovedind adevăratul potențial al trupei.

 

Vultures

Vultures un album care plutește între rock și altrenativ, se oprește și exploreză mai multe genuri muzicale atât instrumental cât și prin vocea lui Eloi. Piese precum Send Me Away și Kilimanjaro tind să se asemene prin vocile care urcă și coboară în fundal și prin câteva secvențe instrumentale, dar totuși cele două reprezintă limitele albumului care îl și caracterizează. Go Down cu refren și chitări care te duc cu gândul mai degrabă la pop, bătăile tobelor și vocea răgușită a solistului trage piesa către zona rock. Atmosfera indie a albumul este adusă de Ride și Call My Name, piese care te fac sa te simți liber în ciuda unor versuri triste, dar până la urmă muzica este făcută atât pentru cei care își caută refugiul acolo, cât și pentru cei care doresc să uite de toate grijile pentru un moment și să se distreze. Cântecul final, Home Again balansează viitorul Kensington prin versuri, voce și sunet, urmând să deschidă noi orizonturi.

Rivals

După două albume de căutare continuă, Rivals stabilește sunetul specific Kensington. Povestind despre singurătatea din turneu, îmbinată cu piesele care nu te lasă să stai într-un loc, Rivals este amestecul perfect dintre alternativ și rock. Piese precum Streets, Done With It și War au ajuns să fie cele mai cunoscute și cele mai adorate live, probabil datorită faptului că trupa reușește să implice publicul în anumite secvențe. Little Light, începe cu un duo de chiară și pian după care ajunge să fie completat de încă o chitară și bass. Outro-ul piesei este ritmat și te lasă cu bătăile exacte ale tobelor chiar și după ce s-a terminat cântecul. Nu am cum să nu menționez Riddles, System și Rivals, care sunt pilonii albumului, adică în fiecare piesă am mai găsit secvențe care aduc un aer nou întregii creații muzicale.

 

Control

Cred că este albumul în care Kensington și-au păstrat sunetul specific în timp ce au explorat meleaguri mai lente și mai dure din lumea muzicii. Cu chitări zgomotoase și tobe a căror bătăi le simți în fiecare secundă, piesa Do I Ever deschide albumul într-un fel grandios și ritmat. Sorry este amestecul perfect dintre un cântec lent și unul rock. Pianul singuratic împreună cu vocea sfâșietoare a lui Eloi care își cere scuze pentru tot ce nu oferă ajunge să fie completată de tobe, chitară și bass, care te trezesc din visul care ți-a fost indus până acum. Rely On, Slicer și Bridges mai au un iz al albumului precedent, Rivals, un ritm dansant contrastat de limbajul tipic Kensington

 

Încă de la primul EP, Kensington au avut parte de o evoluție continuă. Cu piese ritmate contrastate de versuri inspirate din momente dificile din viața solistului și unele încurajatoare, Kensington este genul de trupa care te poate face într-un moment să dansezi, iar în celălalt să cazi pe gânduri. Vocea joasă, sfâșietoare și în același timp cu un iz de blândețe a lui Eloi Youseff se îmbină perfect cu versurile și linia melodica, armonizându-se și completând vocea de fundal a lui Casper. Dacă te-am convins să îi asculți, sper să te și văd la concertul lor de la Electric Castle.

 

Website: https://kensingtonband.com/

Facebook:  https://www.facebook.com/kensingtonband/

Instagram: https://www.instagram.com/kensingtonband/

YouTube: https://www.youtube.com/channel/

 

Comments

Comments are closed.