Povestea
Primul lucru pe care îl observă Matei fu faptul că încăperea era un curcubeu de culori de toate felurile. De pereți atârnau tablouri multicolore, iar, în mijlocul camerei, se afla un șevalet cu o ramă de pictat. Singurele obiecte din cameră care păreau neatinse erau o canapea verde, o masă mică și rotundă care stătea în fața canapelei și o bibliotecă plină cu reviste și cu cărți. Pereții, cândva de un alb imaculat, erau acum împroșcați cu vopsele vesele.
Matei se uită mirat în jur, minunându-se de diversitatea culorilor din acea cameră.
–Pssst, cine este el? îl trase Andreea de umăr, șoptindu-i la ureche.
–Mă cheamă Răzvan, spuse bărbatul, parcă citindu-i gândurile Andreei.
–Eu sunt Matei, iar ea este sora mea Andreea, se prezentă Matei.
–Doriți o ceașcă de ceai de mentă? întrebă Răzvan morocănos.
–Da, vă rog.
–Așezați-vă aici.
Cei doi copii se așezară pe canapea și așteptară cuminți până când Răzvan veni cu trei cești pline ochi cu ceai. Se așeză lângă Matei și îl întrebă:
–Ce vreți să știți de la mine?
–Vrem doar să aflăm niște informații despre ei. Ce legătură au cu jaful de acum două zile?
–Mă tem că multe, spuse Răzvan și scoase o fotografie din buzunar cu el și cu Constantin îmbrăcați în uniforme de poliție și zâmbind amândoi spre aparatul de fotografiat. Am fost cândva polițist, eram șeful unui departament foarte important. Constantin îmi fusese coleg și prieten până într-o zi, când, după o crimă, am descoperit, îngropată în pământ, o pungă cu câteva pietre prețioase. A vrut sa le păstrăm, însă eu am refuzat. Cu timpul, a devenit din ce în ce mai tăcut și nervos, vorbind rar și răspicat. Ceilalți polițiști au început să observe schimbarea și m-au întrebat ce se întâmplase cu el, fiindu-i cel mai apropiat amic. Nemaisuportând ideea, le-am povestit și lor totul despre pietrele prețioase. În acea noapte, am intrat împreună cu alți patru polițiști la el în casă. Când ne-a văzut, s-a uitat la mine, a dus mâna la șold și a scos un pistol. Doar doi am mai rămas. Am reușit să recuperăm nestematele, însă Constantin a fugit pe geam înainte să reușim să-l prindem. Pietrele le-am mutat în bancă.
–În aceea care a fost distrusă? îl întrerupse Andreea.
–Acolo, au fost depozitate, însă le-au mutat acum doi ani în banca de peste drum.
–Iar, despre ea, știți ceva? întrebă Matei, arătându-i femeia din fotografie.
–Nu, dar am impresia că ea îl ajuta să-și recupereze pietrele prețioase. Constantin nu o să se dea bătut până nu le recuperează.
După ce plecară, Andreea îl întrebă:
–Acum, ce facem? Nu ne-ar crede nimeni dacă le-am spune.
–Nu, asta este adevărat, dar avem locul următoarei ținte, răspunse Matei uitându-se la pandantiv. Am impresia că va ataca foarte curând.
Desene realizate de: Aiana Iepure și Teea Savu
