Psihologia adorabilității

 De ce ne comportăm atât de bizar în preajma câinilor? De ce vrem să-i strângem, să-i protejăm? Cum de le vorbim în vocea aceea caraghioasă? Există explicație mai bună decât :”Pur și simplu nu mă pot abține!” și motive pentru care aceștia merită toată iubirea pe care le-o putem oferi, dacă nu mai multă?

Agresiunea adorabilă (cute aggression)

 În ciuda numelui, agresiunea adorabilă nu oferă un sentiment violent. Aceasta creează un impuls să strângem un animal drăguț. Termenul provine dintr-un studiu al lui Orania G. Aragon din 2015, care a ajuns la o concluzie interesantă. Creierul nostru încearcă să balanseze emoția copleșitoare prin impunerea unui sentiment opus. Acest proces este caracterizat “dimorphic”, însemnând “în două forme”. De exemplu, când suntem triști sau speriați și zâmbim sau când suntem atât de fericiți și entuziasmați încât începem să plângem. Astfel, ne simțim copleșiți de iubire și dorința de a avea grijă de acel animal prețios și încercăm să ne calmăm pentru a reuși să protejăm cățelușul vulnerabil. În acel studiu, s-au procesat experimente în care s-a întrebat dacă am vrut vreodată să strângem ceva drăguț și dacă am făcut-o. Rezultatele au arătat cum 30% au vrut, iar 61% au făcut-o. Dar când este vorba despre mediul online sau o poză 2D? Atunci agresiunea adorabilă este intensificată, fiindcă apare frustrarea când știm că nu putem mângâia cățelușul.

 

Baby talk

 „Baby talk” este un termen englez care descrie vocea ridicată și puerilă pe care o folosim când vorbim cu un bebeluș. Această voce este diferită de cea pe care o folosim în comunicarea cu prietenii noștri canini. Conform “Anthrozoös ; A multidisciplinary journal of the interactions of people and animals”, nu accentuăm vocalele în vocea folosită pentru câini. Dar le place oare să vorbim cu ei într-un glas atât de înalt? Din păcate, nu s-au scris destule texte pentru a forma o teorie definitivă. S-a susținut însă, că aceștia răspund diferit în funcție de felul în care le vorbim. Un experiment descris de Național Geografic a plasat un câine în fața a doi oameni, care au fost instruiți să-i vorbească în diferite moduri. S-a descoperit cum câinele răspunde pozitiv vocii entuziasmate  și nu celei monotone. Apoi, s-a cerut să-i vorbească despre lucruri care nu aveau nici o legătură cu acesta, de exemplu cum a fost la cinema, într-o voce fericită. Apoi, dacă vor să meargă la o plimbare sau alte laude într-o voce monotonă. Rezultatele au arătat cum caninul nu a reacționat pozitiv la nici una dintre fraze, dovedind cum entuziasmul lor este format din mesaj, cuvinte cheie și intonație. O posibilă cauză ar fi faptul că au fost antrenați să răspundă unei asemenea voci încă de când erau mici. 

De ce iubim atât de mult câinii?

 Un factor științific ar fi evoluția. Câini au început să atragă atenția oamenilor când se furișau aproape de un foc sau de mâncare. Cu 15.000 de ani în urmă, lupii mai prietenoși au format o relație simbiotică cu oamenii. Lupii primeau căldură și protecție, iar noi primeam un avantaj la vânat și un sistem de alarmă împotriva străinilor. Relația s-a păstrat până în prezent, unde nu-i mai folosim pentru vânat, ci pentru suport emoțional. 

 Un studiu al Universității British Columbia a remarcat cum timpul petrecut împreuna cu prietenii noștri canini ne scade din nivelul de stres. Un grup de 246 de studenți a fost invitați în jurul perioadelor de sesiune la o întâlnire în care mângâie și se joacă cu căței. Grupul care a luat parte la întâlniri a avut un nivel mai scăzut de stres și unul mai înalt de fericire și energie comparat cu cel care nu a luat parte. 

 Un alt motiv pentru care iubim câinii este că ne oferă un sens al vieții. Știm că acestă vietate ne oferă loialitate și  afecțiune infinită, dar trebuie să avem grijă de ea. Trebuie să-i cumparăm de mâncare, să ne jucăm, să mergem la plimbare. Aceasta responsabilitate și gândul că cineva depinde de noi ne oferă un scop și un motiv de a continua. Acest motiv este puternic subliniat in generația noastra, cunoscută pentru nivelele ridicate de anxietate, singurătate și depresie. Un exemplu al loialității din partea noastră este când în 2005, uraganul Katrina a devastat America. Locuitorii au refuzat să evacueze făra să-și ia câinii, iar Congresul a fost obligat să introducă o lege pentru a îi acomoda. Un articol din „American Kennel Club” descrie cum generația nouă dorește să-și cumpere case pentru a avea o curte în care pot alerga cățeii. Este chiar al treilea motiv, mai popular decât formarea unei famili sau nașterea unui copil.

 Dar ce credeți voi, mai ales elevii tineri ai colegiului? Aveți un câine, sau v-ați dorit vreodată unul? Din experiența mea personală, câinele meu este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat de când m-am născut. De fiecare data când o văd cum aleargă spre mine și este necondiționat fericită să mă întâmpine la ușă, viața îmi pare mai frumoasă.