Ați observat cum în desene animate, animalul imită aparențele stăpânului? Dar în viața reală, reușim să identificăm vreo asemănare când îi vedem cum se plimbă pe stradă împreună? Dar când ne uităm la propriile animale de companie? Ceea ce pare a fi la început doar o comică coincidență a fost de fapt un subiect de studiu, care a susținut faptul că într-adevăr, stăpânii și animalele se imită reciproc.
Ochii sunt secretul
Studiul lui Sadahiko Nakajima din 2009 a încercat să descopere dacă judecăm o asemănare în funcție de caracteristici superficiale, ca și lungimea părului sau greutatea. Cei 500 de voluntari au trebuit să deducă care câine îi aparține cărui om, examinând seturi de poze. Unele poze aveau ochii sau gura acoperită a unui câine sau om. Cei care au primit pozele complete au reușit să ghicească 80% corect. Când gura stăpânului a fost mascată, 73%, iar când ochii unora dintre ei au fost ascunși, numai 50% dintre răspunsuri au fost corecte. Prin urmare, fără a vedea expresivitatea ochilor, alegerea s-a făcut la întâmplare. Această concluzie s-a definit după ce, atunci când doar ochii amândurora au fost arătați, 74% din răspunsuri au fost corecte. Dar ce pot ochii să însemne? Zicătoarea: „Ochii sunt poarta sufletului” poate fii o explicație metaforică.
Personalitatea care influențează marea decizie
Ochii reflectă atât aparențele, cât și starea în care suntem. Există o tendință narcisistă a omului de a alege, aproape inconștient, ceea ce ne este asemănător. Sentimentul de familiaritate poate aduce confort. Câinii sau alte animale sunt aleși și din această cauză, dar numai cei de rasă, având atribuții fizice pe care le căutăm concret. În schimb, personalitatea exprimată prin atitudinea primei întâlniri contează în marea decizie. Un animal mai timid, energic, agresiv, leneș sau care se comportă într-un mod care este familiar are șanse mai mari să fie ales de cineva care îi împărtășește caracteristicile.
De ce este relația formată atât de puternică?
Această similaritate în personalitate declanșează două întrebări. Cât de mult este învățat în urma adopţiei și cât de mult este știut dinainte. Animalele își dezvoltă în funcție de mediul în care trăiesc, anumite reacții. Poate că la prima întâlnire se sesizează o atitudine ușor interpretată ca fiind similară, iar creșterea în același mediu cu persoana i-o dezvoltă. Ca în căutarea unor relații, se urmărește o compatibilitate, o bază pe care se poate clădi prietenia. Un exemplu interesant pe care l-am găsit enunță cum relația cu un câine, el trăind în principiu 10-13 ani, este mai îndelungată decât media căsniciilor din America, fiind 8.2 ani.
În experiența mea personală, am remarcat câte ceva din oamenii întâlniți în animalele lor. Chiar și la alte animale, ca și pisici, păsări sau reptile, am observat această copiere a personalității. Totuși, nu se știe dacă ei ne copiază pe noi sau noi pe ei. Așadar, voi ați observat o asemănare, chiar dacă nu atât de enunțată ca și în desenele animate, dintre stăpâni și animalele de companie?
Autor
Amatoare de literatură, psihologie,animale si ceai. Nu vorbește mult, gândește înafara cutiei, pierde foarte multe lucruri, cred ca s-a indepărtat prea tare de cutie si a pierdut-o și pe aia.