Salut! Dragă cititor filozof, observ că încă stai în coconul interminabil trăind însăși lupta pentru a găsi originile umanității. Așa că revin în acest sezon estival cu alte posibile răspunsuri la întrebările care te țin treaz pe timpul nopții sau te fac să îți iei „zoom out” în timp ce ai vrea să te bucuri de clipe de neuitat cu ceilalți, ratând farmecul perioadei de adolescent. Știu și înțeleg perfect ce înseamnă să fii frustrat sau derutat de chiar viața în sine, iar cel mai simplu răspuns al meu este să părăsești stratul de nedumerire și astfel, să pășești în realul plin de răspunsuri. Desigur, ce enumăr eu în următoarea parte, este doar teorie, care se potrivește ca mănușa cu unele evenimente din viața noastră. Nu uita, tu, ești liber-arbitru și îți croiești singur drumul vieții. Iar, cum totul e parcă ca într-o oglindă cu efect de bumerang (dacă există așa ceva) ajung să îmi pun întrebări existențiale:
Punem totul în oglindă?
O altă teorie, care nu a putut fi demonstrată a fi validă sau invalidă, este solipsismul. Potrivit DEX Online: „Concepție, doctrina potrivit căreia singura realitate ar fi eul, conștiința individuală, întreaga lume exterioară existând numai în această conștiința”. Premisa acestei idei este că nimic nu există în afara percepțiilor noastre, astfel, sugerând o soluție care explică relația dintre existența interioară cu cea exterioară.
În opinia mea, omul oricât de mult ar încerca să scape din gândirea subiectivă pentru a percepe lumea într-un mod obiectiv, acesta se va întoarce în sfera propriilor cunoștințe – limitatul. Prin urmare, ajungem exact la ce se referă și autorul Marty Rubin „Fiecare vede doar propria reflecție în oglinda gândului”. Analizând mai de aproape acestă ipoteză, am realizat că într-adevăr nu pot scăpa de propria experiență, deoarece ea mă urmărește continuu. Pun pariu că după ce vei citi în continuare nu vei mai fi aceeași persoană care a fost acum 5 minute, am dreptate, așa-i?
Altfel spus, dacă ar fi să ne legăm și de trecut și viitor cred că am complica puțin treburile. Cum de fapt o chiar și facem, e în natura exploratorului curios să încâlcească tot, creând un haos confortabil.
Sau…e totul o iluzie a inconștientului?
O altă teorie, de data aceasta cu un titlu mai formal, este PREZENTISMUL. Este un concept potrivit căruia trecutul și viitorul aparțin unei lumi artificiale, inexistente, astfel încât prezentul este singurul real. Prin urmare, cred că viața se învârte în jurul unui punct: originea, iar ciclul în jurul acesteia (prezent în imaginea de mai jos) este imaginar până în punctul în care te afli, care este prezentul (ceva palpabil). Voi fi sinceră cu voi, după părerea mea, această idee simplifică complexitatea vieții.
Bine ați venit la spectacol…se numește viață
După părerea mea, totul se învârte în jurul unei piese de teatru, sub forma unui joc de marionete, în care tu, conștientul și viața, subconștientul schimbați rolurile de comandant-marionetă. E o piesă de teatru frumos acompaniată de muzică, dans, de simțire, dar și de ecoul abisului impenetrabil. Și sunt sigură că tu, cititorule, înțelegi la ce mă refer. Poate că e de fapt tofu cu salată și năut – o combinație ciudată de arome, ce te surprinde asemenea vieții și enigmele ei. Sau…aș putea, la fel ca voi să continui cu o mulțime de răspunsuri, care ar putea să vă satisfacă sau să vă plictisească; sigur e că orice, oricât aș mai explica pe aici, cu toții simțim același lucru în adâncul nostru: ca și cum plutim în infinitul cer pe un nor nepalpabil, întrebându-ne când vom pica în crudul real fără răspunsuri sau dacă cumva, vom reuși atinge ce este dincolo cu aria vizuală unde sunt deținute toate soluțiile.
Pe(ntru) altădată
Pentru asta, însă, pregătesc următorul și ultimul articol din această ediție, care va fi compus doar din părerile și răspunsurile Coșbucenilor. Până atunci, vă doresc să reflectați puțin în fiecare zi și să fiți recunoscători și pentru cele mai mici momente sau lucruri norocoase din viața voastră.
M-aș pierde în lumea artei, dacă nu ar fi ancorele realității. Poezia, literatura îmi dau fluturi în stomac, iar fotografia și pictura pur și simplu mă fac să mă simt de parcă pot zbura liberă în cosmosul înstelat. De altfel, în fiecare clipă, mă roade câte o întrebare existențială…