Despre artă stradală și busking cu Be Right Band (Upright Buskers)

Muzica face parte din aproape fiecare minut al vieții noastre, indiferent că este playlist-ul tău preferat, radioul bunicii sau muzica din lift. Fiecare dintre noi ascultă cântece din diferite sfere ale muzicii. Iar dacă tu, cititorule, nu o faci, sper să te conving în următoarele rânduri să-ți faci și tu un playlist, două.

Dar cum se manifestă muzica într-un mediu autentic, firesc, poate chiar pitoresc? Dincolo de industria muzicală și de concertele din stadioane? Cu întrebările acestea în minte, eu și colega mea, Andra, am avut plăcerea de a vorbi cu Alexandru și Andrei, fondatorii trupei Be Right Band (cunoscuți înainte și ca Upright Buskers), pe care cu siguranță i-ați auzit măcar o dată în Piața Muzeului.

Povestea trupei a început undeva prin 2019, dar vă las pe voi să descoperiți toate detaliile în interviul de mai jos. 🙂

IULIA: Pentru început, chiar aș vrea să știu cum s-a format trupa, din câte știu voi chiar în perioada pandemiei v-ați lansat, nu?

ALEXANDRU: În 2020 ne-am format, noi ne cunoșteam din 2019, ne-am mai intersectat în 2019 vara, cântând pe stradă, dar cântam separat.

ANDREI: El era cu contrabasul, eu cântam la chitară și cu vocea.

ALEXANDRU: Atunci, încă nu decisesem să facem ceva în direcția asta, eu oricum locuiam mai mult la Roma, în Italia și, mulțumită pandemiei, să zic așa, am rămas în Cluj și l-am cunoscut pe el. Așa am început să cântăm mai mult împreună. Dar, la început, nu prea îmi plăcea cum cânta, adică am zis că „Așa…”

ANDREI: „Așa mai bine cânt singur” 🙂

ALEXANDRU: Dar mi-a plăcut foarte mult evoluția lui într-un an și, de atunci, continuă să evolueze din punct de vedere muzical, artistic. Asta mi-a plăcut foarte mult la el și văd că vrea să cunoască din ce în ce mai mult și să cânte din ce în ce mai mult. Cam atunci, în vara lui 2020, am decis: „Hai să încercăm mai mulți să cântăm împreună, începem ca proiect de artiști de stradă și, după aceea, vedem unde ajunge și unde poate să ducă.”

ANDREI: Și, încet, ni s-a mai alăturat Sebi, care este toboșar, care are o trupă Score; Tim, care a terminat conservatorul anul trecut la pian, suntem foarte bucuroși că îl avem. A mai cântat alături de noi și Răzvan între timp, care e saxofonist, iar ultima persoană care ni s-a alăturat e Tea Vișan. Așa că acum putem să cântăm orice piesă.

IULIA: Cum ați ales numele Upright Buskers?

ALEXANDRU: „Upright” vine de la drept, onest, știi? Deci cineva care e upright. Și de la „upright bass”, pentru că eu cânt și la contrabas; și „buskers” pentru că e cuvântul britanic folosit pentru artiștii de stradă.

IULIA: Nu știam asta, nu îl auzisem înainte.

ALEXANDRU: Da, și am observat că foarte multă lume în România nu știa asta. În schimb, în afară, când vorbești despre busking, oamenii știu despre ce e vorba. Un busker asta face: cântă pe stradă, unii poate chiar de 20-30 de ani. Sunt și artiști de stradă care au vizitatori din alte țări, de exemplu la Roma sunt artiști care cântă de peste 40 de ani, sunt o istorie vie a orașului. M-am gândit la numele acesta și pentru că „upright” înseamnă onest. Noi suntem foarte transparenți, oamenii ne văd acolo, noi cântăm, aceia sunt banii pe care îi facem, în funcție de cine vrea să lase o donație. E o dovadă că noi de aici am pornit, adică de pe stradă, ca foarte mulți alți artiști – Ed Sheeran de exemplu.

ANDREI: Justin Bieber.

ALEXANDRU: Justin Bieber, Sting, ei cântau pe stradă când erau foarte foarte tineri și încet, încet au ajuns cineva.

ANDREI: Ai libertate mult mai mare pe stradă. Trece atât de multă lume, cineva tot o să te vadă la un moment dat. Poate nu acum, poate nu într-un an, poate în cinci ani, dar o să fi meritat tot efortul. În plus, e ca un fel de repetiție plătită. Sincer, acesta e adevărul. Bineînțeles că repetăm acasă și învățăm piese, dar pe loc ajungem să improvizăm foarte mult. Nu trebuie să ne pregătim cu 5 ani înainte. Știm că acelea sunt acordurile, acelea sunt cât de cât versurile și…dăi!

IULIA: Și cred că, având și public, e o altă experiență decât să repeți doar acasă, nu?

ALEXANDRU: Normal, mai scad emoțiile pentru scenă, te obișnuiești cu oamenii, cu publicul. Oamenii pe care îi întâlnești pe stradă sunt de toate felurile.

IULIA: Aveți vreo amintire preferată sau vreun moment care v-a rămas în minte de când cântați?

ANDREI: Cântam în Piața Muzeului și, la final, după ce ne-am terminat programul, a venit o doamnă care avea în jur de 40 de ani, era cu fiica ei. Ne-a spus „Să știți, băieți, că mi-a plăcut foarte mult cum ați cântat, dar nu am mai auzit cântecul ăsta, cine este autorul acestor versuri?” și am răspuns adevărul: „Florin Salam”, credea că noi glumim. Când și-a dat seama că i-a plăcut atât de mult o manea, nu a mai spus nimic, a plecat capul și a plecat.

ALEXANDRU: Având în vedere că noi avem varianta asta acustică de a cânta, cântăm și manele, nu e un tabu pentru noi.

ANDREI: Important e să aibă niște versuri bune și să ne placă linia melodică.

ALEXANDRU: Adică, care să aibă un mesaj. Iar noi, când le cântăm în formula asta acustică, nu prea sună a manele, sună a folk aproape. A fost destul de nostim atunci, adică doamna era complet șocată că i-a plăcut așa ceva.

ANDREI: Sau chiar acum, ultima dată când am cântat, s-a oprit un cuplu, s-au pus fix în fața noastră și ne ascultau. Cântam piesa „Heart of Fire” și la final ne-au spus că e cea mai frumoasă variantă a piesei pe care au auzit-o vreodată.

ALEXANDRU: De multe ori, s-a întâmplat ca oamenii să ne spună că le place mai mult felul în care noi interpretăm piesele decât variantele originale.

IULIA: Nu pot să mă exprim din punctul de vedere al unui artist, dar mi se pare că e cel mai uimitor compliment, să ți se spună că varianta ta e mai frumoasă decât originala.

ANDREI: Și să știi că poate nu e mai faină, dar cumva a ajuns la sufletul omului.

ANDRA: Discutabil, eu v-am prins odată în vară în Piața Muzeului și știu că ați făcut o atmosferă incredibilă, eram cu o prietenă și trebuia să plecăm, dar am stat pentru încă 5 piese. A fost foarte fain, mi-a plăcut. Atunci cred că v-am întrebat cum vă cheamă și v-am dat follow imediat. De atunci, vă urmăresc.

IULIA: Cum a început experiența voastră cu muzica? Ați făcut o școală de muzică sau pur și simplu din pasiune?

ANDREI: Eu am avut contact cu muzica de când eram mic, deoarece provin dintr-o familie de penticostali și tot ce am învățat despre muzică a fost la biserică. Acolo am învățat să cânt la mai multe instrumente. Toate acestea se întâmplau în Spania, pentru că am locuit de la 7 ani până la 14 ani acolo. Când m-am întors în România, am început să învăț chitară, pian și am început să cânt și cu vocea, acompaniindu-mă de instrumentele pe care le-am învățat. Cam așa, am ajuns aici.

ALEXANDRU: Eu am început cu muzica de la vârsta de 7 ani, am făcut vioară până în clasa a patra, apoi din clasa a 5-a am studiat contrabas la liceul de muzică și acum sunt la conservator; mă mișc mai greu cu terminarea studiilor. Am fost angajat și la orchestra filarmonicii din Iași, în urmă cu 5-6 ani, de acolo am plecat la Veneția. Acolo am lucrat într-o formație în piața San Marco, unde cântam la o cafenea.

 

Restul interviului îl veți descoperi în partea a doua a acestui articol, care vine spre voi cu cea mai mare repeziciune și cu mult entuziasm! Între timp, am vrea să știm dacă voi ați avut plăcerea de a-i asculta pe Be Right Band până acum? V-a plăcut?

Autor