E sâmbătă, 24 noiembrie. Stau cu ochii ațintiți spre fereastra ușor aburită și ascult un cântec liniștitor. Afară e puțin noros și rece, dar nu exagerat.
Probabil că așa era vremea și acum 27 de ani, în Londra acoperită de brumă. Deși nu se vedea din cauza ceții, de pe lume tocmai dispăruse o sclipire de lumină. Adusese atâta fericire în sufletele a milioane de oameni, doar ca să plece într-o clipă, brusc. Freddie Mercury, solistul trupei Queen, nu mai era, și întreaga lume se întreba „cum?” și „de ce?”
La fel cum mă întreb și eu acum.
Cum l-am descoperit pe Freddie
În 2009, am șapte ani și sunt cu părinții în vacanță, la mare. Seara, tatăl meu mă duce la un spectacol organizat de hotel. Ne așezăm în amfiteatru și așteptăm în liniște.
Brusc, începe o melodie puternică, dar fragilă în același timp. Nu știu ce înseamnă primele versuri, fiind în engleză, dar, din primele momente, vocea cântărețului îmi provoacă fiori pe șira spinării. Refrenul însă îl înțeleg: „The Show Must Go On!”
Dar oare despre ce spectacol e vorba?
Mai târziu, tatăl meu începe să-mi explice povestea din spatele melodiei neobișnuite. Pe cântăreț îl cheamă – îl chema, de fapt – Freddie Mercury, și acesta a fost unul din ultimele cântece înregistrate de el înainte să moară de SIDA, cu mult timp înainte să mă nasc eu. Eu nu înțeleg asta acum, dar cântecul e, de fapt, o reflecție asupra vieții din partea cuiva atât de aproape de sfârșitul ei.
Nu pricep cum poate cineva să privească moartea-n ochi și să fie împăcat cu ea, s-o sfideze chiar, mai ales când știe că zilele îi sunt numărate. Mi-e milă de faptul că acest Freddie Mercury „nu mai este”; moartea este încă un concept străin pentru mine.
Curând însă, până să ajung acasă, îl uit cu totul și pe Freddie, și pe spectacolul lui ce trebuie să continue.
Cum am început să ascult Queen
În 2015, am treisprezece ani și sunt cu greu de acord să ascult, în mașină, un CD de-al tatălui meu. Prima melodie începe lent și crește gradual, atât ca intensitate a ritmului cât și ca profunzime a stărilor pe care mile induce. La apogeul cântecului apar sunete ciudate și cuvinte inventate, cântate pe un ton glumeț, care mă fac să râd în hohote. De-abia la sfârșit îmi dau seama că solistul e același Freddie Mercury pe care îl știam de mică, împreună cu trupa sa, Queen.
Melodia, “Bohemian Rhapsody”, e capodopera trupei, și de data asta pot înțelege mai bine versurile și ce se ascunde în spatele lor. Reușesc să empatitez cu sentimentele lui Freddie și cu temerile lui, exprimate în cântec, dar nu pe deplin.
Cu toate astea, încep să ascult din ce în ce mai mult melodiile celor de la Queen. Există o melodie pentru aproape fiecare moment pe care îl trăiești, pentru orice sentiment ai avea. Asta mă face să mă simt în siguranță, ca într-o oază de liniște unde știu că totul va fi bine.
Cum am reușit să-l înțeleg pe Freddie
În 2018, am șaisprezece ani și devin entuziasmată când aflu că se va face un film despre membrii trupei Queen: Brian May, Roger Taylor, John Deacon și Freddie Mercury. Titlul filmului este, bineînțeles, „Bohemian Rhapsody”.
În sala de cinema, în afara momentelor amuzante, de altfel dese, domnește tăcerea. Toată lumea, indiferent de vârstă sau de preferințele muzicale, îl privește captivată pe Freddie. Toți zâmbesc când are parte de succese și tuturor le e milă (unii chiar plâng) când visele i se năruie.
Pe măsură ce îl văd trecând prin toate etapele vieții, prin lucruri bune și rele, încep să-mi dau seama că, în ciuda talentului imens, Freddie a fost la fel ca noi: un simplu om. Și-a asumat riscuri și nu a luat tot timpul deciziile potrivite, dar mereu a făcut ceea ce i-a plăcut în stilul său, fără să se lase doborât de părerile negative. Și încercat să fie fericit. Nu i-a ieșit mereu, dar până la urmă, cred că a fost împăcat cu tot ce a realizat și ce a lăsat în urmă.
Ce a însemnat, de fapt, Freddie Mercury
Cu toții știm povestea și ne așteptăm la o ultimă scenă lacrimogenă, care să se termine cu ultima suflare a lui Freddie. Dar sfârșitul dulce-acrișor ne ia prin surprindere. Narează ultimii ani din viața cântărețului, dar ultimul cadru filmat e în anii de glorie, pe scenă, unde se simțea în largul său și unde nu era judecat sau criticat.
Până la urmă, probabil că așa ar fi vrut Freddie să îl țină lumea minte. Nu ca pe un geniu tragic sau ca pe un star rock rebel, ci ca pe un simplu om care și-a urmat pasiunea și care încă reușește să-i facă pe oameni fericiți, mulți ani după moartea sa fizică.
Am spus „moarte fizică” deoarece cred că, atâta timp cât muzica și iubitorii de muzică există pe pământ, Freddie Mercury nu va fi muri niciodată.
Autor
Este pasionată de artă și încearcă să se descopere pe sine înconjurându-se de vise, speranțe și iluzii.