Te-ai gândit vreodată la modul în care tu asociezi o voce cu o imagine sau cu o persoană, atunci când o auzi, fiindcă îți amintește de ceva sau cineva? În cazul în care răspunsul la întrebarea anterioară a fost da, atunci poate te-ai gândit și mai mult la asta și ai luat în considerare și întrebarea: ce își închipuie un om orb atunci când aude o voce?

Auzul este primul simț care se dezvoltă la un om, în primele 12 săptămâni de viață. Studiile arată că oamenii orbi aud mai bine, pentru că percep mai bine informația acustică, datorită concentrării mai bune ai stimulilor sonori și motivelor fiziologice. Când vine vorba de taskuri perceptuale, precum localizarea unui sunet și schimbarea tonalității vocii, există mai mulți factori care influențează acest lucru, precum vârsta la care și-a pierdut persoana vederea (în cazul în care nu era de la naștere), deoarece se produce reorganizare neuronală și uneori centrii vizuali ai creierului sunt folosiți pentru procesarea sunetului.

Când vine vorba de percepția muzicii și a vocilor, în mod normal, observarea felului în care un om vorbește, gesticulează și mimica acestuia ajută la înțelegerea mai bună a sentimentelor acestuia. Un studiu medical arată că la scanarea RMN a unui nevăzător, creierul acestuia răspunde puternic la stimuli verbali în zona occipitală, și mai slab în zona temporală ale emisferelor cerebrale, invers față de la un om văzător. În cazul persoanelor nevăzătoare creierul se focusează mai mult pe tonalitate, timbru, ritm și intensitatea vocii, pentru a putea detecta sentimentele.
Orbii, atunci când aud o voce, o asociază cu o formă geometrică neregulată sau regulată, în funcție de imaginea pe care o creează vibrația sunetelor- orientarea acustică. Persoanele cu această deficiență din naștere asociază vocile în acest mod, iar cele care au orbit pe parcurs folosesc memoria vizuală anterioară pentru a asocia vocea cu o persoană sau un obiect.
Orientarea acustică a creierului este folosită prin ecolocație ca modalitatea de descoperire a plasării și a existenței unor obiecte din drum. Ecolocazarea poate fi pasivă sau activă. Cea pasivă se bazează pe sunete ambientale, iar cea activă se bazează pe emiterea unor unde sonore care dacă întâmpină un obiect, acestea se împrăștie și ricoșează. Asta ajută la calcularea distanței obiectelor, iar vibrația transmisă înapoi oferă informații cu privire la chiar și textura obiectelor.
Abilitatea de a interpreta distanța față de un obiect, prin ecolocalizare, se poate învăța chiar și de un om văzător. Tu ai încerca?

Credite imagini:
https://www.realitatea.net/tag/ecolocatie_/1
