Era sâmbătă, o zi în care băiatul era liber să facă ce dorea. Spre surprinderea lui, Andreea era trează, așa că Matei îi destăinui în liniște planul lui.
Se îmbrăcară și ieșiră împreună afară, pe străzile de obicei aglomerate ale orașului Cluj-Napoca.
Dacă plecai în timpul săptămânii la acea oră de acasă, cu siguranță urma să întâlnești o grămadă de ambuteiaje și de oameni certându-se care are prioritate primul. Dacă te trezeai târziu, cu siguranță, urma să stai în șerpișorul de mașini pline de întârziați. După vreo două ore de aglomerație dimineața, circulația se mai domolea până după-masa, când toată lumea pleca de la muncă, iar disputele începeau din nou.
În weekend, totul era calm, fiecare stătea acasă, iar, foarte rar, mai prindeai câte trei sau patru mașini în fața ta.
Cam așa era și în acea zi ploioasă. Totul dimprejur era umed, iar norii de deasupra dădeau de veste că urma să plouă. O asemenea vreme te face să te gândești la un pat comod și la o pernă rece. Vremea era atât de obositoare, încât până și faptul că te gandeai la ea te făcea irascibil.
Matei însă se simțea plin de energie, nemaiputând să nu se gândească la cazul preluat de el.
De pe strada principală, o coti pe o alee până ce ajunse la niște blocuri vechi. Se îndreptă spre o clădire care pesemne era în renovare, deoarece era împânzită de schele și de prelate menite să protejeze lucrarea.
Intrară, deoarece ușa era larg deschisă ca să se aerisească. Înăuntru, mirosea a lavabil și a vopsea. Lângă scări, era o trusă cu unelte care rămăsese uitată de un meșter aiurit. Scările erau bine luminate, întrucât becurile fuseseră schimbate recent, iar geamurile – înlocuite cu niște termopane moderne.
Cei doi copii urcară până la ultimul etaj, unde îi aștepta o ușă mare din metal maroniu cu un vizor mare în centru.
Matei își trase răsuflarea și bătu în ușă. Nu se auzi nimic. După vreo două minute, apăru în pragul ușii un bărbat înalt și slab, cu niște ochi pătrunzători și cu păr cărunt.
- -Ce vreți? întrebă bărbatul răspicat, cu o voce care îi făcu pe copii să tresară.
- -Am venit doar să vă punem câteva întrebări legate de…
- -Spune repede, că n-am răbdare! îl întrerupse bătrânul pe băiatul care mai avea puțin și o zbughea pe scări în jos.
Se uită în spate, la Andreea, dar și ea se speriase de înfățișarea bătrânului.
- -Știți ceva despre ei? întrebă Matei, arătându-i pandantivul pe care îl adusese cu el.
Fața bătrânului se schimbă vizibil de la nervoasă și înfricoșătoare – la tulburată de griji și de probleme.
- -Intrați, spuse bărbatul care îmbătrânise patruzeci de ani în doar zece secunde, grăbiți-vă!
Andreea intră fără să scoată o vorbă, însă Matei se uită în spate, la scările care duceau în stradă, iar, după aceea, acasă. Tare ar fi vrut să fie acasă, legănându-se în hamac cu un suc de portocale în mână și să se delecteze cu o carte sau să se dea cu bicicleta împreună cu un coleg de școală. Voia să facă orice altceva, numai înăuntrul acelei locuințe, nu voia să fie.
Atunci, se mai gândi și la cazul lui și se gândi că asta ar putea fi singura lui șansă să afle cine era cu adevărat în spatele acelui sinistru complot.
Trase aer în piept, realizând că, dacă intra, urma să afle adevărul.
Păși în față și trecu pragul, iar, în momentul când ajunse înăuntru, rămase mut de uimire.
Desene realizate de: Aiana Iepure și Teea Savu
