Cum autoritatea ne conduce spre propria cruzime

Adolf Eichmann a fost un nazist german, care a executat “Soluția finală”, rezultând în moartea a 6 milioane de evrei. După al doilea război mondial, el s-a refugiat în Argentina, urmând să fie răpit și adus în Israel. În 1961, procesul lui a fost difuzat publicului pentru a sublinia cruzimea Holocaustului. Eichmann și alți naziști au susținut că ei pur și simplu s-au conformat ordinelor date de superiori. Eichmann a fost oricum executat, dar puterea supunerii și schimbarea radicală a comportamentului social au devenit topice relevante de discuție. De aici pornesc unele dintre cele mai controversate experimente psihologice care încearca să afle ce s-ar întâmpla unui om bun într-o situație rea.

 

Experimentul lui Stanley Milgram

40 de voluntari au participat într-un experiment, despre care ei credeau că măsoară abilitatea de a învăța sub stres. S-a ales cine să fie elevul și cine profesorul. Elevul a fost legat într-un scaun electric, iar profesorul a fost însoțit de un om de știința în fața unui generator de șocuri, care urma să-i administreze elevului șocuri de la 0 până la 450 de Volți. Butoanele erau notate de la „șoc slab” la „șoc puternic” pâna la „șoc sever” sau „XXX”. Profesorul trebuia să recite niște cuvinte, iar dacă elevul reușea să le memorize cu succes, întrebările continuau. Dacă nu, îi se administra un șoc, care crește cu 15 Voțli la următorul răspuns greșit. În ciuda strigătelor de durere ale elevilor, toți profesorii au administrat cel puțin 300 de Volți. S-a ajuns în punctul unde elevul refuză să mai răspundă, dar tot este șocat. Tu ce-ai fi făcut? Probabil te-ai gândi că nu ai fi continuat experimentul, pentru că provoca durere intensă altuia. Ei bine, așa s-ar fi gândit și cei 65% din voluntari care au administrat „șocul XXX”.

                   (e=omul de știință, t=profesorul, l=elevul)

Totul era de fapt un scenariu construit de Milgram. Elevul și omul de știință erau actori, generatorul nu atingea decât 45 de Volți, iar voluntarilor li s-a explicat toată situația și au primit ajutor terapeutic pentru a trece peste acest eveniment traumatizant. Milgrant a concluzionat că nu numai personalitatea sadică permite omului să devină crud, ci și presiunea autoritară și educația care promovează supunerea. Figura autoritară, în acest caz omul de știință, provenea de la universitatea Yale, o instituție respectată, iar în lipsa unui act revoluționar de nesupunere, voluntarii s-au conformat și au distribuit șocuri care ar fi fost fatale. Totuși, o treime dintre voluntari au refuzat să termine experimentul și au empatizat cu durerea actorului. Aceștia pot fi văzuți ca o latură pozitivă a acestor rezultate șocante.

 

Experimentul lui Philip Zimbardo

Dacă în loc să observăm ce se petrece când oamenii sunt supuși autorității, vedem cum se comportă când li se oferă putere? Philip Zimbardo găsește în 1972 în „Experimentul de la închisoarea Stanford” răspunsul. 24 de studenți americani au fost împărțiți, din nou, în două grupe: paznici și prizonieri. Paznicilor li s-a explicat că experimentul studiază comportamentul prizonierilor și că grupa lor are rolul de a-i supraveghea tot timpul. Prizonierii au fost arestați, percheziționați și dezbrăcați de polițiști adevărați. Li s-au oferit câte o uniformă, un pat și un lanț legat de picior. Inițial, experimentul ar fi continuat timp de 14 zile, dar după numai 6, situația a scăpat de sub control. Paznicii erau abuzivi, le refuzau mâncarea, îi pedepseau aspru și îi izolau la fiecare ocazie. Prizonierii deveneau depresivi, anxiosi, unii se revoltau agresiv în timp ce alții credeau că merită tortura. 

Prizonierii și paznicii nu au primit instrucțiuni, nici nu a fost un actor care să controleze situația. Ei și-au atribuit roluri sociale și s-au comportat asemenea. Zimbardo a crezut că studiul dezvăluie puterea forțelor sociale, care influențează mai puternic decât firea lor deciziile luate. Astfel, până și un om bun poate comite fapte rele. 

Comportamentul lui Adolf Eichmann

Poate fi el scuzat? Nu prea, dar oricum nu acesta a fost scopul experimentelor. Când privim contextul istoric al naziștiilor (probelemele economice și vina primului război mondial) și propaganda la care erau mereu expuși, le înțelegem presiunea socială și succesul instaurării ei. După aceste experimente, chiar dacă suntem mai toleranți de cât în secolul 20, ne întrebăm ce acte de cruzime extremă am putea noi săvârși într-un anumit mediu.