A doua poveste: Márta Marmor.
Márta nu are încă 18 ani împliniți în mai 1944, când încep deportările. Născută în 1926, este o liceană obișnuită, care, aproape peste noapte, devine prizonieră a lagărelor de concentrare. Este urcată din Târgu Mureș într-un vagon de vite cu destinația finală Auschwitz.
Când ajunge în lagăr, este selectată pentru muncă silnică, acest lucru însemnând că are o șansă la viață, oricât de crudă ar fi aceasta. Márta reușește să supraviețuiască mai bine de un an, când, chiar înaintea eliberării lagărului de concentrare Auschwitz-Birkenau, aceasta leșină într-o zonă cu cadavre din cauza malnutriției și a oboselii. Gardienii lagărului, crezând că aceasta a murit, o aruncă în groapa comună pentru cei decedați, unde zace inconștientă. Când Armata Roșie eliberează lagărul, unul dintre soldați observă că ceva mișcă în acel morman. Márta, care se trezește alături de trupuri neînsuflețite, capătă forța să se miște și să semnaleze că încă trăiește, lucru care o salvează.
Cu ajutorul îngrijirilor medicale, reușește să-și revină, întorcâdu-se înapoi la Târgu Mureș, unde își termină studiile, iar, mai târziu, se căsătorește cu un alt supraviețuitor al Holocaustului și al Auschwitz-ului, Robert Marmor. Domnul Marmor a fost de asemenea deportat la Auschwitz, fiind și el de etnie evreiască. În data de 6 martie 2015, prin Decretul nr. 64/2015 al Președintelui României, Klaus-Werner Iohannis, Mártei Marmor îi este acordat Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Márta Marmor s-a stins la data de 1 ianuarie 2021, la vârsta de 95 de ani. În această poză, îi poți vedea pe Marta și pe soțul ei, Robert.
Márta și Robert Marmor
Ultima poveste este cea a lui Gál Ștefan. Este student la Universitatea din Viena, când Austria este ocupată de Germania nazistă. Acesta, fiind de etnie evreiască, este trimis la muncă forțată timp de doi ani până când, în 1940, este mutat la Auschwitz. Ajungând în lagăr, gărzile germane întreabă dacă este vreunul dintre prizonieri brutar, iar István, cunoscând limba germană, ridică mâna fără să stea prea mult pe gânduri. El nu este brutar, dar își dă seama că, în bucătărie, are șanse mai mari de supraviețuire, acolo fiind mai cald și având mai multă mâncare. Are dreptate: în 1945, când lagărul Auschwitz este eliberat, Gál Ștefan se întoarce în Târgu Mureș, unde își petrece restul vieții. El a trăit să povestească și întâmplările celor neîntorși din lagăr, spre exemplu soarta fostei sale vecine, Németh Klára.
Domnul Gál și fiul lui, Tommy
Dar, într-un final, nu moartea acestor oameni este importantă, ci viața pe care au trăit-o, emoțiile pe care le-au simțit și oamenii care au fost și vor rămâne în poveștile noastre…
Autor
Minunat articol Carina❤️❤️