Găuri de iepure

Încep acest articol cu o aluzie la una dintre cărțile mele preferate. Locurile în care să te pierzi le văd precum gaura iepurelui alb din Alice în Țara Minunilor. Nu te pierzi în neant, căutând disperat o ieșire, ci te pierzi în plăcere și visare. Regăsirea personală defavorizează întoarcerea la rutina zilnică. Astfel de locuri există. iar un clișeu ar fi să spun că sunt chiar mai aproape decât crezi însă, o absurditate ar fi să nu ți le arăt, și chiar o ipocrizie ar fi să spun că le-am văzut pe toate. Cu acest prolog voi pătrunde din nou în găurile iepurelui și vă voi spune ce am găsit în fiecare.

1. Prima gaură m-a dus în apropiere de casă. În acest loc, ca să mai fac o aluzie la mai sus menționata carte, florile vorbesc. Poți fi orb și să auzi cum cântă sturzul de pe creștetul unei statui, să fii tu surd și să vezi utopia colorată de paleta tezaurului oriental, să fii fățarnic (căci și aceasta e o boală) și să te împiedici de acest loc dres cu râu și deal, un asemenea Eden. Numele acestui loc nu e complicat, în antiteză cu ce ascunde, dar bănuiesc că nici gradina raiului nu era o simplă grădină. Grădina Botanică. Te plimbi și timpul se mișcă odată cu frunza, cu marșul melcului, cu zumzăitul morocănos al albinei, cu căscatul scorburilor de copac. Te rătăcești și te învârți în cercuri precum Tezeu în labirint, și găsești totuși scăpare la fiecare colț de drum ce se colorează în timp ce te îndrepți spre ele.

Grădina Botanică Alexandru Borza, Cluj-Napoca    

2. La o aruncătură de băț, ca să vezi și să nu crezi, văd prin gaura cam strâmtă, că priveliștea e în dungă. Se întinde pe hectare, dacă nu ar fi geografia, le-aș vedea precum hotare. Turla bisericii se înalță mai spre soare în timp ce vărgată se lasă piață de străzi, alei și coridoare. Geometria e sfidată de vraful caselor îmbinate, arătând precum un triunghi, cerc, dreptunghi, pătrat, ce laolaltă s-au îmbrățișat. Nu sunt Ana Blandiana să scriu întâmplări de pe strada mea, oricât de mult aș vrea, eu pot zilnic a vizita și de la balcon privi cum se mai scrie încă o casă pe harta mereu schimbată. Liber ca pasărea, cu Someșul la picioare se arată în splendoare dealul, zid cu trepte și o impozantă cruce. Belvedere, cuvântul nu minte, prea puține descrie acesta, prin patru silabe o sută de locuri și încă sute de oameni, sub sute de raze de soare ori sute de stropi de ploaie, sute de păsări dintre care sute călătoare. Patru sunt și tot patru vor fi, anotimpuri veșnice de a-l privi.

 

 

Parcul Cetățuia, Cluj-Napoca

3. A 3-a are trei coridoare, unul în mijloc, doua în laterale. Treci prin primul și găsești curenții culturali exprimați prin pătrate înrămate. Perioada renascentistă până la contemporan se întinde sub privirile mirate ale impozantelor capuri pictate. Orice vrei găsești aici, nu e piață, nici magazin, ci modul obiectiv ori subiectiv de a privi oameni, mese, peisaje ca printr-o lupă, ciob de sticlă sau uneori chiar caleidoscop. Culori vibrante ori pierdute în clar obscur nu se rătăcesc și în timp. Timpul însuși nu mai știe secolul sau ceasul, nici religia, nici pacea sau războiul, nici chiar știința, filozofia, stă în colțuri ori la ferestre, privind minunile terestre.

     Muzeul de Artă, Cluj-Napoca

4. La est de primul coridor și la vest de cel din urmă, stă în mijloc o cărare, ce duce spre-o poartă de lemn. O fi ea oare îmbătrânită sau înlemnit-a de la vreme, în genunchi simte că o doare câte un vânt de păcat, scârțâie și e grea de spate, dar jurământul sacru-l poartă. Uite că apără și astăzi comoara națională din ansamblul bucolic, acum este un muzeu, rupt poate de realitate, dar ieri a fost prezentul altcuiva ce pătează în prezent istoria. Mâine oare ce va fi? Poate vom decădea în rudimentar sau vom evolua păstrând în memorie locurile de origine și plecând spre cele străine. Iată cum țeapănă stă roata morii, zgrunțuroasă e piatra presei de ulei, în fața unei case mici războiul de țesut își jelește amarnic stăpâna, un fir de ață le mai leagă din covorul ce miroase a naftalină. Un întreg sat este ocupat doar de fantome, ce se bucură de soare, și pomii fructiferi își recreează și azi în tihnă poveștile din copilărie. „Alege oricare cărare” ar spune nucii, cucii, păpădia…oriunde ai fi, minuni se arată, de la poiană până la vechiul atelier. Poate că te pierzi în marea de rădăcini, sau în labirintul de cărări, în capcana albinelor, în jocul sprinten al urzicii, dar bătrânul din lună-și are aici nevasta. Vara ansamblul e orb de la secetă, cu un singur ochi de apă, dar nevastă-sa ba, cu mai mulți de cât poți număra și o voce solemnă, bătută de clopot în turlă. Arată ca o biserică de lemn, poate asta vrea să fie. Eu îi văd însă fusta ce ar trebui să fie un acoperiș, cum ascunde două cocoașe prelungite de un gât țeapăn. Și ca să-și ascundă vârsta sub pălăria de ursitoare, își pune părul grizonant sub ea, ce mai iese iarna în așchii dezordonate. Îmi iau adio de la poartă, de la drum, de la pădurea ce o înconjoară, bătrâna începe să adoarmă. Ușa la închidere parcă toarce, toate mă așteaptă aici până la vară, când mă voi întoarce.

Parcul Etnografic, Cluj-Napoca

5. De la Do am mers la Re, și de la Re mergem la Mi. Următoarea gaură e o gură spartă. Până acum fauna a avut misterul ei, dar de ceva vreme încoace stă prinsă în flagrant, precum un șoarece prins de pisică. Acest loc pe o notă sinistră face ca toate fabulele să se întâlnească, leul și șoarecele, greierele și furnica, uliul și găinile, bivolul și coțofana…Ori unul altuia își poartă pică, s-or fi trezit cu fața la cearceaf, dar tac, liniște și pace, până și musca pentru liniștea ei e de admirat. Mii și mii de exemplare de diverse mii și mii de animale se prezintă pacifiste, carnivori sau ierbivori, prădători feroce ori pradă, stau vizavi și nu clipesc, zici că ar ține un concurs. Pe tavan s-au cocoțat păsările precum îngerii Capelei Sixtine. Stau nemișcați, dar juri că zboară. Oare este asta o iluzie…? Chiar și ursul, cămila, bivolul un-doi-trei-la-perete-stop se joacă. Fascinația continuă, mă perind pe la fiecare cameră, rafturi de sticlă nu se sparg de frica a ceea ce adăpostesc, fie că arată ca un fluture obișnuit sau ceva mai puțin terestru. Savană, tundră, pădure tropicală, munți, oceane, de peste tot gazdele se arată, fie că vorbesc fluent spaniola, limbajul semnelor ori un fel de ciripească. Părăsesc și acestă gaură, cu bucuria că am văzut cum fabula prinde viață…Nu am văzut eu toată lumea, dar animalele i le cunosc, și voi mai veni în altă zi să le recitesc povestea, într-o zi o voi ști pe de rost.

  Muzeul Zoologic UBB, Cluj-Napoca