Dearest, You taught me how the world works. Și am privit în patru ore o noapte lungă cât pentru un întreg popor. Era ca una dintre acele cabine de filme 7D în care ne ascundeam când eram mici, îți mai amintești? Însă, dacă atunci aș fi vrut să mă întind din al meu loc ca…
Și voi dansa chiar de nu știu să dansez. Voi dansa în ploaie, cu ploaia, cu stelele căzătoare, cu tine – steaua mea. Căci ție îți plăcea să dansezi, iar mie îmi plăcea când ploua. Iar eu dansam pentru tine și tu plouai pentru mine. Ți-am promis odată că vom fugi de această lume mult…
Promisiuni Dragă cititorule, ai văzut vreodată o floare? I-ai cunoscut fiecare petală, ai înțeles de ce e frumoasă, de ce se află aici? Îți pun aceste întrebări pentru că te-am văzut ieri trecând pe lângă ele, pe lângă noi, cu gândurile în buzunar. Nu îmi îngădui să mai treacă o lună peste cer fără să-ți…
Mereu mi-au plăcut diminețile. Mă trezesc fără să știu cine sau unde sunt, iar când cred că sunt pregătit să accept realitatea, mă scutură amintirea unui vis. M-ar fi îmbrățișat cineva sau aș fi primit un biscuit, dar e prea târziu, nu mai pot să folosesc cuvinte ca să îl descriu. Rareori exprimăm ceea ce…
I s-a spus odată Copilului din mine Că pentru noi există Un scop numit iubire. Am auzit legende Despre lupte eterne Pentru ca ființele nici născute Să manifeste această afecțiune. Astfel, îmi văd lumea Ca o priveliște de sticlă, Care mereu strălucea Frumoasă, dar spartă În fragmente de memorie, Fragmente de oameni,…
Încep acest articol cu o aluzie la una dintre cărțile mele preferate. Locurile în care să te pierzi le văd precum gaura iepurelui alb din Alice în Țara Minunilor. Nu te pierzi în neant, căutând disperat o ieșire, ci te pierzi în plăcere și visare. Regăsirea personală defavorizează întoarcerea la rutina zilnică. Astfel de locuri…
Cea mai mare teamă a mea au fost monștri de sub pat. Ciudat, acum sunt cea mai mare realizare! Simt din ce în ce mai tare ca e o adevărată putere să crezi în povești, să mai crezi că lucruri se întâmplă pur și simplu, pentru că viața are nevoie de momentele ei de respiro.…
Se plimbă umbre pe pereții murdari de timp. Tavanul nu mai e tavan, e scândura pe care își încearcă norocul iluziile mele. În colțuri așteaptă rațiunea, îmbătrânită. În sfârșit, pe covor, în trupul pierdut, mă recunoști pe mine. Așa, cu acest chip straniu a început fiecare zi, rupând din mine câte un pic și dând…
