Am fost aici

Mereu mi-au plăcut diminețile. Mă trezesc fără să știu cine sau unde sunt, iar când cred că sunt pregătit să accept realitatea, mă scutură amintirea unui vis. M-ar fi îmbrățișat cineva sau aș fi primit un biscuit, dar e prea târziu, nu mai pot să folosesc cuvinte ca să îl descriu. Rareori exprimăm ceea ce simțim în profunzimea noastră. Aș putea să scriu despre cum razele soarelui luminează flora de lângă mine, dar nu și despre plăcerea de a vedea peisajul, pentru că doar aș minți. Lumina cade pe frunze ca un sentiment pe suflet, așa că mă duc să-mi caut lumina mea.

Ea e o veche prietenă care stă la o cabană făcută de noi lângă lac. Totuși, când ajung acolo, casa e abandonată. Probabil nu i-am acordat destulă atenție și a plecat, nu știu ce mi s-a părut mai important, iar acum nu mi-a lăsat nici un biscuit. Aici puteam sta ca să scap de probleme. Mergeam pe lângă lac în aproape zi, discutam despre soare, oameni și pisici. A fost destul? Eu simt că am eșuat chiar dacă îmi place locul acesta, și că ar trebui să fiu executat. Adică, e vina mea. Să fie cineva din trecut responsabil, iar atunci să nu mă obosesc să-mi mai pese? Sau să spun că așa e destinul și accept că nu contează cum acționez? Presupun că doar nu mă pot ierta. Cum aș putea să o fac? Am o singură viață, iar eu mă plimb singur pe drumuri. Nu am unde să mă întorc acasă și am impulsul să fug pe toate străzile. Nu știu ce să vreau acum. Totuși, parcă există puritate în a fi confuz. Ești pus să te gândești la ce e bine, iar problemele sunt mereu particulare, oricât ne-ar plăcea să clasificăm totul și să urmăm niște standarde. În cazul acesta, ce ar fi bine acum? Probabil să stau puțin, sunt prea obosit ca să mai gândesc.

Aici la marginea orașului e perfect. Se pot vedea copii dansând într-o piață și luminițe ținute de o ață. Din cer îi veghează aceiași aștrii care i-au îndrumat pe strămoși. E greu de crezut că nu toate lucrurile au o esență când sunt sincere, precum umplutura unui biscuit. Altfel, nu am avea nimic cu adevărat personal, nu am prețui amintirile. S-ar putea să fiu putred înăuntru, nici nu-mi amintesc când eu am dansat ultima dată, dar voi reține mereu că noi am fost aici, în existență. Am adormit înainte să termine copiii hora, în timp ce câteva păpădii treceau deasupra mea.