Și voi dansa chiar de nu știu să dansez. Voi dansa în ploaie, cu ploaia, cu stelele căzătoare, cu tine – steaua mea. Căci ție îți plăcea să dansezi, iar mie îmi plăcea când ploua. Iar eu dansam pentru tine și tu plouai pentru mine. Ți-am promis odată că vom fugi de această lume mult prea zgomotoasă, vom fugi într-un loc, undeva departe, pe un deal, și vom admira cerul nopții și vom mânca înghețată. Dar am rămas doar eu admirând razele de soare ce mă orbesc și mă topesc mut. Așa că voi dansa în ploaie sub lună. Vreau să simt ploaia arzândă pe a mea piele, întrucât mi-e dor și nu mă lasă în pace amintirile în care îmi sărutai tandru pielea și ființa, amintiri ce nu au existat. Și m-am săturat să fiu privită de stele, de soare, care este și el o stea. M-am săturat de promisiunea razelor bătrâne ce îngheață veșnic în depărtarea lor eternă. M-am săturat și îmi doresc acum luna. Vai, nesăbuită sunt! Doamne, cruță-mă!
Sunt întrebată și urmărită de viitorul meu. Pare-mi-se că, pentru ceilalți, sunt doar omul ce ar putea fi, ce ar fi putut fi, nu și ființa care sunt. Dar, poate, asta este doar o speranță prostească a lor. Întrucât, de ajuns, n-am fost niciodată. Nici măcar pentru tine, care nu m-ai întrebat de viitor, despre ce avea să vină, vreodată. Aici, am greșit. Însă aceasta este toată ideea de fapt – să devin ceea ce credeai deja că sunt. Dar, măcar, nu am dezamăgit. Căci stelele încă mă mai veghează de după nori. Chiar dacă ai plecat, te-ai asigurat că va avea cineva grijă şi de mine.
Sunt întrebată de viitor și nu știu ce să răspund. Cum să mă pot vedea pe mine când nu-i pot vedea nici măcar pe ei? Le-aș descrie dorința garsonierei minții mele. Ioana Pârvulescu a spus odată că fiecare om găsește speranță și amar adevărat doar în căminul, în acasă, pe care și-l imaginează, și-l construiește cărămidă cu cărămidă în propria realitate. Ți-am mai povestit de ea, mult am mai citit-o, îți amintești? În garsoniera mea, s-ar rătăci o eu, o pisică neagră, și mii de lucrușoare a căror poveste îmi doream să ți-o spun și nu am mai reușit. Obiectele pe care le-ai cunoscut deja le las în spate. Nu mai au rost. Întrucât tot ce-mi doresc este să te aștept și te voi aștepta în garsoniera mea, ce nu va fi a mea niciodată.
Știu că m-ai admirat cândva. Ce numeai tu ambiție și ce credeai tu reușite. Te bucurai în locul meu, te bucurai cât și pentru mine. Voiai să reușesc eu, fiindcă nu credeai că vei putea tu. Ei bine, tu ai putut și m-am bucurat să fiu martoră la ce prevăzusem de demult. Așa că voi fi brutar când voi crește mare. Nu știu dacă voi fi fericită cum ne-am promis odată. Dar voi dansa și va ploua și voi dansa în ploaie. Iar luna mă va licuri până la nesfârşit.
Tu m-ai visat. Și nu mai vreau să fiu visată vreodată. Sper să te pot visa și eu cândva.
Îți mulțumesc ție, care încă faci parte din mine. Rămâi cu bine!
Autor
