Prima pagină

În spatele porților Tribunalului

Deși îl vedem în fiecare zi, nu toată lumea știe exact ce se întâmplă la tribunal. În cadrul unei vizite pe care am făcut-o la Tribunalul Cluj, ne-au fost prezentate succint fundamentele justiției românești. Intrând dinspre Curtea de Apel, intri într-o sală largă cu decorațiuni care amintesc de perioada austro-ungară. Ne aflăm în această sală…

Școli prin lume

Educația este una dintre temele de interes major pentru orice societate, respectiv, nivelul la care se află, ce este bun și ce este rău, planuri de schimbare, variante de reforme. Toate plasate într-un mediu amical, o discuție cu prietenii, sau într-unul politico- administrativ, o ședință de guvern. Suntem cu toții pricepuți în a reforma din…

Cum să răspunzi la mesajele primite de sărbători

  „Fie ca…” așa încep majoritatea mesajelor primite de mine în ultima vreme. Nu știu voi, dar reflexul meu e să-mi dau ochii peste cap și să-mi pun numeroase întrebări cu privire la relația mea cu persoana respectivă(uneori cu privire la nivelul de inteligență, doar uneori, cu precădere când mesajul depășește o anumită lungime sau…

Devoratorii de timp

Probabil nu doar o dată ți s-a întâmplat să mergi obosit acasă și să spui că te întinzi în pat doar 10 minute și, după acele 10 minute, te-ai trezit un deceniu mai târziu. În timpul orelor se produce un fenomen mult mai straniu. Te uiți la ceas și vezi că e și un sfert,…

Ești din Coșbuc, dacă…

 Aici, la Țaitung, dorim să fim vocea elevilor, dorim să scoatem la iveală toată ghidușia și frumusețea din toți colegii noștri, așa că astăzi, de 1 aprilie, am decis să ne îmbătăm cu mândria de a fi un elev al Colegiului Național „George Coșbuc” sau mai bine zis: „Coșbucean”. Vă rugăm să luați aceste afirmații…

Muzica neascultată: Noah Gundersen

 Lumea e mereu în schimbare. Nimic nu rămâne la fel pentru totdeauna. În fiecare an, stilurile se schimbă și pentru a rămâne relevant, omul trebuie să se schimbe odată cu lumea. Astăzi, după o lungă așteptare, voi prezenta un artist care deja a devenit sinonim cu schimbarea: Noah Gundersen.   Cine este Noah Gundersen?  …

Fenomenul „bullying” – un altfel de conflict

Imaginează-ți un univers paralel în care majoritatea e formată din oameni cu dizabilități fizice şi mintale, iar minoritatea o reprezintă persoanele normale. O lume în care cei diferiți sunt izolați şi agresați doar pe baza individualității lor, la fel ca în realitatea noastră. Apoi întreabă-te: oare cum îți dai seama că eşti diferit? Realizezi pe…

Ada Milea- haz la promoție 4+1

Indiferent că e vorba despre cântece pentru studenții de la medicină care care au nevoie de un femur, ori melodii despre oameni de zăpadă sau inspirate din piese de teatru pentru copii… mai mari, Ada Milea va găsi pentru fiecare dintre voi câte ceva potrivit. Ada Milea s-a născut în Bistrița și, deși a terminat…