Prima pagină

Cupa Mondială- Cel mai mare eveniment sportiv din 1930 până în prezent

  Cupa Mondială, turneu al echipelor naționale masculine de fotbal, care determină campionul mondial al sportului, este cel mai popular eveniment sportiv din lume, atrăgând miliarde de telespectatori la fiecare ediție.  Fanii fotbalului călătoresc din întreaga lume pentru a-și susține echipele preferate, depunând eforturi enorme pentru a asista la acest eveniment special. Bucuria pe care…

Cum să supraviețuiești liceului

Se spune că anii de liceu sunt cei mai frumoși 4 ani din viață. Există însă momente în care orice adolescent, ajuns la o treaptă mai înaltă de învățământ, își pune întrebarea: Oare aceștia chiar vor fi cei mai frumoși ani ai vieții mele? Acest gând poate pune multă presiune asupra bobocilor de liceu care,…

De ce să numărăm după 18?

  Noi toți privim vârsta de 18 ani tronând în distanță când ne apropiem domol și perpetuu de ea. Numărăm 14, 15, 16, 17… iar eu, la câțiva metri de ea, privesc un zid, un accident care așteaptă să se întâmple. Nu este importantă în sine vârsta, dar, pentru mine, ea semnifică libertatea, iar prin…

What happened to MTV?

The rise and fall of MTV: how television revolutionized the music industry „Ladies and gentlemen, rock ‘n’ roll”. Those were the words that launched the tv program that would become the biggest influence on pop culture in the 80’s, 90’s and early 2000’s. Music Television was launched on August 1st, 1981. It intended to be…

Despre Coșbucul anilor ‘60 -partea a doua

Uite și partea a doua! Apropie-te cu grijă… timpurile s-au schimbat, dar noi tot oameni am rămas. Să ne aducem aminte că, dacă am fi perfecți, nu am mai avea cu ce să fim umani…   AUDIO 4 INTERVIEVATĂ: Numele meu este Alina Fiman, e un nume german, soțul meu a fost de origine germană.…

Cum îți dai seama că a venit toamna la Coșbuc?

Toamna este anotimpul în care tot ce a fost în vară viu pălește cu împlinirea anului la fel ca dorința mea de a avea mai mult chef. Nu te lăsa păcălit ca la alba-neagra de dansul frunzelor pentru că, chiar sub nasul tău, ele se amestecă și se ascund una sub cealaltă, iar, în final,…

Despre Coșbucul anilor ‘60 -partea intai

  Ani de liceu / Cu emoții la română / Scumpii ani de liceu / Când la mate dai de greu / Ani de liceu / Când ții soarele în mână / Și te crezi legendar, Prometeu…          Pe aceste versuri au pășit douăzeci și doi de elevi pe poarta școlii noastre,…

Histrionada Liceenilor

Actul I: If music be the food of love, play on;   În fiecare vară muribundă spre asfințit de soare, o lumină totuși răsare și strigă din Cluj-Napoca, chemând liceeni din țară pentru a crea un festival în sânge teatral. În această piesă dedicată lui Apollo și tinerilor, personajele sunt organizatorii, actorii, voluntarii și spectatorii,…

“De câte ori” – Sara Bîrzan

   De câte ori -Sara Bîrzan- De-abia îmi aduc aminte De câte ori Am iubit De câte ori Am iubit atât de tare încât nu am mai simțit  De câte ori a fost „vanitas” în vene, în cap și în suflet Toate rădăcinile emoțiilor, Sentimentelor mele Se nasc din iubire. De câte ori Am plâns prin…

Povestea lui Bonnie and Clyde

The power of the lovers They don’t think they’re too tough or desperate, They know that the law always wins; They’ve been shot at before,  But they do not ignore That death is the wages of sin. Bonnie Parker și Clyde Barrow formează unul dintre cele mai cunoscute cupluri de criminali, dar sunt și vedetele…