Prima pagină

„FAUST”, Sibiu – Review

Faust. Un termen care nu mai are nevoie de introducere. Capodopera lui Goethe, pactul ce îi poartă numele… E aproape imposibil să nu le cunoști. Mai mult, dacă ești din România și ești și mare fan al teatrului, aproape sigur ai auzit, măcar, de „FAUST” al lui Purcărete. Dacă aș fi critic de teatru, probabil aș…

IN MEMORIAM

Când scriu, e 29 octombrie. A murit Mihai Constantinescu. Doar cu câteva zile înainte, sub semnul lui 15, s-a dus și Tamara Buciuceanu Botez. Nu credeam că te poate îndurera moartea unor oameni pe care nici nu i-ai cunoscut, oameni pe care îi asculți cu drag de niște zile bine numărate. Cred că cel mai…

De ce să fii voluntar?

Voluntariatul. Cu toții am auzit de cuvântul acesta sau am fost, cel puțin o dată, voluntar pentru un eveniment. Cei care ați trecut de mai multe ori prin această experiență, probabil ați fost mânați de dorința de a avea cât mai multe diplome pentru dosarul pe care o să îl depuneți în scurt timp la…

Despre cum stelele sunt puse cu mâna

Despre cum stelele sunt puse cu mâna         Inspirat de Adrian Bezna     Dacă nu știați, stelele sunt puse cu mâna Câte una, câte una…     Stelele SUNT puse cu mâna!… de către tine, de fiecare dată, de fiecare timp și de fiecare anotimp când, îți faci timp să te gândești la…

Ştiai că…? – Ediţia Friends

De 25 de ani încoace, râdem împreună cu ei, plângem împreună cu ei, iar unii dintre noi scăpăm şi de obligaţiile sociale ca să petrecem timp cu ei. Am fost acolo pentru ei aşa cum şi ei ne-au fost alături nouă. Sigur mulţi dintre voi aţi văzut ”Friends”, dar câte lucruri ştiţi, de fapt, din…

Arhiva Coșbucului, locul numelor hilare

  Întâmplarea a făcut că, anul trecut să am posibilitatea de a intra în arhiva Colegiului nostru. Un loc rece și prăfos, dar plin de informații interesante. Am găsit clasa cea mai populară și cu cele mai neobișnuite și originale nume, aspecte care ar putea să vă stârnească amuzamentul.

Christiania: mai mult decât canabis

În Copenhaga, capitala Danemarcei, cunoscută pentru monarhia constituțională, suportul LGBTQ și portul caselor colorate Nyhavn, se găsește o comunitate unică în orașul Christiania. Cum a fost creat acest oraș? De ce n-am mai auzit despre el? Nu este o comunitate ascunsă, casele lor colorate sunt aproape de centru și deschise vizitatorilor. Totuși, puțini știu despre…

Ești din Coșbuc, dacă… (Partea a doua)

Da, a trecut mult. Mult mai mult decât ne-am dori. Însă acum membrii ziarului Țaitung au pus (în sfârșit) cap la cap o a doua ediție a articolului nostru de succes: ”Ești din Coșbuc, dacă…” De alte introduceri nu e nevoie, așa că:   Ești din Coșbuc, … …, dacă în ora de fizică faci…

Interview with Red Rum Club: “We don’t wanna be seen as too arrogant […] We are careful in how we portray ourselves, we try our best to be respectful to everyone”

Do you find yourself singing the same lyric over and over again? Whatever you are doing that line doesn’t leave your head and it literally feels like you are stuck in a song. Well, that is exactly what recently happened to me, I discovered Red Rum Club, a sextet from Liverpool. Ever since I listened…

De vorbă cu Red Rum Club: “Nu vrem să ne vadă lumea ca fiind aroganți […]Avem grijă de felul în care ne prezentăm și încercăm să fim cât se poate de politicoși”

Ți s-a întâmplat vreodată să fredonezi un vers de nenumărate ori, încât orice piesă ai asculta, orice ai citi sau face, nu îl poți uita? Așa i-am descoperit eu pe Red Rum Club, un sextet din Liverpool. Încă de la prima piesă ascultată, linia melodică și versurile nu îmi mai ieșeau din cap. Orice făceam,…